PORTRET: Constantin Brâncuși – La umbra marilor copaci nu crește nimic

Constantin Brancusi, marele sculptor roman, s-a nascut la 19 februarie 1876 în Hobiţa, judetul Gorj

Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și Maria Brâncuși. Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova, apoi urmeaza Scoala de Belle Arte din Bucuresti. La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales in reprezentări clasice ale formei umane. Bustul lui Vitellius, Laocoon, Studiu dateaza din acei ani, caracterizati de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.

După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală. Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu.

Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).”

În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.

În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany. In acel an, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, la New York, care provoacă senzație. Multe dintre lucrarile sale sunt achizitionate de colectionari particulari. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului, precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, sculptorul participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia. În atelierul său din Impasse Ronsin, Brâncuși și-a creat o lume a lui, aducand în inima Parisului, atmosfera satului gorjean. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său. Aceasta sa- intamplat in urma refuzului guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului. In epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964, el a fost „redescoperit” în tara sa ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat. La moartea sa, în 16 martie 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși – atelierul său parizian –, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente. Astfel, atelierul sau a revenit statului francez.