„Cum se distrau românii odinioară” este titlul unei cărți scrise de istoricul Adrian Majuru, carte apărută în 2019 la Editura Corint. Întrebarea, dacă am fost vreodată preocupați măcar de istoria familiei personale este una legitimă și, într-un moment sau altul, cred că ne-am pus-o cu toții, cu gândul la tinerețea părinților noștri sau la cea a bunicilor pe care i-am prins prea obosiți ori prea bătrâni și bolnavi să ne mai închipuim că s-au și distrat la ”vremea” lor. Și dacă noi ne punem întrebarea aceasta oarecum lejer, încercând să descifrăm ceva din personalitatea alor noștri, istoricul Adrian Majuru o pune apăsat, vrând să afle răspunsuri care să țină cum este și firesc de civilizația românească.

Cred că aflăm devreme, dacă nu din fragedă pruncie, atunci din școala elementară - că spațiul românesc se situează între Orient și Occident și că noi, cu tot ceea ce ne definitivează ca ”personalitate” se balansează într-un du-te vino permanent între Vest și Est.

Nici din perspectiva distracției, situația nu este alta. Istoricul Adrian Majuru demonstrează de-a lungul celor 250 de pagini că avem afinități când cu Occidentul, când cu Orientul. De la balurile sofisticate, loc de etalare a stării financiare, la mesele în familie, mai mult sau mai puțin copioase, de la strand la parc, de la jocurile cu cei apropiați, până la cazino, fiecare în parte și toate laolaltă demonstrează că românii au știut să se distreze întotdeauna.

Capitolul intitulat ”Promenadă și echitație” m-a dus cu gândul la pictorul Ștefan Luchian, excentric și galant, monden și nesăbuit, dar mare artist. Adrian Majuru vorbește ca de un câștig al femeii: ”feminizarea spațiului public”; în jurul femeii ajunsese să se desfășoare întreaga activitate a plimbării. Tot istoricul scrie despre ”plimbarea de plăcere”, practicarea tenisului de câmp sau a sporturilor de iarnă, despre mersul la băi ori la operă. De la ”bâlciuri, circuri și bufoni” simțim o oarecare distanță până la ”cabaret și teatru de varieteu”, dar este limpede că fiecare se distra după cum îi dicta educația și societatea.

Studiul istoricului Adrian Majuru ne deschide ochii asupra unui București care a absorbit mode și care, la un moment dat, chiar dicta mode. Bucureștiul ca ”Micul Paris”, Bucureștiul ca stațiune balneoclimaterică apare din documente și din fotografii. Descoperim citind această carte, un oraș pe care, îmi este clar, că nu l-am cunoscut așa, și poate nici ai noștri nu au avut cum să-l știe și să ni-l povestească.

În albumul de fotografii al familiei mele am văzut de mică fotografii cu bunica și bunicul, tineri, la plimbare pe Calea Victoriei și altele, la fel de impresionante, cu bunica și mama pe când era bebeluș, în Parcul Cișmigiu. Dincolo de fiecare fotografie și de fiecare chip putem descoperi mai mult.

 

Realizatoare Roxana Păsculescu