Ascultă Radio România Cultural Live

Guzel Iahina: „Menirea literaturii e să ne provoace compasiunea față de ceilalți”

Guzel Iahina: „Menirea literaturii e să ne provoace compasiunea față de ceilalți”

31 Octombrie 2023, 05:57

Scriitoarea Guzel Iahina s-a născut în 1977 la Kazan, a studiat la Facultatea de Limbi Străine din orașul natal, iar în 1999 s-a mutat la Moscova, unde a făcut studii de cinematografie. În prezent locuiește în două orașe: la Moscova și la Almaty, vechea capitală a Kazahstanului. Imediat după invazia Rusiei în Ucraina, Guzel Iahina a făcut public un mesaj curajos în care se poziționează împotriva războiului. Cele trei romane ale sale, „Zuleiha deschide ochii”, „Copiii de pe Volga” și „Trenul spre Samarkand” au fost traduse în limba română de Luana Schidu și au apărut la Humanitas Fiction. Am vorbit cu Guzel Iahina, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, despre literatura ei, dar și despre vremurile complicate în care trăim. Interviul a fost tradus de Marina Vraciu.

Adela Greceanu: Guzel Iahina, romanele dumneavoastră surprind momente dureroase din trecutul recent al Rusiei, din istoria tragică a secolului XX, dar vorbiți despre istorie prin intermediul oamenilor obișnuiți și puneți în prim-plan relațiile dintre oameni în situații dramatice. Probabil v-ați documentat foarte mult pentru fiecare carte, fie că vorbiți despre deportările țăranilor înstăriți la începuturile Uniunii Sovietice, despre situația germanilor de pe Volga la începutul secolului XX sau despre foametea din anii `20 din Uniunea Sovietică. Cum ați transformat informația istorică atât de complexă și de bogată în povești de viață, în poveștile oamenilor, în ficțiune?

Guzel Iahina: Cele trei romane pe care le-am scris sunt organizate, structurate aproximativ în același mod. Am vrut ca toate cele trei romane să funcționeze pe două niveluri.

Primul nivel e cel al istoriei, acela care oferă detalii autentice, veridice din viața epocii la care mă refer. Aici m-au ajutat știința, studiile istoricilor și totodată publicistica, literatura memorialistică, faptele consemnate de cei care au trăit în anii respectivi.

Al doilea nivel este cel psihologic, acela în care mi-am dorit să construiesc eroi, în care cititorul contemporan să se regăsească. Cred că femeile de astăzi, cititoarele de astăzi se pot regăsi în eroina primului meu roman, ,,Zuleiha deschide ochii”. Cum să faci, ce să faci dacă soțul nu te iubește, ce să faci dacă te-ai îndrăgostit de un dușman, ce este mai important pentru o femeie, dragostea pentru copilul său sau dragostea față de un bărbat, ce înseamnă pentru femeie libertatea și care este raportul dintre libertate și maternitate. Acestea sunt întrebări pe care și le pune femeia de astăzi și sunt întrebări la care am încercat să răspund în romanul ,,Zuleiha deschide ochii”.

În cel de-al doilea roman al meu este vorba despre un erou care tace și prin tăcerea lui încearcă să se ascundă de istoria mare. Întrebarea este: te poți ascunde, oare, în căsuța ta, ca un melc? E o întrebare de actualitate și în situația din Rusia zilelor noastre.

Iar în cel de-al treilea roman am vrut să înțeleg în ce măsură omul își poate păstra umanitatea, fiind totuși un șurub din mașinăria sovietică. Poate omul să-și păstreze umanitatea dacă el reprezintă, totuși, politica unui stat? Acest al doilea nivel pe care-l numesc psihologic, mai precis de nivelul autenticității psihologice, mi se pare foarte important pentru că se poate raporta la situația din prezent. Există și un al treilea nivel, de care n-am vorbit de la început, și anume nivelul mitologic, nivelul mitului. Ce să facă omul mărunt cînd statul domină, oprimă? Apoi, de ce o întreagă generație alege tăcerea ca reacție și, mai mult, transmite această tăcere ca un procedeu de a rezista, traumatizând totuși generația următoare? Umanitatea, omenescul sînt oare o condiție pentru supraviețuirea societății? Acestea sunt problemele care m-au preocupat în romanele mele și sper că ele funcționează în textele pe care le citiți.

