Un scriitor care ține posturile cu strășnicie –  sînt și din ăștia! –  la întrebarea mea,  dacă în Săptămîna Patimilor cititorul care păzește canoanele poate citi și cărți mai „decoltate”  mi-a răspuns că asta depinde cu ce gînduri deschide cărțile acelea. „Dacă-s gînduri păcătoase ar face mai bine să se abțină.” Altminteri, poate citi și asemenea cărți, fără teamă de păcat. Cel puțin asta e părerea lui de credincios care are încredere în vorba lui Dostoievki: „Frumusețea va mîntui lumea!” Nu e sigur însă că un preot mai ritos ar fi de aceeași părere.

 „Și poate citi omul și cărți care au scandalizat Biserica, încît i-a afurisit pe autorii lor?”  În materie de literatură, ca să nu mai vorbim de știință, Biserica își mai schimbă părerile, mi-a spus scriitorul, dar fără mare plăcere, explicîndu-mi apoi că un om care postește din suflet se abține și de la discuții care nu se potrivesc cu reculegerea din zilele postului, dacă n-o face pentru a îndrepta un suflet rătăcit. Și s-a uitat fix și îndelung la mine, să mă evalueze. Știe că nu postesc și că am relații fluctuante cu Bunul Dumnezei, dar ne leagă aceeași dragoste pentru Bulgakov și pentru Caragiale, ca să nu mai vorbesc de clasicii ruși. Și el a învățat pe de rost pagini întregi din „Maestrul și Margareta” și din Caragiale, e tobă de Dostoievki și a ucenicit în tinerețe la Cehov, dar asta fără să avem o relație de tip „Asinus asinum fricat.”, adică, să mă scuze cunoscătorii, ”Măgar pe măgar scarpină.”.

 Chiar dacă nu țin post și nici nu cred în acest canon, în această săptămînă recitesc anumite pagini din romanul lui Bulgakov, după un ritual pe care l-am început în adolescență, fără să știu, firește, că așa voi face aproape an de an după aceea. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, cu Bulgakov și cu Caragiale am o relație care ține mai degrabă de superstiția inspirației decît de dorința reculegerii, dar orișicît, nu-mi vine să reiau acum „Tropicele” lui Henry Miller, chiar dacă și el e pe lista mea de recitibili.

Mă tem însă că aceste alegeri de lectură, care mă emoționează și azi, au o legătură tot mai strînsă cu dorința mea de a stabili vase comunicante între adolescentul care am fost și care dă buzna fericit peste mine, cel de azi, in zilele de Paște, încît îmi amintesc, fără greșeală, tot ceea ce știam pe dinafară din Bulgakov și din Caragiale, pagini pe care altcîndva în timpul anului nu mi le mai aduc aminte decît fragmentar, oricît mi-aș stoarce memoria ca să mi le pot spune în cap, ca pe vremuri.

Cristian Teodorescu