Ilustrată din Amsterdam - Sinterklaas sau Moș Nicolae, bucuria este aceeași

În seara de 5 decembrie, olandezii se pregătesc să-l întâmpine pe Sinterklaas, echivalentul venerabilului Moș Nicolae. De secole, această seară rămâne una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale familiilor din Țările de Jos. Figura lui Sinterklaas, în forma actuală, s-a conturat la sfârșitul secolului al XVI-lea, într-un context în care influența catolică scădea în cele șapte provincii ale Țărilor de Jos. Spre deosebire de Moș Nicolae, Sinterklaas are un ajutor: Piet cel Negru, un personaj controversat în contextul trecutului colonial al Țărilor de Jos. Cu sau fără Piet cel Negru, sărbătoarea în sine a supraviețuit.

Familiile se strâng în jurul bradului, iar copiii își așteaptă cu nerăbdare cadourile dulci. Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri este scrierea poeziilor personalizate, mici secrete ale fiecărei familii: versuri pline de glume, tachinări și trimiteri la întâmplările anului. Ele amintesc, în spirit, de atmosfera dezordonată și jucăușă din picturile lui Jan Steen, unul dintre maestri picturii olandeze din secolul al XVII-lea. Steen a suprins familii pe pânză în cele mai firești gesturi: râsete, supărări, priviri încruntate.

Istoricul de artă Wouter Th. Kloek scrie, într-un eseu, că „dacă Jan Steen ar fi trăit azi, probabil ar fi fost regizor de film”. Și, odată ce-i privești lucrările, nu poți să nu-i dai dreptate: Steen își construiește scenele cu aceeași măiestrie cu care un regizor îşi așează actorii pe platou.

Seara de Moş Nicolae, Jan Steen, 1665 – 1668, © Rijksmuseum

În Rijksmuseum, în binecunoscuta galerie de onoare, vizitatorii pot vedea tabloul dedicat serii de Moș Nicolae. Steen, catolic convins într-o societate în majoritate protestantă, a fost primul pictor care s-a gândit să imortalizeze această sărbătoare de familie. Deși pictat în urmă cu mai bine de trei secole, tabloul este mai actual ca oricând. În mijlocul încăperii, o fetiță radiază de bucurie. Cu o mână strânge în brațe o păpușă care îl reprezintă un sfânt, se pare Ioan Botezătorul, iar de celălalt braț îi atârnă o găletușă cu dulciuri. În partea stângă, fratele ei mai mare privește încruntat nuielușa primită, semn că Moș Nicolae – azi Sinterklaas - l-a pus pe lista copiilor neascultători. Puțin mai încolo, un alt băiat își admiră încântat cadoul primit, un fel de crosă de hochei. Doi copii par că intonează un colind, iar bunica, obosită, se pregătește să se retragă. În colțul din dreapta jos, Steen s-a gândit să introducă și pâinea tradițională de Crăciun: De Duivelcater, un dulce specific nordului provinciilor, un fel de cozonac al secolului al XVII-lea, poate singurul „personaj” uitat în ziua de azi.

La distanță de câteva secole, această scenă s-a repetat în multe familii olandeze în urmă cu câteva zile: aceeași emoție copilărească, aceleași gesturi și schimburi de priviri care spun povestea unei familii.

Probabil că magia sărbătorii stă chiar în această continuitate: de la fetița cu găletușa de dulciuri din pictura lui Steen până la copiii de astăzi, care își desfac cadourile cu același zâmbet larg. Moșul – fie ca ii spunem Nicolae sau Sinterklaas reușește, an după an, să aducă familiile împreună și să le reamintească ce înseamnă bucuria simplă, împărtășită. Un Moș care se încăpățânează să nu îmbătrânească niciodată. La fel ca tabloul lui Jan Steen.

Autor: Claudia Marcu