Mother’s Day , comedie light cu mesaj generos - de Michaela Platon

Ce îi trebuie unei comedii ca să fie “bună”, în afară de actori de marcă, de un scenariu interesant, cu un mesaj la vedere care să ne moralizeze? Cred că şi umorul trebuie să fie de calitate, personajele cât mai variate, şi totul să se adune într-o atmosferă stenică, în măsură să ne destindă. Iar filmul lui Garry Marshall (da, da, cel cu Pretty Woman, Frakie & Johnny şi Overboard) le cam are pe toate, fără să fie însă unul pe care să vrem să-l revedem la nesfârşit.

Dar ne vom simţi reconfortaţi cu siguranţă de energia benignă a peliculei, şi vom fi surâzători după vizionare, semn că a fost exact ce ne trebuie pentru o stare de bine. Şi nu tocmai asta înseamnă un film reușit? Unde mai pui că le adună laolaltă pe Julia Roberts, pe care am văzut-o mai rar, pe Kate Hudson (vocea lui Mei Mei din Kung Fu Panda 3) care nu depaşeşte nivelul comediilor lejere şi pe Jennifer Aniston, încă în formă, şi ea cantonând pe acelaşi palier stilistic.

Eu am o notă specială pentru tânăra şi fermecătoarea Brit Robertson pe care Tommorowland cu George Clooney şi The Longest Ride cu Scott Eastwood, au scos-o din anonimat. Jason Sudeikis are şi el un rolişor care nu îi dă bătăi de cap, şi o întrezărim şi pe Jennifer Garner preţ de-o clipă, făcând un karaoke emoţionant şi nostim.

Pelicula nu are pretenţii, dar are un farmec ce ne cucereşte, căci mesajul de iubire, reconciliere, comunicare şi nediscriminare este unul generos, aşa că printre glumiţe lejere şi printre nostimade cu copii şi probleme de familie, iese la iveală sub pretextul sărbătoririi zilei mamei. Deşi nu pot sa afirm că nu mă aşteptam, cea mai teatrală şi mai puţin veridică în rol, este Jenifer Aniston care, pare-se, că n-a depaşit nici acum interpretarea şablonardă din Friends, dar pe care publicul o place, aşa că numele ei este atractiv şi de dorit pe un generic de comedie.

Poveştile disparate se adună natural în acest film cu un peisaj de familie în culori calde, în care pare că toată lumea îşi găseşte linistea relativ cu uşurintă, fără să fie nevoie să traverseze drame majore, deşi e vorba de dispariţii şi de disoluţii ale unor relaţii, şi de căsătorii interrasiale sau ale unor personaje cu orientări sexuale speciale. Aşa că deşi aparent apar nişte zbateri, ele sunt superficiale şi nu ating major sufletul, ca şi când toate ar survola doar – puţin artificial- realitatea pe care o pictează scriptul, care nu dobândeşte nici adâncimea care ar fi dat o altă substanţă, şi nu are nici reperele speciale care au facut alte producţii semnate de Garry Marshall memorabile.

All in all nu e niciodată destulă comedie pe lume, şi nu ne ajunge oricât film benign am avea, căci de problematica majoră nu ne scuteşte viaţa, care –zău, dacă nu-i adevărat - bate întotdeauna filmul!!