Luminița Voina-Răuț: Mario Vargas Llosa îmi spunea că, pentru el,“ciorna este cea mai grea, ciorna îl torturează cel mai tare”

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2010, a încetat din viață duminică, 13 aprilie 2025, la vârsta de 89 de ani, în orașul Lima din Peru. Autoare a multor traduceri din opera acestuia, Luminița Voina-Răuț l-a cunoscut și personal pe scriitorul peruan, nu numai din cărți, și i-a povestit Ancăi Mateescu, la GPS Cultural, despre întâlnirile care i-au marcat parcursul profesional, bucuriile și provocările traducerii, dar și despre omul Vargas Llosa.

Deși întâlnirea cu literatura lui Mario Vargas Llosa a început din studenție, momentul decisiv pentru Luminița Voina-Răuț a fost citirea romanului Conversație la Catedrala, în traducerea mentorului său, Mihai Cantuniari. Emoțiile traducerii primei cărți au fost eclipsate doar de cele trăite la întâlnirea cu autorul însuși. În octombrie 1995, Mario Vargas Llosa a vizitat România pentru prima dată, cu ocazia lansării cărții Peștele în apă.

“Era prima lui vizită, în octombrie 1995, la lansarea cărții Peștele în apă. Cred că au fost peste 500 de persoane - o aglomerație extraordinară - și atunci am avut cele mai mari emoții.”

Această vizită a fost cu atât mai importantă cu cât Vargas Llosa era primul mare scriitor care venea în România, după Revoluția din decembrie. A revenit în țara noastră de două ori: la Neptun, când a primit premiul Ovidius al Uniunii Scriitorilor, și la Cluj, pentru premiera piesei O mie și una de nopți, tradusă tot de Luminița Voina-Răuț.

Însă cea mai prețioasă întâlnire pe care Luminița Voina-Răuț a avut-o cu Mario Vargas Llosa a fost la Madrid, departe de formalismul evenimentelor literare:

“Cele trei întâlniri în România au fost niște întâlniri formale, în care era asaltat de jurnaliști, de alți scriitori. Pe când, la Madrid, am fost cu Teatrul Bulandra, invitați cu spectacolul 'Triumful Dragostei' de Marivaux, în regia lui Alexandru Darie, într-un spațiu extraordinar, la Teatro de la Abadía.”

Invitat să vadă spectacolul, Vargas Llosa a venit împreună cu soția și cu editorul său din Grecia, oferindu-i Luminiței Voina-Răuț ocazia unică de a avea o conversație memorabilă cu marele scriitor:

“S-au așezat pe o băncuță, sub un smochin, în curtea teatrului Abadía și, timp de o jumătate de oră, am vorbit despre toate.”

Luminița Voina-Răuț a aflat, atunci, detalii prețioase despre procesul de creație al scriitorului. Întrebat cum își dă seama că un roman se apropie de final, Vargas Llosa a răspuns:

“Sunt epuizat. Sunt sătul. La un moment dat, simt că nu mai pot adăuga niciun singur cuvânt. Și înțeleg că s-a terminat.”

Procesul de documentare și scriere a ciornei este descris de autorul peruan ca fiind cel mai dificil:

“Perioada în care scriu ciorna este cea mai grea. Este epuizantă. (…) Ciorna mă torturează cel mai tare. Este un proces atât de greu. Mă simt dezorientat, mă simt nesigur. Și o iau, de multe ori, de la capăt.”

În perioada scrierii ciornei, totul pare să-i influențeze opera: oamenii cu care discută, cărțile citite, muzica ascultată și filmele vizionate. Odată terminată ciorna, începe adevăratul moment de creație, iar primul cititor al operelor sale era, întotdeauna, soția sa, Patricia.