Ascultă Radio România Cultural Live

Profesorul şi criticul literar, Valeriu Râpeanu, s-a stins din viaţă la vârsta de 90 de ani

12 Iunie 2022, 20:44

Criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu s-a născut la 28 septembrie 1931, la Ploieştiori, judeţul Prahova, potrivit volumului "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Editura Univers Enciclopedic, 2006). A absolvit Liceul "Sf. Petru şi Pavel" din Ploieşti (1950) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1954). Şi-a susţinut doctoratul în filologie, specializarea literatură universală şi comparată, cu teza "N. Iorga - exeget al literaturii universale".

Redactor la "Gazeta literară" (1954-1959) şi "Luceafărul" (1959-1962), redactor şi redactor-şef la "Scânteia" (1962-1969), a fost vicepreşedinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972), apoi director al Editurii "Eminescu" (1972-1990). Ca director al Editurii "Eminescu", a iniţiat câteva colecţii de prestigiu: "Biblioteca de filozofie a culturii româneşti", "Thalia", "Biblioteca Eminescu", cuprinzând nume şi opere fundamentale ale filosofiei, istoriografiei, sociologiei, artei teatrale şi muzicale româneşti.

A debutat editorial, în 1958, cu volumul "George Mihail Zamfirescu. Schiţă monografică", continuând cu studiul monografic "Alexandru Vlahuţă şi epoca sa" (1965), apoi cu eseuri şi note de călătorie: "Noi şi cei dinaintea noastră" (1966), "Interferenţe spirituale" (1970), "Călător pe două continente" (1970), "Interpretări şi înţelesuri" (1975), "Tărâmuri unde nu ajungi niciodată. Note de drum şi interviuri" (1982), "Memoria şi feţele timpului" (1983), "Scriitorii dintre cele două războaie mondiale" (1986), potrivit volumelor "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Ed. Albatros, 2002) şi "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Editura Univers Enciclopedic, 2006).

Exeget al lui Nicolae Iorga, Râpeanu a scris numeroase lucrări despre marele istoric: studiul "Pe urmele tradiţiei" (1973, reeditat în 1994); "O viaţă de om aşa cum a fost" (1984) - o monografie complexă, încadrând imensa bibliografie a savantului şi scriitorului în biografie şi biografia în istorie; micromonografiile "Cultură şi istorie: N. Iorga, Gh.I. Brătianu" (1981), "N. Iorga, I.Gh. Duca" (1989), "Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu. Polemici, controverse, elogii" (1999), "Nicolae Iorga: O nouă epocă de cultură" (2000). În 1976 a publicat ediţia comentată a conferinţelor radiofonice susţinute de Nicolae Iorga, iar, în 2001, a revenit cu volumul "Sfaturi pe întunerec", care conţine textele conferinţelor ţinute de N. Iorga la Radiodifuziune între anii 1931-1940. În 2010, a lansat prima ediţie critică, cu note şi comentarii, a volumului "Nicolae Iorga - Oameni cari au fost". Pentru această carte, prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu a primit Marele Premiu al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală "Nişte Ţărani", patronată de Dinu Săraru.

Ca editor, a structurat noi colecţii, de istorie, filosofia culturii, teatrologie, în care au apărut volume importante de N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, N. Bagdasar, Alice Voinescu ş.a. A îngrijit ediţii din Al. Vlahuţă şi F. Aderca.

Cunoscător al dramaturgiei româneşti, Valeriu Râpeanu a semnat antologiile "Dramaturgia contemporană românească" (1968) şi "Teatru" de G.M. Zamfirescu (1976), volumul de critică teatrală "Mărturii contemporane".

A colaborat cu cronici, eseuri, articole teatrale, în paginile multor reviste, literare sau dramatice, cotidiene atât din ţară cât şi din străinătate ("Make und Kothurn" - Viena, "Rivista di etnografia" - Neapole, "Balkan Studies" - Salonic, etc).

În învăţământul universitar a profesat ca lector la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" (1966-1969) şi la Facultatea de Limba şi Literatura Română (1969-1970), iar în 1991, a ocupat postul de conferenţiar, devenind apoi şef de catedră la Facultatea de Filozofie - Jurnalistică de la Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti.

A susţinut intervenţii în cadrul unor evenimente şi manifestări culturale precum: sesiunea comemorativă dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea academicianului Emil Condurachi (1912-1987), desfăşurată la 10 ianuarie 2012 în Aula Academiei Române; "Devoţiune şi acuitate exegetică", un eveniment dedicat în egală măsură lui Mihai Eminescu şi acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, desfăşurat la 11 ianuarie 2013, la Biblioteca Naţională a României; evocarea cu tema "Perpessicius (1891-1971)", care a avut loc la 29 martie 2016, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă; dezbaterea "Îngheţul şi dezgheţul ideologic în obsedantul deceniu" - a doua conferinţă din seria "Patrimoniu", organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (24 mai 2016); dezbatere dedicată împlinirii a 145 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, organizată la 14 iunie 2016 de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă.

Paralele cu activitatea publicistică a colaborat la mai multe emisiuni de radio şi televiziune. A participat la colocvii şi reuniuni ştiinţifice din ţară şi de peste hotare privind epoci ale culturii române şi personalităţi ale vieţii spirituale româneşti (M. Eminescu,G. Enescu. N. Iorga , C. Brâncuşi ş.a.).

A fost distins cu Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1982) şi Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru (1987). Membru al Clubului istoricilor "Nicolae Iorga" (înfiinţat la 28 oct. 2000, la Vălenii de Munte).

În ianuarie 2018, Valeriu Râpeanu s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, omagiate la Ateneul Român de Ziua Culturii Naţionale.

Sursa: Agerpres

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatură 02 Martie 2026, 09:00

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie

Linia autoarelor ajunge la a treia ediție și își continuă traseul început în urmă cu doi ani – acela...

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022,  în centrul unui eveniment la București
Literatură 26 Februarie 2026, 10:11

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București

Săptămâna viitoare,  joi, 5 martie , începând cu  ora 18.00 , la  Institutul Francez din...

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București
Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”
Literatură 22 Februarie 2026, 02:04

Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”

Istoria devine vie atunci când este spusă prin povești. Iar pentru scriitoarea  Simona Antonescu , trecutul nu...

Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”
România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română
Literatură 20 Februarie 2026, 15:35

România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română

Realizator: Matei Martin

România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română
România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Literatură 20 Februarie 2026, 14:38

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial

România își va prezenta literatura și cultura în postura de țară invitată de onoare la cea de-a 80-a ediție...

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 19 Februarie 2026, 18:27

Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Polirom și Curtea Veche Publishing organizează pe 20 februarie o lansare comună, gândită ca un semn de...

Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc
Literatură 19 Februarie 2026, 15:36

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI prin lansarea celui mai nou titlu din...

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc
Tatiana Niculescu: „Când am scris piesa (Brâncuși contra SUA ) voiam să mă întâlnesc cu Brâncuși, să intru în lumea lui, să înțeleg privirea lui asupra lumii și a artei”
Literatură 19 Februarie 2026, 11:45

Tatiana Niculescu: „Când am scris piesa (Brâncuși contra SUA ) voiam să mă întâlnesc cu Brâncuși, să intru în lumea lui, să înțeleg privirea lui asupra lumii și a artei”

La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Sala Media a Teatrului Național I.L. Caragiale găzduiește un...

Tatiana Niculescu: „Când am scris piesa (Brâncuși contra SUA ) voiam să mă întâlnesc cu Brâncuși, să intru în lumea lui, să înțeleg privirea lui asupra lumii și a artei”
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:00 - 09:30
Deutsch 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, TRANSILVANIA!
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:03 - 10:00
Bună dimineața, vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri