Înalt – a înălța – înălțare
02 Iunie 2017, 06:38
În Dicționarul etimologic al lui Alexandru Ciorănescu, verbul a înălța este un derivat intern de la adjectivul înalt, înaltă.
Sextil Pușcariu era de părere, însă, că etimonul lui a înălța este latinescul *altiare. Candrea și Densușianu propuneau latinescul neatestat *inaltiare. În sprijinul acestor etimologii veneau italianul alzare, spaniolul alzar, portughezul alçar și francezul hausser.
Familia lexicală românească a adjectivului înalt, înaltă, provenit din adjectivul latin altus, alta, altum, mai cuprinde, pe lângă verbul a înălța, adjectivul înălțător - cu sensul de „sublim”, substantivul înălțare = „ridicare”, dar și numele sărbătorii creștine care se ține la 40 de zile după Paști, adjectivul înălțat = „luminat, strălucit”, substantivul înălțime și verbul a preaînălța = „a slăvi”, care este un clac după un verb slav, prevuznosti.
Verbul a înălța intră într-o serie de expresii cunoscute, dintre care amintim: „a înălța sufletul”, „a înălța glasul”, „a înălța ochii”. Iar cu substantivul înălțime se alcătuiesc expresiile „a fi la înălțimea cuiva” = a fi egal valoric, „a fi la înălțimea situației” = a se prezenta așa cum cere situația.
