Păsări şi oameni

Suntem obsedați de păsări. Le vânăm pentru a le mânca, le prindem pentru a le ține în colivii, le folosim pentru a vâna alte păsări, ne decorăm pălăriile cu penele lor, le admirăm pentru cântecul lor, dar mai ales le invidiem pentru abilitatea lor de a zbura.

„Păsările sunt, într-un sens, profunde pentru noi pentru că sunt atât de ancestrale”, spune istoricul Simon Schama. „Când ne gândim la mesageri cerești, nu ne gândim la cai. Nu ne gândim la lei sau la câini. Ne gândim la păsări. Și motivul este că rezistența noastră la moarte, noțiunea de viață de apoi, pare mult mai ușor de imaginat dacă ne gândim la zbor, dacă ne imaginăm în paradisul ceresc.”

Volumul semnat de Simon Schama, Foreign Bodies / Corpuri străine, publicat în 2023, este despre abuzurile umane asupra naturii. Pentru Martine Gosselink, directoarea Mauritshuis, acesta a fost punctul de plecare al celei mai recente expoziții de la muzeul din Haga, în colecția căruia se află o pasăre celebră: Sticletele lui Carel Fabritius. Sub titlul Birds / Păsări, Schama a curatoriat o expoziție „pentru toată lumea, nu pentru vreun fel de experiență de artă pretențioasă, deși sunt multe capodopere incluse, începând, desigur, cu Sticletele lui Fabritius”.

Carel Fabritius, de departe cel mai talentat elev al lui Rembrandt, își demonstrează aici genialitatea. Pe cât de simplă este compoziția, pe atât de profundă este semnificația tabloului. În cuvintele lui Simon Schama, Fabritius inserează în acest portret al unei viețuitoare de companie „un sentiment profund, al unei duble aroganțe: aroganța artistului și aroganța proprietarului păsării.”

Sticletele în lanț, privat de libertate, deschide expoziția. Pentru capătul opus, Schama a ales libertatea zborului. Și cine a transpus cel mai bine zborul în artă, dacă nu Brâncuși? Expoziția se încheie cu Pasărea în spațiu din colecția Peggy Guggenheim, din Veneția, lucrarea preferată a lui Simon Schama:

„Întotdeauna am iubit această sculptură. Arta nu este despre duplicare. Arta este despre a găsi ceva ce nicio altă formă de expresie nu poate. Toată viața mea, a spus Brâncuși, zborul a fost esența bucuriei pentru mine. Pentru Brâncuși, cel mai „pasăresc” lucru pe care îl puteai face era să creezi ceva care să nu semene deloc cu descrierea fizică evidentă și simplă a unei păsări. O poetă minunată, complet uitată, Mina Loy, a scris un poem foarte frumos despre aceasta lucrare. Brâncuși a fost, de asemenea, un foarte bun fotograf. Iluminarea lucrărilor sale nu era un detaliu secondar, ci unul absolut esențial. În expoziție, această lucrare este pusă în lumină așa cum și-ar fi dorit Brâncuși.”

Iată cum sună poezia semnată de Mina Loy și intitulată Pasărea de Aur:

Jucăria

devine arhetipul estetic

De parcă

un Dumnezeu țăran, răbdător,

ar fi frecat și frecat

Alfa și Omega

Formei

într-un morman de metal

O orientare goală

fără aripi, fără pene

ritmul suprem

a tăiat extremitățile

creasta și gheara

din

nucleul zborului

Actul absolut

al artei

s-a conformat

sculpturii continentale

—gol ca fruntea lui Osiris—

acest piept al revelației

O curbă incandescentă

linsă de flăcări cromatice

în labirinturi de reflecții

Acest gong

al hiperesteziei lustruite

țipă prin alamă

pe măsură ce lumina agresivă

lovește

îi dezvăluie semnificația

Concepția

imaculată

a păsării inaudibile

are loc

în reticență splendidă.

Simon Shama, la deschiderea expoziției de la Muzuel Mauritshuis, Haga

Schama l-a ales pe Brâncuși pentru legătura lui puternică și constantă cu natura.

„Ce e interesant la Constantin Brâncuși este că viața lui este inseparabilă de natură, chiar și în toți acei ani în care a trăit la Paris, celebru. Cei care au văzut atelierul lui de la Pompidou vor ști că a făcut intenționat interiorul să fie ca o colivie, se îmbrăca ca un țăran și era obsedat de natură, spre deosebire de Picasso și ceilalți. Brâncuși voia să creeze ceea ce considera a fi adevărul mai profund al vieții rustice. Așadar, provocarea pentru el a fost, esențial, să găsească o formă modernă pentru ceva ce era natural în experiența sa și, de asemenea, în folclor. Picasso nu dădea doi bani pe folclor. L-am ales pe Brâncuși și pentru ce simbolizează: libertatea. Peggy Guggenheim a cumpărat această lucrare în perioada în care nemții înaintau spre Paris. Fragilitatea libertății în viața unei păsări a fost profund importantă pentru el în deceniile care au urmat.”

Schama și-a selectat cu grijă lucrările pentru spațiul intim rezervat expozițiilor temporare din Mauritshuis. Între Sticletele în lanț al lui Fabritius și Pasărea în spațiu a lui Brâncuși, a așezat tematic lucrări semnate de Picasso, Matisse, Rubens, Cuyp, Goltzius, Rembrandt, Weenix, Iris van Herpen, ca să dau doar câteva exemple. O colivie plină cu păsări de tot felul, admirate, vânate sau private de libertate în toate timpurile.

Din 1970 și până acum au dispărut 4 miliarde de păsări, spun statisticile. Arta ne ajută să nu uităm. Închei cu cuvintele lui Simon Schama:

„Arta este rezistența umană la dispariție, iar frumusețea este încărcătura suplimentară, explozia psihologică auxiliară care se declanșează atunci când arta reușește să fixeze ceva în memoria ta care altfel ar dispărea.”

Sticletele, Carel Fabritius, 1654, @Mauritshuis, Haga

Pasărea în spațiu, Constantin Brâncuși, 1932–1940. @ Colecția Peggy Guggenheim, Veneția.

Autor: Claudia Marcu