PORTRET: 249 de ani de la naşterea compozitorului Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii s-a născut la Bonn, la 16 decembrie 1770.

A studiat pianul de la patru ani, iar la opt ani a cântat în public. Primii săi profesori au fost Tobias Pfeiffer, tenor într-o trupă ambulantă, violonistul Rovantini, bătrânul Aegidius Van der Eeden, organist. Christian Gottlieb Neefe, succesorul acestuia din urmă, poate fi considerat ca fiind primul profesor adevărat al lui Beethoven, potrivit "Dicţionarului de Mari Muzicieni" (2006). Sub autoritatea lui, Beethoven a făcut asemenea progrese, încât la vârsta de 12 ani a primit titlul de organist suplinitor, retribuit şi învestit cu responsabilităţi din ce în ce mai importante.

În ceea ce priveşte cultura generală, Beethoven a fost un autodidact. A frecventat, ca auditor, cursurile Universităţii din Bonn.

Foarte repede, strălucirea talentului său a depăşit cercul prietenilor: contele Waldstein obţinând pentru Beethoven o călătorie de studii la Viena (1787). Aici a studiat cu Joseph Haydn şi Johann Baptist Schenk. A studiat contrapunctul cu Johann Georg Albrechtsberger şi a primit îndrumări de compoziţie vocală şi dramatică de la Antonio Salieri.

Din această perioadă (1790) datează cantatele compuse la moartea lui Iosif al II-lea şi cu prilejul înscăunării lui Leopold al II-lea, neinterpretate din cauza dificultăţii lor. La 2 noiembrie 1792, a părăsit definitiv oraşul Bonn, în favoarea Vienei unde a fost primit cu toate favorurile. Aici a fost adoptat de aristocraţia melomană.

În 1795 îşi cunoştea pe deplin meseria, îşi stăpânea personalitatea muzicală şi dădea dovadă de o virtuozitate pianistică ieşită din comun, aşa cum avea să o arate în primul său mare concert vienez din martie 1795. Atunci a susţinut un concert de Mozart, cu cadenţe compuse de el, şi primul său concert pentru pian. Au urmat o serie de concert la Praga, Dresda, Berlin şi Bratislava.

În sonatele op. 7 şi op. 10 pentru pian (1796-1798) şi în special în Sonata în re major, Beethoven îşi face cunoscută modernitatea geniului, îndrăzneala, asimetriile, forţa dramatică ieşită din comun. În sonatele următoare, op. 13 "Patetica", op. 26 şi 27, ameninţarea beethoviană asupra formei tradiţionale explodează, fiind regăsite modificări la nivelul dualismului tematic şi al dezvoltărilor.

Începând cu anul 1798, deschide seria cvartetelor de coarde. Tot în această perioadă apar primele semne ale scăderii auzului marelui compozitor, lucru care îl face să se izoleze mult de societate. Este perioada în care compune o serie de opere desăvârşite între care: cele trei sonate pentru pian op. 31, Simfonia III-a "Eroica", apoi Sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", Concertul pentru vioară şi orchestră, Simfonia a V-a (a "Destinului") şi Simfonia a VI-a ("Pastorala").

Între 1813-1818, traversează o lungă şi profundă criză. Cu toate acestea, în această perioadă, apar câteva dintre capodoperele sale: Sonata pentru violoncel op. 102 (1815), ciclul de lieduri "An die ferne Geliebte" (1816), Sonata op. 101 (1816), Sonata op. 106. Sonata op. 111 (1821-1822) este ultima dintre sonate, "actul de adio" faţă de această compoziţie muzicală a lui Beethoven.

La 7 mai 1824 a avut loc prima audiţie a Simfoniei a IX-a, succesul fiind unul triumfal iar simfonia dezlănţuind un entuziasm delirant în ciuda faptului că Beethoven, nu percepea nimic din cele petrecute în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. În decembrie 1826, a făcut o congestie pulmonară. După patru luni de suferinţe, la 26 martie 1827, moare la Viena. A fost înhumat la cimitirul Währinger. Funeraliile au fost fastuoase, la ele participând mii de persoane.

Opera sa este alcătuită din peste 300 de titluri, unele dintre ele sunt creaţii cunoscute şi interpretate în întreaga lume, în seria lucrărilor sale se află: opera "Fidelio" (1805); muzica pentru balet "Făpturile lui Prometeu" (1801); "Missa solemnis" (1823); "Fantezia pentru pian, cor şi orchestră" (1809); cele nouă simfonii - I (1799), II (1802), III (1804), IV (1806), V (1808), VI (1808), VII (1812), VIII (1812), IX (1823); uverturile "Leonora III" (1806), "Coriolan" (1807) şi "Egmont" (1809); concertele cu orchestră - cinci pentru piano forte - I (1798), II (1795), III (1800), IV (1806), V (1809), câte unul pentru violină, violoncel şi piano forte (1806); muzică de cameră - "Octet pentru suflători" (1792), "Sextet pentru suflători şi coarde" (1800), "Cvintet pentru piano forte şi suflători", "Sextet pentru suflători" (1810); 32 Sonate pentru pian; Sonate pentru vioară şi pian.

AGERPRES