Texte şi pretexte - Augustin Buzura a revoluţionat tehnica scriiturii romaneşti
08 Octombrie 2016, 06:00
Emisiune live de cultură urbană, istorie şi divertisment realizată de Răzvan Dolea şi Valentin Protopopescu,
Sîmbătă, 8 octombrie 2016, ora 12.00
Invitatul special al ediţiei de sîmbătă, 8 octombrie 2016, a emisiunii Texte şi pretexte, academicianul Augustin Buzura, este medic psihiatru, dar faima şi-a clădit-o în calitate de artist al cuvîntului, fiind unul dintre cei mai valoroşi prozatori pe care i-a dat literatura română all time. Prin romane precum Orgolii, Vocile nopţii, Recviem pentru nebunişi bestii şi Raport asupra singurătăţii, Augustin Buzura a revoluţionat tehnica scriiturii romaneşti, excelînd în portretistica psihologică şi fixarea excepţională a procesului evoluţiei lăuntrice a personajului. Conştiinţă alertă, patriot şi îndrăgostit iremediabil de cultura română, domnia sa a condus Fundaţia Culturală Română, apoi a preluat revista Cultura, făcînd din acastă publicaţie una de elită la nivel naţional. Domnia sa ne va vorbi despre vicisitudinile şi suferinţele culturii la
vreme de restrişte economică şi morală, dar şi despre bucuria de a vedea renăscînd, chiar dacă în format electronic, această publicaţie culturală în care afectiv şi financiar a investit imens.
La rubrica Arheologie muzicală îl vom aniversa pe foarte talentatul interpret, compozitor şi producător de muzică hip hop alternativ american Peter Gene Hernandez, mai cunoscut sub numele de scenă Bruno Mars. Acesta s-a născut la 8 octombrie 1985 în Honolulu, Hawaii, Statele Unite ale Americii.
În cadrul Concursului vom aborda o temă poate mai puţin frecventată, cea referitoare la anul 451 d.Hr în care s-a întrunit Conciliul al IV-lea ecumenic de la Calcedon. Conciliul, organizat în regiunea Bithynia, situat în partea asiatică a Turciei de astăzi, dincolo de Bosfor, a statuat dubla natură hristică, combătînd monofizismul, şi a reiterat imperativ formula definitivă a Crezului. Rubrica Ora veselă, ce include scenete radiofonice din Arhiva de Aur a SRR, vă oferă o apreciabilă doză de umor homeopatic, astăzi momentul comic, intitulat Mustărie, avîndu-i ca protagonişti pe Dem. Rădulescu, Radu Zaharescu şi Marin Moraru.