Ludmila Verdeș: „Cercetarea comunitară implică comunitatea și este despre comunitate”

Ce înseamnă, de fapt, să faci cercetare „despre oameni”?

Dar mai ales, ce înseamnă să faci cercetare împreună cu ei?

Înseamnă să afli exact care sunt nevoile celor cărora te adresezi.

Iar asta înseamnă cercetare comunitară, un tip de cercetare esențială pentru înțelegerea realităților sociale profunde, un demers care nu se limitează la chestionare și statistici, ci presupune implicarea directă, reală și egală a comunităților studiate în toate etapele procesului de cercetare.

Despre cercetarea comunitară și importanța ei - o cercetare care începe cu oamenii și în care comunitatea poate „schimba” regulile științei - a vorbit, la Știința 360, Ludmila Verdeș, director de cercetare în cadrul ARAS – Asociația Română Anti-SIDA (www.aras.ro).

Cercetarea comunitară este adesea înțeleasă superficial. Ludmila Verdeș explică de ce.

„Există această percepție în România că o cercetare comunitară înseamnă să te duci în comunitate, să aplici niște chestionare și să faci un raport. Ori, de fapt, cercetarea comunitară este mult mai mult de atât”. Mult mai mult decât chestionare și rapoarte.

Diferența majoră constă în rolul comunității, care nu este doar sursă de date, ci partener activ în definirea întrebărilor, interpretarea rezultatelor și diseminarea concluziilor.

„Presupune să implici membrii dintr-o comunitate în toate etapele cercetării, de la idee și până la interpretarea rezultatelor și publicarea articolelor”, spune ea.

Această abordare aduce o corecție importantă limitelor cercetării clasice, care riscă uneori să tragă concluzii fără a înțelege contextul real al vieții oamenilor.

Un exemplu concret vine din zona consumului de droguri, unde interpretările grăbite pot conduce la concluzii greșite.

„Cercetătorii adesea fac asocieri între un rezultat și o caracteristică: persoanele care consumă droguri au studii mai puține, deci au abandonat școala din cauza drogurilor”.

Realitatea, explică Ludmila Verdeș, este adesea mult mai complexă și dureroasă: lipsa accesului la educație, vulnerabilitatea socială, problemele de sănătate mintală. Toate acestea devin vizibile doar atunci când comunitatea este ascultată cu adevărat.

„Cu ajutorul cercetării comunitare putem răspunde la întrebări la care cercetarea științifică nu reușește să răspundă”.

ARAS lucrează de peste două decenii cu grupuri vulnerabile și adesea invizibile pentru cercetarea academică tradițională: consumatori de droguri, persoane LGBT, lucrători sexuali, persoane care trăiesc cu HIV.

„Noi lucrăm cu niște grupuri vulnerabile la care, de obicei, cercetătorii nu au acces direct”.

Confidențialitatea, stigmatizarea și neîncrederea fac ca aceste comunități să fie greu de abordat fără intermediari care au deja o relație construită în timp.

„Dacă vine un cercetător și spune: ‘dați-mi trei oameni să fac o cercetare’, nu prea poți face asta din cauza limitărilor de confidențialitate”.

Întrebările „corecte” pot fi, uneori, complet greșite.

Un exemplu elocvent este cel dintr-un proiect internațional de cercetare, desfășurat în Africa, unde chestionare validate științific s-au dovedit complet nepotrivite pentru realitatea locală.

„Întrebările erau validate științific, dar oamenii nu aveau masă, nu văzuseră un aspirator și nu se urcau pe scări, pentru că locuințele lor erau la nivelul solului”.

Unul dintre avantajelecercetării comunitare este „echilibrul de putere” între cercetători și comunitate.

„Într-o cercetare comunitară, atât comunitatea cât și cercetătorul au aceeași putere. Sunt pe același nivel și opinia fiecăruia contează”.

Această filosofie a stat la baza unor studii de referință realizate de ARAS, inclusiv primele cercetări despre lucrătorii sexuali din România, care au scos la iveală abuzuri sistemice ignorate până atunci.

Atunci când comunitățile sunt ascultate cu adevărat, cercetarea nu doar descrie realitatea — ci începe, încet, să o schimbe.