Vocile memoriei: Poezia criticilor
14 March 2021
În perioada 15-19 martie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” este scriitoarea SIMONA SORA
15 March 2021

Sebastian Crăciun, realizator muzical Radio România Cultural: “Muzica nu mă face să visez, eu o ascult în mod analitic. E foarte stresant să asculți muzica în maniera unui analist profesionist”

A studiat pianul, oboiul și cornul englez și și-a dorit să fie cântăreț de operă. În anul II de facultate, însă, are norocul să devină om de radio. Au trecut de atunci 22 de ani, timp în care a realizat numeroase emisiuni muzicale radiofonice mult apreciate de public. În prezent, jurnalistul muzical Sebastian Crăciun realizează, la Radio România Cultural, emisiunea Cult… Top, în care mari valori ale României vin să se destăinuie. Despre el, unii spun că este un om ursuz, foarte puțini știu însă cât este de sensibil și extrem de puțini îl cunosc cu adevărat.

Despre cele mai mari succese realizate la radio și valoroșii muzicieni români pe care i-a descoperit în toate colțurile lumii, despre muzicile pe care le ascultă, evenimentele culturale pe care le organizează și Cult…Top-ul pe care îl prezintă, dar și despre hobby-uri și pasiuni de dinainte și din pandemie povestește, în cele ce urmează, Sebastian Crăciun:

La Cult…Top, emisiunea pe care o realizați, sâmbăta, de la ora 16:30, la Radio România Cultural, marile valori ale României se destăinuie. Cât de complicat e pentru dvs. să faceți o astfel de emisiune în perioada asta… diferită?

Când am șansa să întâlnesc astfel de oameni, nu pot să simt decât o mare bucurie. Puține dintre emisiuni sunt “prin telefon”. Mulți dintre invitați: mari actori, regizori, scriitori, artiști plastici, manageri de muzee, academicieni, decani, rectori, miniștri, medici de renume au acceptat, în ciuda pandemiei, să ne întâlnim, ba chiar îndrăznesc să spun că după interviu s-au legat prietenii care sunt sigur că vor rezista timpului. A fost puțin mai greu, pentru că nu am mai avut voie să avem invitați în radio, în studio, dar totul s-a transformat într-o oportunitate, pentru că mulți au deschis ușile caselor lor, ale atelierelor de creație, cabinetelor medicale, cabinelor de machiaj, spațiilor lor intime și au participat cu bucurie la emisiune.


Despre ce vorbesc la radio, în pandemie, oamenii de cultură pe care îi invitați la microfon? Cum supraviețuiesc, cum reușesc să facă artă, cu toate restricțiile impuse?

Vorbesc despre proiecte, despre speranță, despre normalitate, despre adaptabilitate. Unii critică aspecte ale societății actuale, alții, în special creatorii, spun că perioada pandemică a fost minunată pentru că au putut sta mai mult în atelier sau au putut studia mai mult.

Când asist la evoluțiile mediocre ale unor cântăreți câștigători ai concursurilor de împrejurări, regret că nu am avut mai mult tupeu

Lucrați la radio din 1999. De atunci, ați realizat la Radio România mii de emisiuni, care au fost difuzate de Radio România Cultural și România Muzical. Care a fost prima dintre ele? Despre ce ați vorbit atunci? 

Prima apariție pe post a fost un calendar muzical al zilei. O perioadă destul de lungă am făcut buletine de știri muzicale, apoi câțiva ani am făcut matinalul la Radio România Cultural. Era o formulă cu doi prezentatori, unul generalist și unul muzical. Eu veneam cu o ladă de CD-uri și, în timp ce ascultam rubrica, găseam fragmentul muzical cel mai potrivit acelui subiect.

Ce ați simțit când v-ați auzit pentru prima dată vocea la radio? 

Sincer, nu conștientizez că e vocea mea la radio și nu cred că am reascultat de prea multe ori emisiunile mele, în 22 de ani. Am încercat, dar devin foarte critic.

“Tentații culturale”, “Tentații muzicale”, “Apelul admiratorului”, “Info Buletin Muzical”, “Muzicieni de azi …muzicieni de mâine”, “Armonii istorice”, “Cocktail muzical”, „Stagiunea Muzicală Radio”, „Stagiunea Muzicală Bucureșteană”, „Lumea și muzica”, „Oaza de muzică”, „Diaspora Muzicală Românească”, “Afiș muzical”, “Concursul Drumul spre celebritate”, “Stagiunea Muzica la Palatele Brâncovenești”, “Music Show” sunt o parte din emisiunile realizate de dvs. la radio. Care v-a fost cea mai dragă?

