PORTRET: Garabet Ibrăileanu – una dintre cele mai influente personalități din literatura română

Motto: „Iubim mai mult pentru ceea ce dăm, decât pentru ceea ce ni se dă şi, mai ales, pe acei pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză.” – Garabet Ibrăileanu

Duminică, 23 mai, se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Garabet Ibrăileanu, critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier, personalitate remarcabilă a literaturii române. Om de o rară distincție sufletească, prieten de neuitat, intelectual de o elevată ținută, Garabet Ibrăileanu lasă în urmă o operă excepţională în istoria criticii românești.

Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, într-o familie armenească de negustori, Teodor Ibrăileanu și Maria Ibrăileanu (Marcovici).

Părinții, împreună cu copilul, se mută la Roman, în 1872, în casa Varteniei Marcovici, bunica maternă.

În anul 1876, Teodor Ibrăileanu, în asociaţie, arendează moşia de la Poiana lui Iuraşcu, din apropierea Romanului, unde se mută toată familia.

La scurtă vreme, însă, la 17 septembrie 1876, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse naștere unei fetițe, Maria, iar în anul următor, Teodor Ibrăileanu se recăsătorește.

Între anii 1879-1883, Garabet a urmat cursurile şcolilor primare la Bacău şi Roman, apoi, în perioada 1883-1887, a frecventat gimnaziul la Roman.

Între anii 1887-1890, parcurge Liceul „Codreanu” din Bârlad, perioadă în care a înfiinţat Societatea culturală „Orientul”.

În anii 1889-1890, a editat, la Roman, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Vaian, revista ”Şcoala nouă”, o publicaţie de orientare socialistă, unde îi apar câteva încercări literare şi traduceri, sub pseudonimul Cezar Vraja.

În perioada 1891-1895, a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie.

Încă din perioada studiilor universitare, va colabora, cu articole politice şi de critică literară, la diverse reviste şi ziare ale timpului: „Lumea nouă” – organ al Partidului Social-Democrat (1894, ca redactor), „Munca”, „Critica socială” (1892), „Evenimentul literar” (1893-1894) din Iaşi, „Noua revistă română” din Bucureşti, „Curentul nou” din Galaţi.

A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.

În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  şi dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.

Între anii 1900-1908, este profesor de limba română la licee din Bacău şi Iaşi, iar după anul 1908, este profesor universitar de istoria literaturii române şi estetică literară la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi.

În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa. A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu.

În domeniul criticii literare s-a afirmat cu „Spiritul critic în cultura românească”, debutul său editorial, în anul 1909.

În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.

În anul 1918, editează, la Iaşi, ziarul „Momentul”, suprimat de cenzură după doar un an, iar în 1919 a apărut, la iniţiativa şi sub conducerea sa, revista săptămânală „Însemnări literare”.

Tot în domeniul criticii literare, remarcabile sunt şi alte apariţii editoriale care au purtat semnătura sa: „Scriitori şi curente” (1909), „Note şi impresii” (1920), „După război. Cultură şi literatură” (1921), „Scriitori români şi străini” (1926), „Studii literare” (1930), cărora li se adaugă şi eseurile „Literatura şi societatea” şi „Creaţie şi analiză”.

La 1 ianuarie 1928, neurastenia care se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseală, depresie, anxietate, palpitaţii, sufocări, îl determină pe profesorul Ibrăileanu să întrerupă cursurile la Universitatea din Iaşi. Va relua cursurile la Universitatea din Iaşi abia în ianuarie 1931.

În 1933 i s-a decernat Premiul Naţional de proză şi i-a apărut romanul ”Adela”. Lucrarea, al cărei titlu complet este „Adela. Fragment din jurnalul lui Emil Codrescu (iul. – aug. 189…)”, a apărut, la Bucureşti şi este scrisă sub forma unui jurnal intim ţinut de protagonistul Emil Codrescu. Pe lângă prezentarea trăirilor personajului principal, cartea cuprinde descrieri ale unor mirifice peisaje din judeţul Neamţ.

Printre lucrurile puţin cunoscute despre Ibrăileanu se află şi faptul că s-a luptat toată viaţa cu frica de foc, din cauza faptului că una dintre casele în care a locuit a fost incendiată. De aceeam scrumierele din casa criticului erau întodeauna pline de apă. Ibrăileanu suferea de ipohondrie și în consecință se ştergea cu spirt pe mâini după ce dădea mâna cu cunoscuţii, steriliza batistele, clanţele şi ţigările.

În anul 1934, se îmbolnăveşte, în aprilie suportă, la București, o intervenție chirurgicală, iar spre toamnă, la 1 septembrie 1934, este internat la sanatoriul Casa Diaconeselor din București.

Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti, la vârsta de 64 de ani. La 12 martie a fost incinerat, ceremonie în care, timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 de Ludwig van Beethoven. Rămăşiţele sale pământeşti sunt depuse  la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

La 28 octombrie 1948, Garabet Ibrăileanu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

În prezent, la Iaşi, există un Colegiu Naţional care îi poartă numele – Colegiul Naţional ”Garabet Ibrăileanu”, iar în localitatea natală există Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” Târgu Frumos.

RADOR: Razvan Moceanu