Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - România în primele săptămâni ale războiului contra URSS. Colaborarea militară cu Reichul, politica antisemită, Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941)

Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române . Realizator, Dan Manolache.

Vom continua în emisiunea din această seară să discutăm despre evenimente petrecute cu opt decenii în urmă incercând să abordăm subiecte mai puțin discutate, prezentate schematic sau fals de istoriografia noastră de ieri și chiar de astăzi. Vom folosi ca principală sursă de documentare excelentă și monumentala lucrare „Relațiile politice și militare româno-germane. Septembrie 1940- augustt 1944”, al cărei autor, dl.dr. Ottmar Trașcă va fi în legătură directă cu ascultătorii postului Radio România Cultural.

Vom începe prin a discuta depre relațiile de colaborare militară între România și Cel de al III-lea Reich, relații cărora le putem stabili ca moment de debut luna octombrie 1940, când sosește în țara noastră Misiunea Militară germană solicitată cu câteva luni înainte de Regele Carol al II-lea. Obiectivele ei erau înființarea și gestionarea activității unor centre de perfecționare și instrucție a armatei române pentru infanterie, cavalerie, artilerie, geniu, mecanizate și servicii. Totul în scopul modernizării armatei noastre și a compatibilizării ei cu cea germană. În acest sens s-a trecut,de la 2 decembrie 1940, la instruirea unor „divizii de elită”, mai precis 5, 6 și 13 Infanterie, la care s-au adăugat ulterior cele cu numerele 18 și 20, și a Diviziei Blindate. De asemenea o sarcină a Misiunii Militare germane era și aceea de a cunoaște și evalua potențialul combativ al armatei române în vederea antrenării ei în operațiunile militare preconizate de Germania lui Hitler. O posibilitate luată în calcul chiar în Directiva nr.21 prin care se aproba operațiunea „Barbarossa”. Se prevedea acolo că în războiul contra sovietelor „România va avea misiunea de a susține cu forțe de elită, cel puțin la începuturile sale, atacul aripii sud germane, de a bloca adversarul acolo unde nu vor fi angajate forțe germane și, în rest, de a asigura serviciile auxiliare de pe teritoriile din spatele frontului.”

Așadar, armatei române îi era rezervat un rol puțin important în operațiunile ofensive. Hitler însuși, pe baza rapoartelor care îi parveneau din România se exprima la 30 martie 1941, în fața principalilor săi responsabili militari „nicio iluzie în privința aliaților.....Cu România nu este absolut nimic de făcut. Poate că în spatele unui obstacol extrem de puternic ei vor fi în măsură să asigure securitatea acolo unde nu se atacă. Antonescu și-a mărit armata în loc de a o reduce și îmbunătăți. Soarta marilor unități germane nu trebuie să fie dependentă de rezistența unităților române.” Treptat însă, când dificultățile războiului au mai tocit aroganța germană, opiniile lor s-au mai schimbat..

Vom vorbi desigur și despre primele zile de război, despre rezolvarea chestiunii comandamentului suprem al trupelor germano- române din România, despre dotarea diviziilor românești sau despre valoarea ofițerior și trupei, totul din perspectivă germană.

În partea a doua a emisiunii vom aborda un subiect sensibil, politica antisemită a generalului Ion Antoneacu și a guvernului pe care l-a condus, cu referire specială la o pagină tristă, chiar rușinoasă a istoriei noastre, pogromul de la Iași din perioada 28- 30 iunie 1941. O vom face în ideeea că nu există subiecte pe care să le evităm. Mai mult chiar, istoria trebuie cunoscută cu bunele și relele ei pentru că doar așa vom putea învăța ceva din trecut iar lecțiile istoriei au valoare doar dacă în evocarea ei avem ca țintă adevărul.

Punctul de plecare al politicii oficiale antisemite pare a fi „Decretul- lege privitor la starea juridică a evreilor din România”, datat 8 august 1940. Un decret semat de Carol al II-lea, parte a noii sale politici de apropiere de Germania lui Hitler. Desigur ea crește în intensitate în vremea guvernării generalului Antonescu cu sau fără legionari. Iată doar câteva fraze definitorii pentru modul în care generalul privea „chestiunea evreiască”. La sfîrșitul lui septembrie 1940 el afirma „ Eu voi rezolva problema evreiască în cursul reorganizării Statului, substituind, încetul cu încetul, pe evrei cu românii și, în primul rând, cu legionari, care între timp se vor pregăti.Bunurile evreilor vor fi în mare parte expropriate în schimbul unor indemnizații.”. În ianuarie 1941 se exprimă mult mai tranșant,„Toate reformele necesare înlăturării vâscului și influențelor străine pentru asigurarea destinului nostru național le voi înfăptui fără șovăire. Toată lupta și așezarea marii revoluții național- socialiste germane și toate înfăptuirile fasciste ne vor sluji drept temeiuri de experiență pentru a altoi pe sufletul și nevoile românești, rodul acestor organizări de popoare, temeiuri de lume nouă.”. Vom cita și cuvintele rostite în ședința Consiliului de Miniștri din 8 aprilie 1941 când afirma fără echivoc „va trebui să inspirăm românilor ura împotriva dușmanilor nației. Așa am crescut eu,cu ura împotriva turcilor, jidanilor și ungurilor. Sentimentul acesta de ură împotriva dușmanilor ptriei trebuie împins până la ultima extremitate. Îmi iau eu acestă răspundere.”

