Actorul Andrei Aradits: “Îi doresc României să se deștepte din somn. Singurii barbari tirani suntem tot noi și mergeșașaul nostru”

Dincolo de “tot soiul de aiureli cu care este asociat patriotismul”, azi, de Ziua Națională, cunoscutul actor Andrei Aradits – îl știți, desigur și din serialul de televiziune “Vlad” - ne-a explicat ce înseamnă, în mintea lui, să-ți iubești și să-ți respecți țara. Despre români și România, dar și despre ce avem diferit de celelalte nații ale lumii, în cele ce urmează:

Ce emoții mai trezește azi Ziua națională, Andrei?

Oare mai înțelege cineva azi ce-o fi fost în mintea și sufletul străbunicilor noștri când România s-a declarat națiune independentă și unitară? Mai ales că istoria recentă din vecini e plină de fracturi naționale, Iugoslavia, Cehoslovacia, nu mai zic de Soviete. Acum ne bucurăm că ne dă liber și ne rugăm să nu pice în weekend ca să cumulăm vacanța cu Sfântul Andrei și să ne sărbătorim cum se cade pe DN1, la volan.

Dar patriotismul? Mai înseamnă azi ceva?

Patriotismul este asociat cu tot soiul de aiureli. Abilitatea de a împrăștia arhaisme pe Facebook, meleag, mumă, vatră, strașnic, neam, de a posta steaguri la profil, de a te mândri cu Coandă, Ștefan, Nadia, insulina și Zamolxe, de parcă ai fi avut meritul de a fi împrumutat personal cerneală lui Poenaru. Am văzut un taximetrist, anul trecut, cu șase steaguri pe mașină. Sunt convins că se consideră patriot, deși a aruncat mucul de țigară pe geam. Patriot înseamnă să-ți iubești și să-ți respecți patria, nu? Patria este spațiul, limba și cultura în care te-ai născut și ale cărei valori te-au făcut omul care ești, ca un soi de părinte mai abstract. Așadar, patriotism în mintea mea înseamnă:

- să scrii cu diacritice, să pui cratime și să folosești “decât, care, pe care” unde trebuie, că gramatica nu e un snobism, ci o igienă literară;

- să nu arunci gunoaie în pădure și pet-uri în apele patriei tale;

- să votezi;

- să respecți regulile din traficul patriei;

- să nu mai urli ca descreieratul pe plajele altor patrii, ca să mă faci să vorbesc în engleză, de rușine că suntem părtașii aceluiași fond genetic.

E greu să fii patriot în România, știu. E ca și cum ți-aș cere să-ți respecți niște rude abuzive care te disprețuiesc și te fac de râs cu fiecare ocazie. Dar tu ești așa cum ești datorită sau din cauza lor. Ești român. Ce să-i faci, descurcă-te, române!

Ce-ti place la România, la români? Ce-ți displace la ei?

Relieful e magnific, mâncarea gustoasă, fetele frumoase și părem prietenoși cu alte nații înconjurătoare.

Sunt multe trăsături care îmi displac. N-aș spune că sunt exclusiv românești, cât umane, în general, și nici nu vreau să mă apuc să le înșir. M-am săturat de masochismul ăsta, ne mândrim că ne disprețuim țara… dar ce mă întristează cel mai tare sunt țelurile minore spre care tindem. Stindardul național e supraviețuirea. Eroii noștri sunt Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul și Moromete. Capul la cutie, pupă-i în bot, fă-te frate cu dracu’… cred că avem așteptări prea mici de la noi înșine. Ne spunem că resemnarea națională e înțelepciune mioritică, csfncsf. Marea noastră mândrie istorică e că pur și simplu existăm… Dom’le, n-am făcut noi mare lucru, da’ suntem aici de două mii de ani!

Ce avem diferit de alte natii? Ce ne caracterizează în mod special?

Adaptabilitatea, cred. Creativitatea este abilitatea de a găsi soluții în afara paradigmei. Asta mi se pare că ne definește. Am fost mereu forțați să ne descurcăm, cumva. În România, regulile sunt haotice, imbecile sau de-a dreptul absurde și singurul mod de a rezolva o situație, mai ales în relație cu statul, necesită un tip de elasticitate mentală și morală de care europenii clasici n-au avut nevoie. Când te uiți pe statistici și vezi procentul de analfabetism funcțional, sau nivelul de igienă, sau incompetența crasă a organelor de decizie, sau impostura academică, nu e un miracol că totuși existăm? Că dacă apeși pe întrerupător, se aprinde lumina? Că Cernavodă încă n-a bubuit sau că metroul nou nu s-a surpat deja? Uite, bre, că merge și cu sârmă, ia mai dă-le dracu’ de standarde!

Cine sunt românii care ti-au fost exemplu?

Niciodată nu am atașat naționalitatea ca o caracteristică semnificativă a unui om pe care îl admir. Nu cred că naționalitatea e un criteriu de valoare. Brâncuși este un sculptor minunat și un artist modern recunoscut și, deși opera sa a fost influențată de folclor, faptul că e român mi se pare irelevant. Faptul că Simona Halep a ajuns numărul 1 în tenis este exclusiv meritul muncii și talentului personal, ce importanță are naționalitatea? Dacă era estoniană, era o tenismenă mai puțin valoroasă? Ca și cum ai spune despre Einstein sau Isus, ia uite ce evrei înțelepți! Stalin era un paranoic scelerat, nu mi se pare important că era gruzin. Dacă un om e mai bun pentru că e român, asta ar duce implicit la noțiunea că altul e mai rău pentru că e eschimos, iar asta mi se pare o logică greșită. Admir oameni și valori umane, nu naționalități, la fel cum disprețuiesc indivizi pentru acțiunile lor, nu etnii.

Ce faci întotdeauna de 1 Decembrie?

Citesc urările întârziate de Sfântul Andrei.  (râde)

Ce-i doresti României, de ziua ei?

Să nu mai dea snooze într-una și să se deștepte din somn. Singurii barbari tirani suntem tot noi și mergeșașaul nostru.