Un prieten la nevoie, generalul francez Henri Mathias Berthelot, de Georgeta Filitti
05 Septembrie 2018, 09:05
Din primele zile ale implicării noastre în război s-a văzut că lucrurile vor merge în derivă. Prim ministrul Ionel Brătianu a solicitat Aliaților cei mai apropiați, francezilor, asistență militară - acordată de 20 de ofițeri din diferite arme. În fruntea lor, gl. Joffre l-a numit pe gl. Berthelot (1861-1931). Provenea dintr-o familie de militari, urmase Școala de la St. Cyr și dobândise o experiență remarcabilă în colonii. Luase parte la bătăliile de pe Marna și la Verdun. În octombrie 1916 își începe misiunea în România. Pentru odată, românii au fost unanimi în caracterizarea generalului. N. Iorga în vedea ca pe ”un burghez francez voios, de mare seriozitate compătimitoare”. Radu Rosetti semnala ”memoria fenomenală, judecata rece, meticulozitatea deosebită și faptul că nu se lăsa niciodată deznădăjduit, fondul caracterului său fiind de un constant și sănătos optimism”.
Berthelot a venit însoțit de o misiune aeronautică. Primirea călduroasă de la București a fost contracarată de starea morală deplorabilă a trupelor în retragere, transformată repede în debandadă. El a relevat cele două hibe majore: ignorarea tacticii și a strategiei războiului modern de către ofițerii superiori și absența rezervelor.
În cele 700 de zile cât a stat în România, misiunea franceză a avut un efectiv maxim de 1580 de membri.
Retragerea dramatică în Moldova, de la sfârșitul anului 1916, și lipsa de cooperare a rușilor nu au blocat acțiunea de refacere a armatei române. Un factor pozitiv a fost conlucrarea cu gl. român Constantin Prezan. Amândoi s-au împotrivit ideii stupide de reorganizare a armatei române pe teritoriul rusesc. Procesul complex de redresare s-a produs în Moldova, prin repartizarea ofițerilor francezi în regimentele noastre, crearea de școli (în aprilie 1917 le absolviseră 4000 de ofițeri), aprovizionarea corespunzătoare cu armament. În primăvara lui 1917, armata română avea 500 000 de combatanți și 200 000 de recruți. La 10 mai, de ziua națională, I.G. Duca scria că ”armata noastră reînviase, mai frumoasă și mai mândră decât fusese vreodată”. Aceiași impresie a lăsat-o și ministrului francez al Armamentului, Albert Thomas, care îi scria lui Clemenceau: ”E de cel mai mare interes pentru Franța să cultive prin toate mijloacele prietenia românilor”.
Berthelot reușise, în pofida conflictului permanent cu orgoliosul gl. Averescu și a dușmăniei vădite a rușilor. Pamfil Șeicaru a explicat și secretul succesului său: se identificase cu ”calvarul poporului român”. Prietenia româno-franceză s-a cimentat în acele condiții dificile dar încheierea tratatului cu Puterile Centrale din primăvara anului 1918 a pus problema renunțării la serviciile misiunii militare franceze. Aceasta trebuia să se retragă, fie cu un salv conduct prin liniile germane, fie prin Rusia bolșevizată. Generalul a ales varianta rusească. La plecare, Parlamentul i-a dăruit un exemplar din Biblia lui Șerban Cantacuzino iar Regele Ferdinand l-a decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.
Între timp, frontul occidental cunoaște o răsturnare spectaculoasă. Centralii sunt înfrânți pe toate liniile. Contribuie la succesul forțelor Antantei și gl. Berthelot, atașat o vreme pe lângă americani, apoi comandant al celei de a V-a armate franceze. La 1 octombrie 1918 a fost numit în fruntea armatei Aliate de la Dunăre. ”Remobilizarea armatei române avea nevoie doar de un chibrit pentru a aprinde focul”, scria gl. francez Lafont. Evenimentul s-a petrecut la 28 octombrie 1918 când Berthelot s-a adresat românilor: ”Sculați-vă, frați români, și aruncați-vă asupra dușmanului”. Nemții și aliații lor erau înfrânți pretutindeni. Capitala fusese golită de trupele lui Mackensen și își aștepta suveranii. Gl. Berthelot, aflat la Giurgiu, a lăsat timp trenului regal de la Iași să ajungă în gara Mogoșoaia și apoi s-a alăturat cortegiului regal.
Regele Ferdinand, avându-i de o parte pe Regină, de alta pe general, a intrat triumfător în capitala sa. La banchetul oferit aliaților, suveranul a spus: ”Bucuria noastră a fost încă și mai mare văzând în fruntea trupelor aliate pe gl. Berthelot, pe Berthelot al nostru, căci e de fapt al nostru, și prin însușirea sa de cetățean român și prin amiciția pe care n-a încetat s-o arate țării mele”.
Dar războiul a continuat și din nou generalul francez a avut inițiativa. El a plecat în Transilvania, unde trupele maghiare refuzau să se retragă. La 24 aprilie 1919 el ordona armatei sale: ”pe acești dușmani trebuie să-i învățați prin forța armelor că voința noastră este de neînduplecat. Veți ocupa Ungaria și veți face acolo ordine și liniște”.
Dar rolul său nu se terminase. A pledat călduros cauza românilor la tratativele de pace. A fost împroprietărit în comuna Fărcădinul de Sus din jud. Hunedoara iar Academia Română, al cărei membru de onoare a fost, a devenit executorul său testamentar.
Figură luminoasă a armatei franceze, generalul Berthelot a rămas un prieten nedezmințit al românilor.