„Modelul” german se schimbă și el cu trecerea timpului. De la politica de deportare a evreilor, „planul Madagascar” se ajunge, după 22 iunie 1941, la „soluția finală”, formalizată în cadrul Confenței desfășurate la Wannsee la 20 ianuarie 1942. Antisemitismul în România primește direct experiența nazistă prin intermediul sosirii în țara noastră a „expertului SS în probleme evreiești și de arieneizare”, Gustav Richter, în martie 1941, odată cu un întreg grup de consilieri germani. Acesta remarcă „lipsa de consecvență în planificarea și implementarea” măsurilor antisemite și prezintă, la 12 mai 1941, câteva propuneri pe care le vom detalia în emisiune.

În ultima ei parte vom discuta despre Pogromul de la Iași, pe care un istotic german l-a numit „primul masacru de proporții” desfășurat împotriva evreilor, în estul Europei. Invitatul nostru pune în evidență în lucrarea pe care am menționat-o cele două categorii majore de interpretări prezente în istoriografia noastră.

Prima dintre ele susține că pogromul a fost organizat exclusiv de trupele germane cu complicitatea legionarilor și a unor elemente declasate din armată. Implicarea regimului este total negată sau extrem de diminuată.

A doua categorie de interpretare, pe care domnul dr. Ottmar Trașcă o susține cu argumente documentare în mare parte inedite, este aceea că drama evreilor ieșeni se datorează instituțiilor locale și centrale din România (SSI, Armată, Siguranță) cu complicitatea și ajutorul soldaților germani din oraș. Domnia sa pune în evidență faptul că în perioada 28-30 iunie 1941 nu existau în Iași unități SS, ale organizației Todt sau ale comandoului „D” de exterminare ce acționa în spatele frontului. Jurnalul de război al Corpului 30 de Armată german, al cărui comandament se afla în Copou dar și mărturia consulului german Fritz Schellhorn susșin că implicarea soldaților germani a fost întâmplătoare și s-au dat ordine foarte clare trupelor germane să păstreze neutralitatea. Consulu german afirma clar „Trebuie respinsă cu toată asprimea încercarea dea a atribui Wehrmacht-ului responsabilitatea pentru evenimentele petrecute, așa cum s-a încercat acest fapt chiar din partea oficialităților române.” Mai mult chiar documentele probează că reprezentanții armatei germane și Consulatul din Iași au intervenit energic pe lângă autoritățile române pentru stoparea exceselor.

Nu vom evoca în aceasă scurtă prezentare amploarea crimelor săvârșite atunci pe străzile ieșene, în curtea Chesturii sau în cele două trenuri ale morții. Cifrele oficiale indică 13 266 de morți dintre care 40 de femei și 180 de copii dar alte evaluări ridică numărul victimelor la peste 20 000 de oameni uciși. Cert este și rezultă din toate documentele oficiale românești întocmite atunci sau în urma unor anchete ulterioare că, toate acuzațiile aduse populației evreiești din Iași s-au dovedit a fi fără temei. Nu s-au găsit dispozitivele care s-ar fi transmis semnale aviației sovietice, nu s-au găsit armele cu care s-ar fi deschis focul asupra trupelor române ce se deplasau pe străzi (de altfel în rândul militarilor români nu s-a înregistrat nicio victimă). Vom vorbi despre documente sau mărturii care atestă aceste adevăruri. Să menționăm acum, în acest sens, doar memoriul pe care generalul de divizie Emanoil Leoveanu, Directorul General al Poliției îl adresează, după încheierea anchetei, la 2 iulie 1941 generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român. Și totuși, în aceeași zi, Președinția Consiliului de Miniștri emite un comunicat în care se vorbește despre „elemente străine de neam și dușmane intereselor nostre care au tras focuri contra soldaților germani și români” și stabilește că „pentru fiecare soldat german sau român, vor fi executați 50 de iudeo- comuniști.”

Cum a fost posibilă o asemenea barbarie? Iată o întrebare pe care fiecare generație este datoare să ți-o pună pentru ca ea să nu se mai repete niciodată.

Vom încheia cu câteva fraze ale mărturiei ziaristului Z. Dessmond din Iași „La chestură, centrul de adunare a evreilor, oamenii ajungeau extenuați fizicește și cu moralul distrus. Mânați de la spate cu bâte și drugi de fier, se călcau în picioare unul pe altul, se sufocau unul sub povara celuilalt- un munte viu de oameni.

- Jidane, ai tras în armata germană!

Și ca urmare, asupra muntelui viu de oameni mitralierele au început să răpăie. Curtea chesturii, transformată în abator a devenit neîncăpătoare....”

Fotografiile postate au fost preluate de pe site-ul Wikipedia