Sunt multe emisiuni din care păstrez amintiri. Mi s-a părut foarte interesant când am scotocit prin cufărul radioului și am realizat „Armonii istorice”. Este un tezaur imens, insuficient pus în valoare, necurățat, nefiltrat, nedigitalizat. Mulți nu știu că avem înregistrari realizate pe cilindri de ceară. Mulți nu-și dau seama ce emoție îți poate produce Bolero-ul de Ravel, dirijat chiar de Maurice Ravel. Cele mai mari succese le-am avut cu emisiunea “Diaspora muzicală radio”. Atunci am descoperit muzicieni români foarte valoroși în toate colțurile lumii. Pentru interviul cu Vasile Șirli, care era director muzical al Disneyland Paris, am obținut Premiul Clubului Român de Presă. Apoi, 55 de interviuri din această emisiune au fost transcrise și publicate în cartea “Regăsire”. Și, nu în ultimul rând, în urma obținerii premiului amintit, după nouă ani de așteptare, de stres, conducerea radio-ului a decis să scoată un post la concurs și așa am reușit să fiu angajat ca redactor.

Ați studiat muzica la liceele “Dinu Lipatti” și “George Enescu”. Când ați știut că vreți să vă îndreptați spre muzică? Ce instrumente ați învățat atunci să le faceți să cânte? Mai cântați și azi la ele, când vi se face dor?

Cred că nu eu am ales calea muzicii. Am fost coordonat de părinți încă de la vârsta de patru-cinci ani. Am început să studiez pianul, dar aveam un trac incredibil. În clasa a VII-a am început studiul oboiului, dar bucuria de a cânta am simțit-o abia la sfârșitul liceului când întâmplător am început să cânt la un alt instrument din familia oboiului – cornul englez. Apoi am vrut să devin cântăreț de operă, dar din anul II am avut norocul să devin om de radio. Eu am un foarte dezvoltat spirit critic și, de asemenea, am un foarte bine pus la punct sistem de apărare: nu sunt nostalgic, nu mă uit înapoi. Când asist la evoluțiile mediocre ale unor cântăreți câștigători ai concursurilor de împrejurări, regret că nu am avut mai mult tupeu. Pentru sufletul meu, dacă aș avea un corn englez, aș reîncepe studiul. 

De mic îmi plăcea teatrul radiofonic. (…) Mă fascina vocea din cutia de lemn

Care e piesa muzicală pe care vă făcea mare plăcere să o cântați în copilărie? Dar acum?

Nu voi uita niciodată Concertul în DO major de Haydn pentru oboi și orchestră. Acum nu cânt, am pian în casă, iar dacă vine cineva cu o partitură îmi place să mă joc.

Care e primul concert la care ați mers? Vă mai amintiti ceva de atunci?

Nu mai știu precis, cred că aveam trei ani. Știu însă că eram un fan al marelui pianist Valentin Gheorghiu.

Sunteți absolvent al Universității Naționale de Muzică București – Facultatea de Muzicologie, Compoziție și Dirijat. Și, totuși, nu ați ales pupitrul dirijorului, ci microfonul radioului. Ce v-a atras la radio? Și cum ați ajuns aici?

Eu am terminat secția de pedagogie, iar ceva talent aveam la dirijat coral, dar nu mi-a plăcut niciodată cântul în cor. De mic îmi plăcea foarte mult teatrul radiofonic, iar prin gimnaziu am descoperit matinalul lui Paul Grigoriu. Mă fascina vocea din cutia de lemn. Într-o zi eram la metrou, la stația Dristor 2. Întâmplător m-am întâlnit cu un cunoscut. A început să-mi spună că el lucrează în redacția muzicală, ce face, cu ce se ocupă. I-am spus cât de fascinat eram de radio. M-a întrebat dacă nu vreau să vin să colaborez. Am acceptat imediat. Am ajuns a doua zi la secția de Actualități muzicale, unde sefă era Sorina Goia, care m-a întrebat dacă vreau să fac o cronică la un recital. Seara am mers la concert, a doua zi am venit cu cronica, am dat o probă de voce la microfon, citindu-mi “creația critică”, iar de atunci au trecut 22 de ani.

Ați avut vreun model care v-a inspirat în viață, în carieră?

Nu pot să spun că am avut un model. “Am furat” meserie de la mai mulți profesioniști. De la alții am învățat ce să nu fac. De la oricine poți învăța ceva útil. 

Sunteți nu doar jurnalist și realizator muzical, ci și organizator de concerte și alte evenimente culturale. Care sunt manifestările cu care vă mândriți?

Am inițiat evenimente culturale în spații deosebite. Am reușit să îmbin cultura, arhitectura și turismul cultural. Am făcut mai multe ediții ale „Mogoșoaia ClasicFest” la Palatul Mogoșoaia, Stagiunea “Sunetul muzicii” la Castelul Peleș, am făcut Turneul „România UnderGround” – muzica în salinele României, am organizat mai multe ediții ale Turneului „Muzica în Palatele României”. În anul pandemiei, din cauza restricțiilor, am fost nevoit să mă reorientez și am organizat mai multe concursuri internaționale de artă plastică: „Martha Bibescu” – la Palatul Mogoșoaia, „Ionel Perlea” – la Centrul Cultural Unesco „Ionel Perlea” din Slobozia. 

