Doi ani fatidici ai istoriei României. Anul 1940, prăbușirtea granițelor României Mari și 1945, începutul comunizării țării. Invitat, prof.univ. dr. Dragoș Petrescu

După încheierea Marelui Război pe harta Europei apărea nu un stat nou, România își avea de mult un loc respectat între statele continentului, ci o altă Românie ce își văzuse înfăptult visul unității naționale.

România Întregită avea o populație de aproximativ 18 000 000 de locuitori, față de 7 250 000 câți număra înainte de 1918, o suprafață de 295 049 km2, față de 137 000 km2 înainte de unire și comparațiile ar putea continua.

Un complex de factori, interni și externi au făcut ca acest „vis” să nu dureze decât 22 de ani. Vom analiza în prima parte a emisiunii comtextul politic și militar care a condus la amputarea dramatică a României Mari.

Să trecem mai întâi în revistă faptele.

Totul a început în noaptea de 26 spre 27 iunie 1940 . Atunci Viaceslav Molotov, Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe, i-a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ambasadorul României la Moscova, o notă ultimativă care conținea în esență următoarele:

„Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.”

Regăsim în acest ultimatum elementele esențiale care definesc din totdeauna politica externă a Rusiei, URSS și a Rusiei contemporane. Așadar „când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului”, Rusia își poate permite orice agresiune sfidând adevărul și încălcând orice principii de drept. Pretextul, atunci și acum, prin minciuna că populația din Basarabia dar și din nordul Bucovinei, ar fi legată de Rusia prin „comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională”.

Era evocat și contextul internațional extrem de favorabil politicii staliniste de anexiuni, Practic după capitularea Franței, în iunie 1940, România se afla izolată. Polonia dispăruse de pe harta Europei, Ungaria și Bulgaria formulau cu tot mai multă vehemență pretenții teritoriale la adresa României, pretenții susținute de Germania și URSS, cele două mari puteri revizioniste legate prin Pactul Ribbentrop - Molotov dar și de Italia aliată necondiționată a Germaniei. Europa părea a fi la discreția celor trei dictaturi, singura țară care rezista, izolată pe insula sa, fiind Marea Britanie.

Cedarea Basarabiei și nordul Bucovinei au declanșat pretențiile revizioniste ale Ungariei și Bulgariei finalizate prin cedarea Cadrilaterului către vecina noastră de la sud de Dunăre și prin acceptarea „Arbitrajului” de la Viena. Cum s-a ajuns la acest deznodământ dramatic? Ungaria cerea cedarea unei suprafețe de 66.000 km2, însemnând 2/3 din teritoriul Transilvaniei, cu o populație de 3.900.000 de locuitori dintre care doar 1.200.000 de etnie maghiară. Sunt provocate incidente la frontieră și este reluată tatonarea poziției sovietice. Ungaria cere chiar URSS livrarea unor avioane de vânătoare și bombardament. De data aceasta sovieticii promit un ”comportament favorabil Ungariei” și chiar desfășoară trupe în Basarabia. Aceste evenimente îi alarmează însă pe germanii care își vedeau amenințate vitalele regiuni petrolifere românești.

În aceste condiții Hitler optează pentru o soluționare rapidă a diferendului și invită la România să participe la Viena, pe 29 august, la o convorbire asupra afacerilor maghiaro - române cu guvernul Reich-ului și cel italian”.

S-a ajuns astfel la arbitrajul de la Viena în urma căruia România este forțată să cedeze 43.492 km2, 2.667.007 locuitori dintre care 50,01% români.

Urmarea a fost că Regele Carol II a fost forțat să „treacă puterea” tânărului său fiu și să părăsească în grabă țara după ce investise cu puteri aproape depline ale generalului Ion Antonescu care devenea „Conducătorul Statului”. Acesta avea să declare la 6 septembrie că tot programul său de guvernare va izvorî “dintr-un naţionalism integral”, iar șase zile mai târziu se adresa astfel legionarilor: „Puterile răului au fost pentru totdeauna înfrânte. Cu ajutorul destinului, învierea patriei a venit şi cu ea biruinţa voastră şi a mea.”

La 14 septembrie 1940, România se proclama “Stat naţional- legionar”. Horia Sima, comandantul mişcării legionare devenea vicepreşedintele Consiliului de Miniştri iar camarazii săi preluau ministerele de Interne, al Lucrărilor Publice, al Educaţiei Naţionale, al Muncii şi al Culturii.

„Coabitarea” între generalul Antonescu şi Garda de Fier a durat până în ianuarie 1941, timp suficient pentru a produce haos, frică şi incertitudini în plus privind viitorul apropiat al ţării.

În partea a doua a emisiunii ne vom referi la evenimentele importante ale anului 1945, evenimente care au marcat începutul comunizării României. Între ele formarea la 6 martie, urmare a presiunilor sovietice, a guvernului condus de Petru Groza și „Greva Regală”, unica formă de rezistență la acest nivel ce s-a produs în țările sortite să facă parte din sfera sovietică de influență/ ocupație. Vom vorbi desigur și despre actiunile partidelor democratice sau atitudinea marilor puteri ale lumii libere.

Vă invităm așadar la o emisiune în care vom evoca trecutul încercând să evidențiem conexiuni directe sau indirecte cu lumea în care trăim. Totul cu aceeași speranță, că putem învăța din lecțiile istoriei.