Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: „Povești adevărate”. Invitat, prof. univ.dr. Ioan Scurtu

Realizator, Dan Manolache

„Povești adevărate”, acesta este titlul volumului de memorii apărut de curând la Editura Junimea. O carte care se citește dintr-o suflare, interesantă pentru că prezintă deopotrivă biografia autorului, invitatul emisiunii din această seară, dar și o „biografie” a regimului comunist așa cum a fost el perceput de copilui, elevul, studentul și reputatul profesor Ioan Scurtu.

Spuneam că se citeste dintr-o suflare. Cred că această constatare se explică prin talentului de povestitor al autorului, originar din satul nemțean Dochia, fascinanta evoluție a copilului de țărani devenit șeful Catedrei de Istoria Românilor, director general al Arhivelor Naționale ale României sau al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și nu în ultimul rând prin sinceritatea mărturisirilor ce se degajă din fiecare pagină. Se observă însă și amprenta profesiei de istoric prin preocuparea autorului pentru detaliul semnificativ, abundența notelor de subsol care lămuresc fapte vechi, conturează personalități, explică și fixează contextul politic sau social. Domnul profesor Ioan Scurtu ne invită ca alături de domnia sa să parcurgem cărările unei vieți și sinuozitățile unei epoci.

Nu vom încerca, desigur, ca în această scurtă prezetare a emisiunii pe care vă invităm să o ascultați, să parcurgem traseul cărții. Farmecul ei se dezvăluie doar pe parcursul lecturii și suntem siguri, că prezența la microfon a domnului profesor va avea același efect...Vom cita doar câteva pasaje care, sperăm, vă vor stârni interesul pentru carte.

Sosirea armatei sovietice în satul Dochia: „...era septembrie. Au dat jos plasele de la gardul de la drum, un tanc a intrat în ogradă, iar câteva căruțe cu soldați s-au oprit în livadă. Cei din tanc au împușcat mai multe găini...cei din livadă au cules toate merele pe care noi le așteptam de multă vreme să se coacă....Peste vreo trei săptămâni au plecat „la Berlin” cum ziceau ei. Am răsuflat ușurați. Mama a scos toate lucrurile din casă, a văruit pereții, a lipit cu lut galben pe jos, a spălat geamurile, a ținut ferestrele deschise timp de două zile...”

Întoarcerea tatălui din prizonierat după ce evadase din lagărul de la Cotul Donului și străbătuse pe jos aproape 2000 de kilometri: „ Mi-a rămas în memorie imaginea unui om slab, numai piele și os, cu haine rupte, nebărbierit, dar cu ochii lucind de bucurie că a reușit să ajungă acasă....a așezat valiza de lemn pe prispă, s-a întors spre mama, a luat-o de mână, uitându-se unul în ochii celuilalt. Mama a început să plângă, apoi și tata. Au stat așa, ținându-se de mână, minute în șir.”

„Povestirile adevărate” continuă cu evocarea școlii din sat, a anilor de liceu, conturează profilul profesorilor și colegilor, descriu ambianța socială și politică a epocii. Îl însoțim apoi pe autor la București atunci cănd devine student al Facultății de Istorie, participăm la emoțiile examenelor, aflăm care erau distracțiile, grijile dar și bucuriile vieții de student. Odată cu studenția, absolvirea facultății și apoi cu dobândirea calității de cadru didactic unuversitar, memoriile urmăresc amintirile și le leagă de contextul politic în schimbare al epocii. Punctele de inflexiune sunt, moartea lui Stalin, Revoluția din Ungaria, retragerea trupelor sovietice, Declarația din aprilie 1964, moartea lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, tezele din iulie 1971, falsificarea istoriei, vremea restricțiilor din anii ’80, căderea regimului comunist.

Vom încheia cu un citat semnificativ pentru modul în care domnul profesor Ioan Scurtu își privește cariera de istoric: „Fiecare om are felul lui de a fi, pasiunile și chiar tabieturile proprii. Unii pescuiesc, alții vânează, unii fac colecție de timbre, alții de cutii de chibrituri, unii fac excursii etc, etc. Pasiunea mea a fost să studiez documente de arhivă, memorii ale oamenilorpolitici și de cultură, să citesc cărți de literatură, să vizionez filme și piese de teatru.

Simțeam nevoia să scriu, să ofer și altora pagini de istorie, așa cum îmi rezultau mie dintr-o muncă pe care o făceam cu sentimentul datoriei fașă de propria mea conștiință.” Rezultatul, peste 40 de cărți, cca 300 de studii, o bogată carieră de profesor universitar.