Cred că spre deosebire de istorie, literatura poate să ofere experiența senzorială, experiența trăirii unor realități. Istoria, ca știință, ne oferă cifre, date, locuri, ne indică trenduri, însă nu ne poate da acest sentiment al personalului, al umanului. Istoria, ca știință care se ocupă de cauze și efecte, ne oferă o multitudine de cifre, ne poate spune că patruzeci de milioane au suferit de foamete, că șase milioane au stat în diverse locuri de trecere, că în Gulag au stat atâtea alte milioane. Însă istoria, ca știință, nu ne va spune niciodată ce înseamnă să fii abandonat undeva în taiga, să te zbați să supraviețuiești. Istoria, ca știință, ne poate spune despre prima mare foamete de pe Volga la începutul anilor `20 din secolul trecut, că au fost afectați patruzeci de milioane de oameni și treizeci și cinci de gubernii din Rusia de atunci. Asta înseamnă că practic fiecare al treilea locuitor din Rusia de atunci a suferit de foamete. Și tot istoria ne oferă date, cinci milioane de oameni au murit de foamete atunci. Știința istoriei a studiat cauzele și sunt multe cauzele acestei foamete, dar ea nu ne poate oferi experiența supraviețuirii, a vieții atunci, în perioada foametei. Nu ne poate da posibilitatea de a înțelege ce înseamnă când oamenii încetează să mai fie ei înșiși. Această sarcină de a transmite senzorialul, experiența trăită, simțită pe propria piele și în propriul suflet este sarcina literaturii. Și prin această transmitere a trăirilor se poate genera sentimentul de compasiune.

Cred că provocarea, aducerea la viață a sentimentului de compasiune este cea mai importantă sarcină a literaturii. Aș fi foarte fericită dacă romanele mele ar trezi o picătură de compasiune față de omul sovietic de atunci și i-ar face pe cititori să înțeleagă trauma prin care au trecut acei oameni. Aș fi bucuroasă dacă romanele mele ar reuși să fie un fel de traducere a acelei traume pentru oameni care nu au trecut prin așa ceva. Dar în România se cunoaște, nu trebuie descris ce înseamnă trauma totalitară. Există, însă, țări în care această traumă nu este cunoscută și acolo este extrem de important ca cititorul să ajungă să pătrundă prin simțire această traumă. Aș spune că menirea literaturii, a artei în general este de a face să răsară și să crească compasiunea. Și, în consecință, să ne facă să înțelegem valoarea vieții umane.

A. G.: În ce măsură credeți că Federația Rusă și-a asumat trecutul sovietic și crimele din acea perioadă?

G. I.: După căderea Uniunii Sovietice în 1991 a urmat un deceniu foarte dens, în care s-a discutat foarte mult și care a și rămas cu această denumire, deceniul dezbaterilor. A fost deceniul în care peste noi, oamenii din Rusia, a venit un potop de informații despre Rusia Sovietică, un deceniu în care am putut încerca să aflăm adevărul. Și atunci, cu multitudinea de informații la care am avut acces deodată, au început discuții nesfârșite și dezbateri.

Noi, generația mea, a celor născuți în 1977, am crezut că vom fi generația care va opri istoria Uniunii Sovietice, a traumei sovietice. Atunci părea că tot ce însemna trecutul sovietic era trecut și că întoarcerea acestui trecut ar fi ridicolă, imposibilă. Atunci orice discuție despre revenirea comunismului sau a unui personaj precum Stalin era absolut deplasată și ridicolă. Această fermă convingere a generației noastre că revenirea trecutului este imposibilă ne-a jucat o festă, de fapt. Pe mine această fermă credință în imposibilitatea întoarcerii trecutului sovietic aș putea spune că m-a orbit și m-a făcut să nu observ semnele care prevesteau altceva. De fapt, pe nevăzute pentru mine, a avut loc o reîntoarcere a elementului sovietic, o restalinizare în ritm de mișcări de șarpe. Totodată, îmi dădeam seama că, în societate, interesul față de trecutul sovietic se redeștepta. Au existat unii care au dorit, să spunem, revenirea și s-au raliat la o posibilă revenire a elementului sovietic. Apoi, în anii 2000-2010, interesul față de trecutul sovietic mi se pare că s-a diminuat, iar în urmă cu șapte ani aș zice că a început să redevină de actualitate.

