Reprezentările minorităților sexuale în cinematografia românească

Anul acesta, la Festivalul de Film de la Cannes, filmul lui Emanuel Pârvu, ”Trei kilometri până la capătul lumii”, primea Premiul Queer Palm, un premiu independent înființat în 2010, al cărui scop este să onoreze acele filme ale căror teme au de-a face cu viața și reprezentarea minorităților sexuale. În 2019, filmul lui Marius Olteanu, ”Monștri.”, a fost nominalizat pentru Premiul Teddy, un premiu similar Queer Palm, care se decernează în cadrul Festivalului de Film de la Berlin din 1987.

Lungmetrajele românești cu tematică LGBTQIA+ le putem număra pe degetele de la două mâini şi ne mai rămân degete:): ”Legături bolnăvicioase” (2006, r. Tudor Giurgiu, o adaptare a romanului omonim al Ceciliei Ștefănescu), ”După dealuri” (2012, r. Cristian Mungiu, o adaptare a romanelor jurnalistice scrise de Tatiana Niculescu-Bran), ”Soldații. Poveste din Ferentari” (2017, r. Ivana Mladenovic, adaptare a romanului omonim al lui Adrian Schiop), ”Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” (2018, r. Bogdan Theodor Olteanu), ”Monștri.” (2019, r. Marius Olteanu), ”Câmp de maci” (2020, r. Eugen Jebeleanu), ”Trei kilometri până la capătul lumii” (2024, r. Emanuel Pârvu). Cum este reprezentată comunitatea LGBTQIA+ în aceste filme? Există elemente comune? Se poate vorbi de o cinematografie queer, chiar și incipientă, în industria românească de film? Elena Vlădăreanu I-a invitat la o discuție pe această temă pe István Téglás (actor), Ioana Chițu (actriță), Cat Jugravu (actriță și regizoare stabilită la Berlin).

István Téglás: ”Reprezentarea minorităților sexuale în cinematografia românească încă se păstrează în zona a ceva interesant, special, neobișnuit”.

Ioana Chițu: ”Fiind mai ale realizate de persoane care nu fac parte din comunitate, filmele rămân în zona de interesant, exotic”.

Cat Jugravu: ”Nu cred că putem vorbi deocamdată de o cinematografie queer în România”.