Gaudeamus - Cum ne întoarcem la carte, 3. În lanul de porumb în floare.

Profesorii care stau prost la pedagogie, se rățoiesc la elevii buni, în absența celor slabi, care trag chiulul. Or cu metoda asta nu faci altceva decît să-ți îndepărtezi și elevii care vin la școală. Un fost coleg de breaslă îmi spunea că în felul ăsta copiii silitori le vor spune „puturoșilor și chiulangiilor” să vină la școală, ca să nu mai încaseze ei mustrări în locul celor care nu dădeau pe la ore. Nu cred în ideea asta. Mai degrabă, dacă le ții discursuri moralizatoare celor care n-au nevoie de ele, îi faci și pe cei buni să se scîrbească de școală și să te creadă „apucat ”, încît să nu te mai ia în serios.

O colegă, femeie inimoasă care chiar suferea cînd nu ne veneau elevii la școală, m-a cooptat în echipa ei de învățători și profesori care se duceau acasă la elevii care nu dădeau pe la școală. Asta se întîmpla în primul meu an de profesorat. Umblam prin sat împreună cu Gabi și băteam ca milogii din poartă în poartă, ca să nu sară cîinii la noi. N-am făcut mare lucru de pe urma acestor operațiuni de comando școlar, dar tot am mai adus la școală cîte un rătăcit. Altfel, jucam fotbal cu băieții în recreație și le puneam pe fete să-și susțină favoriții, iar în vacanță mergeam cu ei la pescuit pe Dîmbovița și pe balta de la marginea satului unde, în afară de pești, erau motorete de furat scufundate.

Cîțiva dintre elevii care nu dădeau pe la școală nu erau niciodată acasă. Erau copiii din familii atît de sărace, încît și ei se duceau la muncă în București. Îi vedeam seara, întorcîndu-se pe jos acasă pe drumul . Cînd mă opream să stau de vorbă cu ei, o luau la fugă sau dacă mă așezam cu bicicleta înaintea lor, ca să n-aibă pe unde o lua, îmi promiteau că o să mai vină și pe la școală.

Într-o duminică am treabă împreună cu soția mea pe lîngă Gara de Nord. În fața gării, unul dintre elevii mei care nu călcau pe la școală, bandajat la o mînă, îmi face semn cu cealaltă. La cîțiva pași de el, o elevă care avea un coș de nuiele cu niște buchețele de flori de primăvară. Fetița îmi zice bună ziua ca la școală, apoi îi dă soției mele un buchet de violete și o ia la fugă. Elevul meu cu mîna bandajată mi-a explicat că fata fugise ca să nu-i dea soția mea bani pentru flori. Ni le făcuse cadou. Fata știa să citească și ar fi venit la școală, dar tatăl ei era în pușcărie pentru furt din avutul obștesc, iar maică-sa avea grijă de ceilalți doi copii ,dintre care unul de țîță și se mai ducea să muncească pe la CAP cu sapa. Ea a inventat la Vizurești, legătura prin care mama își putea ține copilul la piept, în timp ce dădea cu sapa, să omoare buruienile din lanul de porumb în floare.

Cristian Teodorescu