Narcisismul în cuplu – Introspecții, duminică, 15 februarie 2026, ora 18.30
13 Februarie 2026, 16:22
„Prezența narcisismului în cuplu este necesară, dar și periculoasă. E ca un cuțit cu două tăișuri. Pe de o parte, fără narcisism nu se poate trăi într-un cuplu, pe de altă parte, prezența lui face ca partenerii să nu poată fi bine împreună.” (Claudiu Ganciu, psihoterapeut)
Invitat: Claudiu Ganciu, psihoterapeut de cuplu, psihodramatist, candidat al Societății Române de Psihanaliză și președintele Asociației Române de Psihanaliză a Legăturii de Grup și Familie „Enrique Pichon Riviere”.
Cuplul are nevoie, pentru a funcționa, să fie în contact cu realitatea, dar și să păstreze ceva din fiorii îndrăgostirii de la început. Cu un joc continuu între iluzii și deziluzii, narcisismul este primul responsabil de coerența și rezistența cuplului, dar și de impasurile ce pot apărea în timp. Ce înseamnă narcisismul în cuplu, ce rol joacă pe parcursul evoluției cuplului? Discutăm în emisiunea Introspecții, duminică, 15 februarie, de la ora 18.30, la Radio România Cultural.
Realizator Daniela Vasile








