Ascultă Radio România Cultural Live

Emil Brumaru, invitat de onoare la Gaudeamus

19 Aprilie 2018, 09:21

Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, este invitat de onoare la ediția din acest an a Târgului Gaudeamus.

Este absolvent de medicină, pe care a și practicat-o în comuna Dolhasca din judeţul Suceava, loc esenţial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit „rezervaţia naturală de îngeri”.

A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia acordat de revista Observator Cultural(2011).

În decembrie anul trecut a primit Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

Ne întâlnim cu Emil Brumaru joi, 19 aprilie de la ora 17.00 la librăria Humanitas.

Vineri, 20 aprilie de la ora 12.00 participă la sediul Uniunii Scriitorilor din Cluj la vernisajul expoziției ”Negoț cu îngeri” – pictură și poezie. Picturi semnate de Zamfira Zamfirescu, însoțite de versuri semnate de Emil Brumaru.

Zamfira Zamfirescu este pictoriță și poetă, a debutat cu un volum de versuri în anul 1998.

De Emil Brumaru o leagă o prietenie care a început pe Facebook.

Doina Borgovan - Radio Cluj

Autori de referință vin la Festivalul APOLODOR din Botoșani
Literatură 12 August 2025, 00:16

Autori de referință vin la Festivalul APOLODOR din Botoșani

Gabriela Adameșteanu, Florin Bican, Svetlana Cârstean, Matei Vișniec, Mihnea Măruță, Adina Rosetti, Alex Moldovan,...

Autori de referință vin la Festivalul APOLODOR din Botoșani
Festivalul APOLODOR aduce literatura pentru copii și adolescenți la Botoșani, între 18 și 21 septembrie 2025
Literatură 22 Iulie 2025, 00:38

Festivalul APOLODOR aduce literatura pentru copii și adolescenți la Botoșani, între 18 și 21 septembrie 2025

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR va avea loc la Botoșani , între 18 și 21 septembrie 2025...

Festivalul APOLODOR aduce literatura pentru copii și adolescenți la Botoșani, între 18 și 21 septembrie 2025
Mick Herron, autorul romanului „Mârțoagele” (Alice Books), distins cu cel mai important premiu din literatura de crimă
Literatură 10 Iulie 2025, 16:07

Mick Herron, autorul romanului „Mârțoagele” (Alice Books), distins cu cel mai important premiu din literatura de crimă

Mick Herron , autorul apreciatei serii Slough House – din care face parte și romanul „Mârțoagele” ,...

Mick Herron, autorul romanului „Mârțoagele” (Alice Books), distins cu cel mai important premiu din literatura de crimă
A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” va avea loc între 3 și 6 iulie 2025
Literatură 02 Iulie 2025, 15:16

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” va avea loc între 3 și 6 iulie 2025

Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” ajunge, în perioada 3 - 6 iulie 2025 ,...

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” va avea loc între 3 și 6 iulie 2025
Expoziția „Dimensiunea Sebastian” | 80 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sebastian (1907-1945)
Literatură 01 Iulie 2025, 16:00

Expoziția „Dimensiunea Sebastian” | 80 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sebastian (1907-1945)

Muzeul Național al Literaturii Române invită publicul bucureștean la vernisajul expoziției  „Dimensiunea...

Expoziția „Dimensiunea Sebastian” | 80 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sebastian (1907-1945)
Lansarea volumului „Flori transilvane“ de Irina Neacșu  - marți, 1 iulie, ora 19.00, la Cărturești Modul
Literatură 30 Iunie 2025, 18:15

Lansarea volumului „Flori transilvane“ de Irina Neacșu - marți, 1 iulie, ora 19.00, la Cărturești Modul

Editura Litera vă invită marți, 1 iunie, ora 19.00, la Cărturești Modul  (str. Academiei 18-20), la...

Lansarea volumului „Flori transilvane“ de Irina Neacșu - marți, 1 iulie, ora 19.00, la Cărturești Modul
Cristina Donovici rescrie basmele clasice pentru copii în colecția „Povești de aur”
Literatură 23 Iunie 2025, 17:16

Cristina Donovici rescrie basmele clasice pentru copii în colecția „Povești de aur”

De curând,  Editura Litera  a lansat colecția  Povești de aur , care reunește o selecție de basme...

Cristina Donovici rescrie basmele clasice pentru copii în colecția „Povești de aur”
𝐒𝐜𝐮𝐦𝐩𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢!
Literatură 23 Iunie 2025, 14:45

𝐒𝐜𝐮𝐦𝐩𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢!

Excelența voastră, stimate domnule Președinte Nicușor-Daniel DAN, Stimate domnule prim-ministru desemnat, Ilie Gavril...

𝐒𝐜𝐮𝐦𝐩𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢!
Ascultă live

Ascultă live

03:30 - 05:00
Teatrul Național Radiofonic - Mari Spectacole (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
04:05 - 04:53
Contracronometru
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
04:00 - 05:00
Français 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 05:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
04:00 - 05:00
Muzica Românilor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
04:30 - 06:00
Muzica generației tale
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru