Azi la Radio România Cultural: O carte pe zi - Cimpoierul din Kiel. Basme şi legende scoţiene

Duminică, 17.02.2019, în emisiunea Răsfăţ matinal

Barbara Ker Wilson, Cimpoierul din Kiel. Basme şi legende scoţiene, traducere de George Salomie, Editura ALLFA, Bucureşti.

Acum cîţiva ani Scoţia a fost decretată ţara cea mai vizitată din lume. Nu ştiu ce criterii au stat la baza acelei statistici, dar un lucru e sigur: peisajele şi castelele scoţiene sînt o minunăţie. Ce oameni fost-au aceia care le-au prilejuit şi cultivat? Cum au gîndit ei, cum au trăit ei, cum s-au exprimat ei? Pe scurt, plasaţi într-un cadru natural de o frumuseţe dramatică, dar plin de condiţii dure de trai, de la cele climatice la cele economice, scoţienii au dezvoltat un anumit imaginar colectiv, unul reactiv şi la zbuciumatele episoade ale istoriei lor, una tributară vecinătăţii cu mari puteri hegemonice, de la Imperiul Roman şi pînă la Regatul Angliei. Cum au dat scoţienii expresie literară, prin mijloace narative şi ficţionale, acestor trăiri extreme, condiţionate geografic şi istoric? Cum şi în ce modalităţi şi-a găsit expresie populară această constrîngătoare experienţă de viaţă?

Culegerea
de ficţiuni folclorice Cimpoierul din
Kiel. Basme şi legende scoţiene, realizată de Barbara Ker Wilson, cea care
repovesteşte naraţiunile primare, este un răspuns convingător oferit acestor
interogaţii. Traducere cărţii este semnată de George Salomie, volumul apărînd
la Editura ALLFA din Bucureşti.

Datorită
durităţii împrejurărilor de viaţă, scoţienii au fost obligaţi să trăiască în
clanuri aflate adeseori pe poziţii de adversitate. Vale după vale, munte după
munte, castel după castel, tot atîtea triburi şi-au disputat coroana şi
supremaţia în Highland. Iar cînd n-au putut s-o obţină, clanurile s-au aliat
unele cu altele. Dacă acest demers a fost şi el zadarnic, atunci au trădat
cauza naţională şi s-au aliat cu marele duşman din sud, cu Regatul Englez.
Poveştile, basmele, povestirile şi legendele clanurilor reflectă această
zbuciumată istorie.

Dar
scoţienii, prin folclorul lor oral, nu au dat expresie doar luptelor pentru
supravieţuire şi putere. Ei au avut tot timpul la dispoziţie şi şansa unei
refugieri într-o lume fantastică, una de sorginte celtică, nu radical diferită
de cea galeză sau irlandeză. Iar un asemenea adevăr este reflectat şi în minunata
carte Cimpoierul din Kiel. Basme şi
legende scoţiene. Elfi, pitici, zîne, vrăjitori, eroi, nimic nu lipseşte
din acest bestiar medieval sau chiar mai străvechi. Nu voi intra în sumarul
volumului, poveştile scoţiene se cuvin degustate pe îndelete, în faţa focului
din cămin, la o stacană cu vin roşu fiert sau la un păhărel de scotch.

Mă voi referi doar
la legenda care dă şi titlul cărţii, o stranie şi melancolică elegie ce
aminteşte de mitul elin al lui Orfeu. Hadesul scoţian este o peşteră miraculoasă,
de lîngă Kintyre, în care locuiesc pitici, elfi şi zîne. Acolo, menestreli de
geniu intonează o muzică fără pereche. Dar un cimpoier din Kiel, pe nume
Alaisdair, după mai multe halbe de bere, susţine la o adunare că el cîntă mai
frumos decît menestrelii din peşteră. Mai mult, însoţit de terrierul său,
Alaisdair se pogoară în cavernă. El nu se va mai întoarce niciodată printre ai
săi, dar locuitorii din Kiel susţin că „Melodia fără nume”, cîntecul său
preferat, se mai aude uneori, ba chiar şi glasul neconsolat al prea mîndrului
cimpoier.

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/o-carte-pe-zi-cimpoierul-din-kiel-basme-%C5%9Fi-legende-sco%C5%A3iene-17-februarie-2019/