Festivalul Internaţional 'George Enescu' 2017. Interviu cu dirijorul Zubin Mehta, preşedinte de onoare al festivalului

Maestre Zubin Mehta, în anul 2015 aţi primit invitaţia de a deveni Preşedinte de onoare al Festivalului Internaţional "George Enescu" de la Bucureşti. Cu ce gânduri aţi întâmpinat propunerea?

După cum ştiţi, vin în România încă din anul 1964 şi am fost primit cu multă bucurie de către publicul românesc, iubitor de muzică şi cultură, în general. Când mi s-a propus să devin Preşedinte de onoare al Festivalului, am acceptat imediat, pentru că îmi face mare placere să fiu în această postură. Între festivalurile de muzică clasică, cel ce poartă numele lui George Enescu este unul dintre cele mai bogate! Uitaţi-vă la program, la orchestrele şi soliştii care vor veni! Este un demers excepţional! Organizatorii depun o muncă extraordinară pentru a crea acest Festival - unul dintre cele mai importante din lume la ora actuală. Mă bucur foarte mult să mă întorc la Bucureşti şi în 2017.

Începând din anul 1964, aţi fost mereu conectat cu Festivalul Enescu, dar şi cu muzica românească. La prima dumneavoastră apariţie la acest eveniment, aţi dirijat Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti, într-un program ce a cuprins şi Concertul pentru violoncel de Anatol Vieru. Au urmat apoi ediţii în care aţi dirijat Rapsodia a 2-a de Enescu (1967), Uvertura de concert în stil popular românesc (2003, 2005, 2011) şi poemul Vox Maris (2015). Cum îl percepeţi pe compozitorul George Enescu?

George Enescu a fost unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului trecut. Am aflat foarte multe despre el de la Yehudi Menuhin. Pe vremea când eram copil, Menuhin a venit în India pentru a concerta şi ne-a vorbit atât de frumos despre Enescu şi despre vremea în care a studiat cu el ! Ulterior, am aflat mai multe şi despre creaţiile lui Enescu. Însă el a fost un mare violonist, pianist şi sunt puţini cei care au realizat atât de multe precum Enescu în domeniul muzical şi mi se pare minunat faptul că România îi dedică din doi în doi ani acest Festival.

Anul acesta veţi dirijat un poem simfonic Voix de la nature (Vocea naturii), din care Enescu a terminat o singură secţiune. Cum aţi descrie această lucrare?

Este impresionistă. Încă nu am repetat-o, am doar partitura. Enescu a fost influenţat de alţi mari muzicieni din preajma lui şi, bineînţeles, de curentul impresionist, iar acest poem demonstrează asta. Regret că nu a terminat lucrarea, ce abundă în culori. De-abia aştept să o dirijez.

Aveţi o colaborare de lungă durată şi foarte profundă cu Orchestra Filarmonicii din Israel. Totodată sunteţi o personalitate a dirijatului şi cunoaşteţi cele mai importante orchestre din lume, precum Filarmonicile din Berlin, Viena, Los Angeles ş.a.m.d. Ce apreciaţi în mod special la muzicienii din Israel?

Israel este ţara care a crezut în Christos încă de la momentul iniţial, iar muzicienii sunt reprezentativi pentru poporul israelian. I-am întâlnit în multe perioade de criză: Războiul celor 6 zile, Războiul de la Iom Kipur şi în anii 1990. Aceşti muzicieni nu şi-au încetat niciodată activitatea, cântând mereu pentru publicul lor, mai ales în timp de criză. Şi îi respect pentru acest lucru. În 1991, eram sub asediu, rachetele scud cădeau peste tot, însă nu s-a anulat nici măcar un concert. Aşa ceva nu i s-a mai întâmplat niciunei alte orchestre din lume şi mă bucur că trăim într-o perioadă de pace. Şi Orchestra Filarmonicii din Israel trece acum printr-o perioadă de pace relativă. În 1972, când atleţii israelieni au fost masacraţi la Jocurile Olimpice, eram în turneu cu Orchestra în Brazilia. Erau departe de casă, însă au cântat regal! Nimic nu le-a afectat spiritul şi acest lucru nu îl voi uita niciodată. Orchestra a luat naştere la iniţiativa unui prieten al lui George Enescu, Bronisaw Huberman, care a spus că "nu există nicio speranţă pentru muzicienii evrei în Germania nazistă". Aşa că a plecat în Palestina şi a fondat această minunată orchestră. Muzicienii de astăzi se bucură de rezultatele pe care le-a gândit încă de atunci această minte atât de luminată, Bronislaw Huberman.

În concertul pe care îl veţi dirija la Bucureşti pe 16 septembrie veţi dirija unul dintre cele mai iubite Concerte pentru pian - la minorul lui Schumann, cu o solistă tânără şi foarte talentată - Katia Buniatishvili. Cum vedeţi această nouă colaborare cu tânăra pianistă?

Am mai cântat împreună de multe ori. Am concertat în Israel şi anul acesta vom fi din nou împreună pe scena de la Los Angeles. De asemenea extraordinarul Leonidas Kavakos, pe care îl apreciez foarte mult, va fi solistul nostru.

Aşa este, în cel de-al doilea concert pe care îl veţi dirija pe scena Festivalului Enescu, pe 17 septembrie. Aveţi multe puncte comune cu Leonidas Kavakos. Dumneavoastră aţi pornit pe drumul muzicii ca violonist, la fel ca şi el, acum şi domnia sa agrează dirijatul şi amândoi îl iubiţi pe Enescu. Mai sunt şi alte lucruri de spus despre relaţia dumneavoastră muzicală cu acest important violonist?

Da. Leonidas a cântat împreună cu mine în Israel şi în Grecia, apoi la Berlin, cu Orchestra Filarmonicii. Am un mare respect pentru el. Este unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii, în momentul de fapţ şi sunt foarte bucuros că va veni la Festivalul nostru, în Bucureşti.

Cu privire la Simfonia domestică de Richard Strauss, cu toţii ştim că această partitură are o anumită poveste, pe care compozitorul a pus-o pe note. Cum ar trebui să privim această privire în… casa familiei Strauss?

Este una dintre cele mai importante lucrări ale lui Strauss. Când am analizat această simfonie, am realizat că e fantastică, nu doar pentru că a dedicat-o familiei sale, cu întreaga ei poveste, ci este vorba de muzică în sine. Este o experienţă extraordinară să asculţi Simfonia, pentru că există acele elemente muzicale specifice care se asociază cu compozitorul însuşi, cu soţia sa, cu copilul, şi felul în care le aduce pe toate împreună arată că Strauss era un geniu. Împreună cu Orchestra din Israel interpretez adesea această simfonie, de multe ori în turneele noastre şi sunt bucuros să o putem cânta şi la Bucureşti.

Împreună cu Leonidas Kavakos ne veţi oferi Concertul pentru vioară de Erich Korngold, o partitură dedicată Almei Mahler, o personalitate din prima parte a secolului 20 pe care dumneavoastră aţi cunoscut-o. Se spune că Richard Strauss şi Gustav Mahler i-ar fi spus tatălui lui Erich Korngold că nu ar avea rost să-şi înscrie fiul la Conservator, atât vreme cât talentul său este la ani distanţă de ceea c ear fi putut învăţa acolo. Sunteţi unul dintre admiratorii muzicii lui Korngold?

Korngold a fost considerat un nou Mozart la Viena. În adolescenţa sa cântat toate concertele pentru pian ale lui Mozart, iar după ce a ascultat, pentru prima oară opera Electra a lui Strauss, s-a dus acasă şi a cântat jumătate din ea, fără partitură, la pian. A fost una dintre personalităţile muzicale de excepţie. Din nefericire, din cauza regimului nazist instalat în Austria a trebuit să plece, iar Jascha Heifetz, care îl aprecia enorm, a interpretat în primă audiţie Concertul care are mai multe teme, din muzica de film. Una este din Anthony Adverse, un film extraordinar cu Fredric March. După Jasha Heifetz, au mai cântat concertul Gil Shaham, Itzhak Perlman… Te emoţionează această muzică, cu un romantism specific anilor 1940, când a fost compus.

Vă veţi încheia concertul din 17 septembrie cu Simfonia a 9-a de Franz Schubert, o partitură pe care aţi şi înregistrat-o, de altfel. Într-o recenzie a discului, în revista Gramophone din 2011, se scria: "Este o interpretare solară, echilibrată şi flexibilă, cu un Mehta ce furnizează un răspuns original şi plin de înţelegere la toate întrebările interpretative." Aşa este, maestre Mehta? Aveţi toate răspunsurile la toate întrebările interpretative? Sau încă mai descoperiţi lucruri noi în muzica lui Schubert?

Oh, nu. Nu am toate răspunsurile. Schubert nu şi-a ascultat niciodată această Simfonie, aşa că nu a avut răgazul de a face nicio corectură, adăugire sau vreo schimbare. Cu toate acestea, Simfonia a 9-a este aproape perfectă. Nu simţi nevoia să modifici nimic. Iar noi o cântăm cu un grup concertante, alcătuit din instrumente de suflat. Veţi vedea că am pus suflătorii în faţa orchestrei şi lor le place foarte mult acest lucru. Aştept cu nerăbdare acest concert.

În final, aş dori să vă spun că încă mai aşteptăm construirea unei noi săli de concert. Bucureştenii şi publicul meloman atât de entuziast merită o sală nouă! Sper din tot sufletul că în viitor veţi avea această sală.

Interviu realizat de Monica Isăcescu