Am să vă dau un singur exemplu, din sfera literaturii: unul dintre marile premii din Rusia, Bolșaia Kniga, a fost acordat în decurs de șapte, opt ani unor cărți care au ca temă trecutul sovietic. Așadar, tema sovietică devenea de actualitate. Putem spune asta pentru că tirajele erau imense, de zeci de mii de exemplare, și deci și numărul cititorilor era foarte mare. Și-atunci aceste cărți, având ca temă trecutul sovietic, erau citite de foarte mulți, erau dezbătute, aveau adepți și mulți critici. Pentru mine acesta a fost un indicator al faptului că societatea aștepta, de fapt era pregătită și dorea să revină la discutarea trecutului sovietic, era, cum ar veni, o a doua rundă, după cea a deceniului care a urmat căderii Uniunii Sovietice. Însă, din păcate, 24 februarie 2022 a pus punct acestei dezbateri. Acum, din păcate, această dezbatere nu poate avea loc.

Din păcate, situația din prezent ne arată că forța literaturii și-a culturii nu este suficientă pentru a dezbate, e nevoie ca și politicul să facă posibilă dezbaterea. Deși în Rusia, în planul culturii și în sfera vieții sociale au fost foarte aprinse dezbaterile, politicul a rămas în urmă, nereușind să ia anumite decizii foarte importante. De pildă, Stalin nu a fost etichetat, nu a fost denumit criminal și faptele sale nu au fost denumite crime. Și aceasta, cred, a făcut posibilă revenirea lui Stalin, chiar dacă sub forma unei figuri mitice. Cred că este important să mai avem posibilitatea de a reveni încă o dată la trecutul sovietic și de a-i numi pe criminali criminali și de a numi crimele crime. Dacă e să folosim o imagine poetică, pentru mine începutul epocii sovietice este un fel de ghem de traume care trebuie descâlcite. Și acest lucru trebuie făcut, cred eu, cu mare atenție, cu grijă, fără ură, cu multă compasiune. Sunt lucruri care încă urmează să se-ntâmple.

A. G.: Credeți că faptul că Federația Rusă nu a descâlcit acest ghem de traume și de nenorociri petrecute în Uniunea Sovietică a permis să se-ntâmple invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022?

G. I.: Da, cred că ceea ce se-ntâmplă astăzi constituie o continuare a perioadei sovietice. De aceea mi se pare că cercetarea totalitarismului, fie de către oamenii de știință, fie de către scriitori sau artiști, e mult mai importantă în prezent decât în urmă cu cinci sau zece ani. Mi se pare că pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi este esențial să înțelegem cum s-a născut, cum a apărut statul sovietic, ce s-a întâmplat acolo la început. Iar pentru mine, a scrie despre acele începuturi nu este un escapism într-un decor de teatru, ci este o încercare de a înțelege prezentul. Și nu vorbesc despre niște chestiuni exterioare, cum sunt lipsa libertății personale sau represiunile. Mă refer la chestiuni mai de profunzime, la chestiuni psihologice și mă întreb, de exemplu, de ce omul se supune, fără să crâcnească, mașinăriei statului, de ce nu simte nevoia să se opună, de ce caută forme de rezistență, de ce se preface, de ce încearcă să mimeze și să se ascundă.

Mă întreb dacă e posibil să te ascunzi de istoria mare și să trăiești undeva, izolat, în țara în care se petrece acea istorie? Poți rămâne, oare, om, când reprezinți o politică de opresiune? Este oare voie și se poate să taci despre acea experiență traumatizantă, fără a o transmite generației următoare? Acestea sunt întrebările care m-au preocupat și mă preocupă în continuare atunci când scriu. Și mi se pare că sunt chestiuni de mare actualitate astăzi.

A. G.: În 2022, la doar câteva zile de la invazia rusă în Ucraina din 24 februarie, ați transmis public un mesaj împotriva războiului, pentru că, spuneați dumneavoastră atunci: ,,Să taci, în astfel de momente, e nepermis”. Și, mai spuneați: ,,Astăzi, tancuri rusești intră pe pământ străin. Aproape că nu-mi vine să cred. Dezacordul interior cu acest fapt e atât de profund, încât îmi vine să urlu”. Nu mulți scriitori din Federația Rusă au avut curajul să spună public nu războiului, nu agresiunii ruse. Dumneavoastră cum v-ați găsit acest curaj?

G. I.: Trebuie să vă spun că iubesc foarte mult Rusia. Și aș zice că aceste cuvinte au fost dictate de dragostea mea pentru patrie. Știu cum trebuie să procedez, știu să despart statul de oameni, să pun o linie de demarcație între stat și istorie, între stat și natură. De fapt, cred că asta este cam tot ce pot să vă spun pe această temă.

A. G.: Credeți că în asemenea momente teribile, momente de război, scriitorii, artiștii foarte cunoscuți din Federația Rusă ar trebui să își exprime poziția lor față de război?

G. I.: Eu cred că, în general, nimeni nu trebuie să facă nimic în viață, nu-i obligat, mai precis, să facă ceva. Cred că acest cuvânt trebuie se potrivește mult mai bine jurnaliștilor, politicienilor, celor care urmăresc viața socială și pe tot parcursul vieții lor s-au exprimat public. Cred că scriitorul, care lucrează în tăcere, nu este obligat să facă nimic în acest sens, cu atât mai mult cu cât nu este vorba atât de afirmarea unei poziții, cât despre viața unor oameni apropiați, de viața familiei. Cred că scriitorul are, de fapt, o sarcină mai complicată, poate, decât afirmarea unei poziții.

Mie mi se pare că această multitudine de zone de conflict din lumea de astăzi cere găsirea unui nou limbaj artistic. Nu știu acum, nu pot să spun deloc în ce constă specificul acestui limbaj, însă simt că este necesar. Cum să faci, mă întreb, să găsești un limbaj care să fie legat la realitatea din prezent, dar fără a suna ca o știre de ultimă oră? Cum să faci, mă întreb, să vorbești despre acele lucruri esențiale, care trebuie reafirmate în asemenea timpuri, fără a deveni și a părea naiv sau banal? Cred că aceasta este întrebarea foarte importantă la care arta, literatura în particular, răspunde în zilele noastre. Și inclusiv aceasta este sarcina pe care o are scriitorul.

A. G.: Dumneavoastră continuați să trăiți la Moscova o parte din an. Cum vă simțiți ca scriitor la Moscova? Vă simțiți în continuare un scriitor liber ?

G. I.: De fapt, am găsit o formulă în care trăiesc la Moscova, în casa mea dintotdeauna, și o altă parte a vieții mă duc în Almaty, vechea capitală a Kazahstanului. Deplasându-mă mult între cele două orașe, aproape c-aș zice că locuiesc, trăiesc în avion. Și-această formulă a vieții pe care am găsit-o mi se pare cea corectă pentru prezentul meu. Asta-mi permite să privesc, pe de o parte, istoria Rusiei din interior, de la o distanță foarte mică, iar, pe de altă parte, uneori, să ies de acolo, să mă îndepărtez de aceste mari procese care au loc în interiorul țării și să mă detașez. Această alternare a perspectivelor îmi permite să nu mă las implicată și prinsă în procesele care au loc în interiorul Rusiei. Îmi permite să păstrez o anumită obiectivitate și să fiu mai sensibilă, mai atentă la ceea ce se schimbă în Rusia. Sper că această schimbare de perspectivă îmi permite să rămân și să fiu acolo un scriitor prezent și, totodată, să am posibilitatea de a vedea lucrurile din afară. Dar mai ales sper să funcționeze formula pe care am găsit-o.