Ador piese ca “Milioane de trandafiri”, cântată de Alla Pugaciova, sau „Uite-așa aș vrea să mor”, a lui Gică Petrescu

Ce eveniment v-ați dori mult să reușiți să organizați anul acesta?

Am foarte multe proiecte, dar după criza sanitară vine criza economică. Mi-aș dori să supraviețuiască “Mogoșoaia Clasic Fest” de la Palatul Mogoșoaia. Ar fi ediția a X-a. Am în pregătire mai multe manifestări sincretice, în care fac să se întâlnească pe diverse teme poezia, muzica și pictura.

Că veni vorba de acest an, cum a început anul 2021 pentru dvs.? Ce vă doriți de la el?

Tocmai s-a terminat jurizarea la Concursul Internațional de Artă Plastică „Citadela Artelor” de la Castelul Pelișor. Vernisajul expoziției laureaților și festivitatea de premiere vor fi pe 21 martie. Concursul a câștigat un concurs de granturi organizat de Lukoil Petrotel. La competiție s-au înscris peste 70 de concurenți din patru țări, iar laureații sunt foarte, foarte buni. De dorit, îmi doresc să pot să fac ceea ce îmi place și să nu mai fiu atât de stresat în legătură cu viitorul cultural imediat din țara noastră.

V-ați întâlnit vreun idol, în carne și oase, datorită meseriei pe care o aveți? Ce i-ați spus?

Nu am idoli, dar am avut șansa să cunosc mulți oameni pe care îi admir, din diverse domenii. I-am cunoscut pe Yehudi Menuhin, Jordi Savall, pe sculptorul Ion Irimescu, pe Dumitru Prunariu, pe marii medici Leon Dănăilă, Ion Bruckner, Mircea Penescu, am colaborat cu foarte mulți și foarte valoroși muzicieni, actori și artiști vizuali români. Cu cât cineva este mai valoros, cu atât este mai modest și mai uman. Cu mulți au fost discuții lungi, foarte plăcute, iar cu unii am rămas prieten.

E clar că muzica a avut întotdeauna un rol important în viața dvs. Care sunt compozitorii preferați? Ce fel de muzică vă liniștește, vă face să visați?

Muzica nu mă face să visez. Eu ascult muzica în mod analitic, urmăresc structurile, construcțiile, problematicile, rezolvările. Și dacă merg la masaj și mi se pune muzică de relaxare, urmăresc cadențele, înlănțuirile tematice, disonanțele nejustificate. E foarte stresant să asculți muzica în maniera unui analist profesionist. Am mulți compozitori pe care îi divinizez. Iubesc atmosfera sensibilă, sentimentală a muzicii ruse, îmi place spațialitatea muzicală a nordului european, melodicitatea muzicii italiene sau spaniole, claritatea și ingeniozitatea construcțiilor muzicale din spațiul german, ritmica balcanilor, libertatea jazz-ului, dar îmi plac și muzicile tradiționale din Japonia sau Iran, muzica populară românească din mai multe zone, ador piese ca: “Milioane de trandafiri”, cântată de Alla Pugaciova sau „Uite-așa aș vrea să mor”, interpretată de Gică Petrescu.

Am fost pasionat de femei, dar miza acestor pasiuni s-a pierdut după ce m-am căsătorit a doua oară

Cum sunteți dvs, Sebastian Crăciun, în viața de toate zilele?

Foarte serios, foarte calculat, foarte pragmatic și foarte tenace. Deviza mea este: „Nu există… nu se poate”. Unii spun că sunt ursuz, foarte puțini știu că sunt sensibil, extrem de puțini mă cunosc cu adevărat.

Care vă sunt hobby-urile, pasiunile?

Îmi plăceau călătoriile, dar pandemia și acum criza economică mi-au luat acestă pasiune. Îmi place sportul. Am practicat baschet și privesc la tot ce are miză importantă sau în care evoluează baieții mei, care sunt campioni la scrimă, sau Steaua. Îmi place să citesc. Am trei scriitori preferați: Haruki Murakami, John Grisham și Dan Lungu. Îmi place mai mult teatrul decât filmul, iar în pademie mi-am descoperit și talentele de bucătar. De asemenea, am fost pasionat de femei, dar după ce a doua oară m-am căsătorit cu o persoana minunată, cu suflet slav, miza acestor pasiuni s-a pierdut, pentru că actuala mea soție – Olesea, înglobează toate aspectele, toate fațetele, tot ceea ce poate reprezenta FEMEIA.

Interviu realizat de Anca Nicoleanu