Gaudeamus - Pentru un Panteon al eroilor Unirii

Nu mă omor după ceremoniile oficiale de la aniversările naționale, în care punctul culminant e defilarea Armatei, obligatoriu precedată de discursurile politicienilor. Dar cînd vine vorba de Centenarul Unirii, trebuie ca armata să defileze mai strălucitor ca niciodată, potrivit unei coregrafii militare pentru a cărei inventivitate n-ar strica dacă ar fi consultați și civili care se pricep la arta spectacolelor. Iar discursurile politicienilor de azi s-ar cuveni puse în oglindă cu discursurile marilor politicieni ai Unirii, atît pentru a-i împiedica să bată cîmpii, cît și pentru a-i obliga astfel să citească istoria României, încît să nu debiteze prăpăstii.

În afară de asta și cu mult înainte de 1 Decembrie 2018 s-ar cuveni ca în Anul Centenarului omul obișnuit să simtă că această aniversare e în primul rînd a lui. Căci în spatele generalilor, al politicienilor, al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand s-au aflat în 1918 oamenii de rînd, unii în uniforma patriei, alții, civili, încălțați cu pantofi sau cu opinci, care au înțeles că și pentru ei venise un moment augural.

Anul Centenarului ar trebui să fie însă și un memento pentru politicienii basarabeni și bucovineni ale căror voturi au dus la unirea cu România, într-un moment în care erau destui politicieni la Chișinău și la Cernăuți care voiau, unii, doar independență față de imperiul rus sau de muribundul imperiu austro-ungar, nu și unirea cu România, iar alții se simțeau chemați de puterea bolșevicilor. Or, pentru asta, s-ar cuveni să se audă și la București vocile istoricilor de la Chișinău și de Cernăuți, pentru a se înțelege mai bine, formidabilele mișcări unioniste din Basarabia și din Bucovina.

Asta cu atît mai mult cu cît istoria scrisă în timpul regimului comunist, România n-a suflat o vorbă despre acești eroi unificatori, ca să nu supere Moscova. Mai rău, unii dintre acești eroi care ajunseseră în România, au fost tratați ca trădători ai sovietelor de autoritățile comuniste de la București și dați pe mîna rușilor, care i-au trimis în Siberia, dacă nu i-au ucis pe drum.

A mai ținut cineva socoteala sașilor care au votat pentru Unire și care după ce a ajuns comunismul la putere în România au fost trimiși cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan? Sau a sașilor care au fost expediați ca ofrandă rușilor lui Stalin doar pentru vina că erau „nemți” ?

La centenarul Unirii ar trebui să ne amintim solemn că Iuliu Maniu, acest mare făuritor al Unirii, a sfîrșit la Sighet, în pușcărie, fără să aibă o cruce la mormînt, ca și Ion Mihalache. Că Gheorghe I. Brătianu  a fost ucis la Sighet fiindcă a refuzat să declare că Basarabia și Bucovina nu erau teritorii românești. Dar și că ofițeri ai armatei române, judecători, preoți, slujitori ai școlii, negustori, țărani și muncitori din Ardeal, din Basarabia și Bucovina, dar și din Moldova și din Țara Românească au fost asasinați politic pentru cerbicia lor de cetățeni ai României Mari.

Căci dacă nu-i vom comemora pe toți acești eroi cunoscuți sau anonimi care au făcut Unirea și dacă nu vom ridica în București un Panteon al Unirii, oricît de strălucitoare vor fi sărbătorile Centenarului, tot ceea ce vom face cînd se va împlini un veac de la marea unire va fi pentru cei ce ce vor veni un eșec de neiertat al memoriei noastre.

Cristian Teodorescu