DOCUMENTAR: 105 ani de la nașterea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache

Sergiu Celibidache a fost un artist unic, cu harul de a așeza muzica în zona spiritului ; ’’ce disciplină severă îl mână pe acest dirijor până la culmile absolutului căruia i se supune fără șovăire“ se întreba Cella Delavrancea, în anii ’70, atunci când Celibidache, în plină glorie peste hotare, revenea pentru câteva concerte în România.

Născut în orașul Roman,la 28 iunie 1912, Sergiu Celibidache a studiat la Iași iar la dorința părinților se înscrie la Politehnica din București; după doar un an renunță ,urmându-și chemarea spre muzică. Dezamăgiți de hotărârea sa, părinții îi retrag orice sprijin material; Celibidache nu-și pierde cumpătul, acceptă riscurile și își asigură o modestă existență ca pianist la o școală particulară de balet si ca profesor de step.

În toamna anului 1938, Sergiu Celibidache pleacă la Berlin pentru a studia muzica. Este admis primul din cei 138 de candidați care au dat concurs la faimoasa Hochschule fur Musik din Berlin. Tot în capitala Germaniei urmează cursurile facultăților de filozofie si matematici. Încă din timpul studiilor se face cunoscut în cercurile muzicale din Berlin, ca un talent ieșit din comun. Anul 1945 îl găsește pe Sergiu Celibidache la Berlin,absolvent al Academiei Muzicale și doctor în matematici și filozofie, pregătit pentru marea bătălie a afirmării.

Dirijor al Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin iar apoi al Filarmonicii din Berlin, Celibidache a avut o misiune grea : zdruncinată de război, Filarmonica berlineză, una dintre cele mai bune orchestra din lume, trebuia reorganizată pentru a i se reda faima de odinioară. Trudind singur, Celibidache a reușit acest lucru prin concerte memorabile pentru care berlinezii îl divinizau. “Efecte sonore nemaiauzite “,”O personalitate fascinantă”,” Vrăjitorul în frac “– sunt doar câteva dintre titlurile prin care presa muzicală a vremii definea evoluțiile sale dirijorale.

În 1953 părăsește Germania și se stabilește în Italia, la Roma; de aici drumurile artistice îl duc în Anglia,America de Sud, Mexico, Israel, Canada. Invitațiile primite de la orchestre din SUA le-a declinat,de cele mai multe ori, considerând ca acolo muzica se face într-o manieră prea comercială.

Sergiu Celibidache devenise celebru și pentru repetițiile pe care le făcea, de obicei 10, a căror menire era aceea de a îndepărta balastul și de a reliefa esența gândirii muzicale din partitură.

Sergiu Celibidache a creat câteva lucrări, rămase prea puțin cunoscute, dar a avut și o importantă activitate pedagogică: la clasa de dirijat a avut sute de elevi din toată lumea, care i-au adus mari bucurii profesionale: premii la diverse concursuri internaționale și angajamente la orchestre importante.

Sergiu Celibidache nu a fost adeptul înregistrărilor de studio, considerînd că adevărul muzicii nu poate fi întâlnit decât în sala de concert „Spațiul muzical nu poate fi proiectat în nici un alt sistem de coordonate”, spunea Celibidache; „relația dintre disc și spațiul muzical este aceea dintre peisaj și fotografie.”

Din mulțimea de cronici despre concertele dirijate de Sergiu Celibidache, vom alege doar una, apărută la 12 oct.1966 în ziarul “Le Nouvelliste” din Quebec : “ Celibidache! O furtună ! Un vulcan! Nici un șef de orchestră n-a dezlănțuit atâtea controverse. Magnetizează instrumentiștii, hipnotizează ascultătorii…Cutreieră lumea căutând orchestre pe care le face să cânte în așa fel încât nici ele nu se mai recunosc…Celibidache este unul dintre cei mai complecși muzicieni ai timpurilor noastre…”

După o carieră excepțională, marele Sergiu Celibidache s-a retras în Franța, la Neuville-sur-Essonne. În noaptea de 14 spre 15 august 1996, a trecut pragul spre eternitate.