Amprenta muzicală a comunismului românesc

De-a lungul existenței emisiunii noastre, am abordat în dese rânduri istoria comunismului românesc. De această dată, în două ediții ale Paginilor de Istorie, o vom face dintr-o perspectivă diferită, prin conturarea amprentei sale muzicale. În emisiunea din această seară ne vom opri la primele două decenii de „edificare a lumii noi”.

Între 1945 și 1965, odată cu schimbarea regimul politic, România își schimbă și „sunetul”. Dacă am închide ochii și am asculta muzica acestor două decenii, am putea reconstitui aproape întreaga istorie a instalării comunismului.

În 1948, noul regim își proclamă identitatea și prin imn. Cel regal, „Trăiască Regele”, este înlocuit de „Zdrobite cătușe”, pe versurile lui Aurel Baranga și muzica lui Matei Socor. Câteva versuri ne pot lămuri asupra conținutului.

„Zdrobite cătușe în urmă rămân,

În frunte-i mereu muncitorul,

Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,

Stăpân pe destin e poporul !”

Al doilea imnm, cu o viață mult mai lungă, „Te slăvim Românie”, este compus de aceluiași Matei Socor care a pus pe note textul lui Eugen Frunză și Dan Deșliu. Iată doar una dintre strofele poeziei :

„Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.”

Muzica acelei vremi capătă sunetul ocupației, al propagandei. Sunt promovate corurile rusești, este creată mitologia ilegalității comuniste.

„Privesc din Doftana” este un exemplu reprezentativ, i se aduc ode lui Stalin. Suntem în plin „realiasm socialist”. Compozitorii trebuie să scrie „pe linie”. Muzica trebuie să fie accesibilă, optimistă, mobilizatoare. Așadar, "Răsună valea”, țara devine „un șantier”. Apar „Macaralele”, iar „Bădița cu tractorul” devine simbol al noii mitologii sociale.

După 1953, anul morții lui Stalin, tonul se schimbă. Nu radical, dar vizibil. În 1958 pleacă trupele sovietice. Și tot în 1958 începe Festivalul Internațional George Enescu. România descoperă utilitatea prestigiului cultural. Aproape pe nesimțite, apar șlagărele, muzica ușoară.

Dintr-o dată, nu mai auzim doar despre uzine și brigadieri. Auzim tramvaie, scrisori, șoferi grăbiți. Regimul rămâne autoritar. Dar sunetul devine mai… respirabil.

La finalul celor două decenii pe care le evocăm, când în discursul politic începe să se vorbească despre autonomie față de Moscova, muzica deja face pasul spre „specificul național”.

Sperăm că v-am stârnit interesul pentru o emisiune pe care o dorim specială. Pe parcursul ei veți putea asculta fragmente muzicale ce recompun sonor o epocă. Nu le vom enumera pentru a nu dezvălui toate surprizele…

Așadar, în această seară nu vom spune doar o poveste politică. Vom „asculta” cum s-a instalat un regim. Cum a impus ritmul. Cum a schimbat tonalitatea unei societăți. Pentru că, 1945 și 1965, istoria României nu doar s-a scris, s-a și „cântat”. Fiți alături de noi !