Lansare de carte: "O topografie anecdotată a hazardului", de Daniel Spoerri, sâmbătă, 29 iunie, ora 19:00 la Cărturești Modul
Literatură 20 Iunie 2024, 12:05

Lansare de carte: "O topografie anecdotată a hazardului", de Daniel Spoerri, sâmbătă, 29 iunie, ora 19:00 la Cărturești Modul

Editura Meta, Fundația Culturală Meta, cu texte de Georgiana Buț, Jean-Paul Demoule și Eva Pervolovici

Lansare de carte: "O topografie anecdotată a hazardului", de Daniel Spoerri, sâmbătă, 29 iunie, ora 19:00 la Cărturești Modul
S-a stins din viață poetul Ioan Es. Pop
Literatură 19 Iunie 2024, 19:14

S-a stins din viață poetul Ioan Es. Pop

Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă durere încetarea din viață a poetului Ioan Es. Pop . Prin...

S-a stins din viață poetul Ioan Es. Pop
Hedwig and the Angry Inch – spectacol Teatrul Stela Popescu – ajunge  pe 27 iunie la FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
Literatură 19 Iunie 2024, 12:46

Hedwig and the Angry Inch – spectacol Teatrul Stela Popescu – ajunge pe 27 iunie la FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Hedwig and the Angry Inch,  aflat în atenţia tuturor la un an după premieră după câştigarea  premiului...

Hedwig and the Angry Inch – spectacol Teatrul Stela Popescu – ajunge pe 27 iunie la FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Sibiu: marți, 18 iunie, ora 18.00, Sala festivă a Bibliotecii Județene „Astra” Sibiu
Literatură 17 Iunie 2024, 10:31

Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Sibiu: marți, 18 iunie, ora 18.00, Sala festivă a Bibliotecii Județene „Astra” Sibiu

Cristian Tudor Popescu își așteaptă cititorii sibieni marți, 18 iunie, ora 18.00, în Sala festivă a Bibliotecii...

Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Sibiu: marți, 18 iunie, ora 18.00, Sala festivă a Bibliotecii Județene „Astra” Sibiu
Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Iași și Sibiu
Literatură 13 Iunie 2024, 05:43

Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Iași și Sibiu

Cristian Tudor Popescu, Râsul dracului. Interceptări. Informații desecretizate. Autodenunțuri Editura Polirom, 2024...

Întâlnire cu Cristian Tudor Popescu la Iași și Sibiu
10 romane captivante, perfecte pentru o zi relaxantă la plajă
Literatură 12 Iunie 2024, 08:42

10 romane captivante, perfecte pentru o zi relaxantă la plajă

Editura ap! (ACT și Politon) vă invită în această vară să vă bucurați de lecturi pline de emoție și introspecție, cu o...

10 romane captivante, perfecte pentru o zi relaxantă la plajă
„Mici binecuvântări” - un roman despre desegregare, dispariţii şi crime misterioase | PODCAST
Literatură 11 Iunie 2024, 15:38

„Mici binecuvântări” - un roman despre desegregare, dispariţii şi crime misterioase | PODCAST

Aleasă de Amazon printre cele mai bune cărţi ale anului 2023 , cartea „Mici binecuvântări” este ultimul...

„Mici binecuvântări” - un roman despre desegregare, dispariţii şi crime misterioase | PODCAST
Cristian Fulaș la Târgul de Carte de la Madrid, ediția 2024
Literatură 11 Iunie 2024, 14:34

Cristian Fulaș la Târgul de Carte de la Madrid, ediția 2024

Cristian Fulaș participă la cea de-a 83-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid , care se desfășoară în...

Cristian Fulaș la Târgul de Carte de la Madrid, ediția 2024
Ascultă live

Ascultă live

18:00 - 18:30
Cine Fascinație
Ascultă live Radio România Cultural
18:00 - 18:20
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
18:00 - 18:26
Đóńńęŕ˙ ďĺđĺäŕ÷ŕ 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru