Ascultă Radio România Cultural Live

O nouă ediție a celui mai longeviv program derulat de Institutul Cultural Român. Cursurile de limbă, cultură și civilizaţie românească încep pe 5 iulie la Brașov

03 Iulie 2017, 16:24

Miercuri, 5 iulie 2017, de la ora 11.00, va avea loc în Aula Universității „Transilvania” din Brașov deschiderea celei de-a XXIII-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură și civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român. La eveniment vor participa prof. univ. dr. Mihaela Gheorghe, prorector al Universității „Transilvania”, prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania", domnul Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureșenilor”. Din partea Institutului Cultural Român, va participa doamna Ana Borca, coordonatorul programului.

Cursurile de limbă, cultură și civilizaţie românească, cel mai longeviv program al ICR şi unul dintre cele mai importante programe de promovare a limbii şi culturii române din țară, se desfășoară în acest an în perioada 04-29 iulie 2017. Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Centrul Cultural Reduta. Deschiderea va avea loc miercuri, 5 iulie 2017, ora 11.00, la Facultatea de Litere, corpul N, Universitatea Transilvania din Brașov.

La ediţia din acest an participă 40 de cursanți veniți din Marea Britanie, Islanda, Portugalia, Italia, Spania, Belgia, Germania, Olanda, Elveția, Slovenia, Ungaria, SUA, Canada, Brazilia și China. O parte dintre participanți se află la a doua, a treia sau a patra participare, dovedind un entuziasm autentic pentru acest program. Printre aceștia, domnul Alzir Oliveira, profesor de limbi clasice și lingvistică romanică la Universidade Federal do Rio Grande do Norte, din Natal (Brazilia), participă pentru a cincea oară la școala de vară. După prima sa călătorie în România, în 2013, a organizat în Brazilia un curs opțional de limba română la care s-au înscris, în primul an, 70 de studenți.

Programul evenimentului cuprinde 60 de ore de cursuri intensive de limbă română și o serie de prelegeri pe tematici diferite. Prelegerea de limba română va fi susținută de prof. univ. dr Mihaela Gheorghe, cea de istorie - de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, cea de literatura română – de cunoscuta scriitoare și critic literar Ioana Pârvulescu, iar cea de cinematografie de criticul de film Irina Margareta Nistor și de regizorul Vicente Pascual, participant al Școlii de vară la cinci ediții. De asemenea, cursanţii vor participa la ateliere de creaţie desfășurate de două ori pe săptămână - jurnalism şi publicitate, gastronomie şi actorie.

Programul de documentare culturală le oferă participanţilor excursii la Gura Râului, desre care Lucian Blaga spunea următoarele: „Ar trebui să vezi, cândva Gura – Râului, ca să înțelegi ce înseamnă colț de rai cu străveche tradiție în cultura românească”, pe Transfăgărășan, unde va avea loc o oră atipică, numită „româna la înălțime”, la Sighișoara și Mălâncrav, la Canionul Șapte Scări, Casa Memorială George Enescu și la Conacul Urlățeanu. De asemenea, vor avea loc vizite ghidate în Cetatea Braşovului, concursuri interactive cu premii în incinta oraşului vechi, cine festive, petreceri tematice și o seară internațională în care este sărbătorit multiculturalismul acestui eveniment.

Expoziția de fotografie documentară „PLECAT” – o arhivă vie a migrației românești în Europa
Muzică-Dans-Arte 12 Martie 2026, 06:45

Expoziția de fotografie documentară „PLECAT” – o arhivă vie a migrației românești în Europa

19 martie – 19 aprilie 2026 Muzeul Național de Artă Contemporană — MNAC București

Expoziția de fotografie documentară „PLECAT” – o arhivă vie a migrației românești în Europa
Profesorul Richard Constantinescu: „Studenții de azi nu duc lipsă de cultură; ei pur și simplu trăiesc într-un altfel de univers cultural”
Muzică-Dans-Arte 11 Martie 2026, 13:52

Profesorul Richard Constantinescu: „Studenții de azi nu duc lipsă de cultură; ei pur și simplu trăiesc într-un altfel de univers cultural”

Invitatul Arabellei Ionescu în emisiunea  Soundcheck , Richard Constantinescu, istoric al medicinei și profesor la...

Profesorul Richard Constantinescu: „Studenții de azi nu duc lipsă de cultură; ei pur și simplu trăiesc într-un altfel de univers cultural”
„Un depozit de conservare trebuie să fie, în primul rând, un spațiu salubru” - Leonard Fulău, expert restaurator
Muzică-Dans-Arte 11 Martie 2026, 12:37

„Un depozit de conservare trebuie să fie, în primul rând, un spațiu salubru” - Leonard Fulău, expert restaurator

Discuțiile recente din spațiul public despre situația patrimoniului de la Muzeul Național „George Enescu” au...

„Un depozit de conservare trebuie să fie, în primul rând, un spațiu salubru” - Leonard Fulău, expert restaurator
Sting vine la UNTOLD
Muzică-Dans-Arte 11 Martie 2026, 05:59

Sting vine la UNTOLD

UNTOLD ONE anunță un nou nume care confirmă un lineup impresionant al festivalului care va avea loc în perioada 6-9...

Sting vine la UNTOLD
Renumitul violonist român Răzvan Stoica va cânta încă 25 de ani pe vioara Stradivarius 1729 „Ex Ernst”, un instrument de patrimoniu universal, estimat la aproximativ 10 milioane de euro
Muzică-Dans-Arte 10 Martie 2026, 11:07

Renumitul violonist român Răzvan Stoica va cânta încă 25 de ani pe vioara Stradivarius 1729 „Ex Ernst”, un instrument de patrimoniu universal, estimat la aproximativ 10 milioane de euro

  După ce a câștigat în 2009 celebra Stradivarius „Ex Ernst”, la prestigioasa competiție...

Renumitul violonist român Răzvan Stoica va cânta încă 25 de ani pe vioara Stradivarius 1729 „Ex Ernst”, un instrument de patrimoniu universal, estimat la aproximativ 10 milioane de euro
Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor
Muzică-Dans-Arte 10 Martie 2026, 05:45

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor

Ministerul Culturii a anunțat, luni, 9 martie, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook,  înființarea...

Ministerul Culturii a trimis o comisie de experți la Muzeul „George Enescu”, după controversele privind depozitarea manuscriselor
Poetry makes nothing happen - Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet
Muzică-Dans-Arte 09 Martie 2026, 10:42

Poetry makes nothing happen - Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet

Litoralul vine la București, la început de primăvară, cu trei proiecte gândite în diverse centre culturale...

Poetry makes nothing happen - Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet
Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu
Muzică-Dans-Arte 09 Martie 2026, 09:30

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu

Personalități ale culturii române semnează o scrisoare publică în care cer președintelui, premierului și...

Scrisoare publică pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 21:00
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
20:05 - 20:30
Antena partidelor parlamentare
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
20:00 - 21:00
English 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
20:00 - 21:00
ÎN DIRECT ROMÂNIA, ÎN DIRECT LUMEA ROMÂNEASCĂ (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
20:00 - 20:26
Óęđŕżíńüęŕ 2
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:03 - 21:00
Pasaj urban
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:04 - 21:59
Nostalgia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
19:03 - 23:59
CLUB 105,6
Ascultă live Radio România Reșița
19:30 - 21:45
PE CĂRAREA DORULUI
Ascultă live Radio România Tg Mureș
20:00 - 21:00
Emisiune în lb. maghiară
Ascultă live Radio România Timișoara FM
19:03 - 21:00
Școala pământului
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri