Ascultă Radio România Cultural Live

GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016 – un punct de atracţie pe harta evenimentelor culturale ale lunii

25 Septembrie 2016, 16:08

Ediţia cu numărul 14 a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară s-a încheiat duminică, 25 septembrie, cu un bilanţ care (re)confirmă, prin cei peste 20.000 de vizitatori care au ajuns în acest an la târg, faptul că formula „carte educaţională + început de an şcolar” este întotdeauna câştigătoare. Evenimentul, iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, a fost găzduit timp de 11 zile de Piaţa Universităţii. În ciuda condiţiilor meteo deloc atrăgătoare în care s-a derulat şi a concurenţei „acerbe” făcute de cele câteva zeci de evenimente culturale organizate în această perioadă, Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară şi-a menţinut statutul de reper al pieţei de carte pe care şi l-a câştigat de peste 10 ani.

***

Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, eveniment organizat în mod tradiţional la începutul anului şcolar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România din anul 1994 – Programul LECTURA - al cărui principal obiectiv este susţinerea, prin evenimente, a culturii scrise în ţara noastră. Palmaresul celor 21 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să „vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria GAUDEAMUS, îl joacă pe piaţa naţională a cărţii: 95 de evenimente, aproape 9.800 de expozanţi, circa 2.600.000 de vizitatori şi mai mult de 10.500 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor. Bilanţul statistic al acestei ediţii include:

 Circa 20.000 de vizitatori, conform statisticilor efectuate zilnic; Peste 50 de expozanţi (reuniţi în 21 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piaţa românească de manuale, auxiliare şi materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicaţi – elevi, personal didactic, profesionişti – un cadru optim de analiză, selecţie şi achiziţie a instrumentelor de lucru pentru anul şcolar 2016 – 2017.

 Peste 2.200 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”. Prin acest proiect, iniţiat şi derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmăreşte colectarea de cărţi de la edituri şi de la persoane particulare dispuse să renunţe la o parte din volumele din biblioteca personală şi donarea lor către biblioteci care nu au mai primit fonduri pentru achiziţii. Cărţile adunate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016, prin generozitatea vizitatorilor, au avut ca destinaţie două biblioteci şcolare din Bucureşti - Şcoala Gimnazială „George Topârceanu” şi Şcoala Gimnazială nr. 96 - şi Asociaţia Art - Altfel.

 Vineri, 23 septembrie, în cadrul târgului a avut loc etapa zonală (Bucureşti) a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, competiţie dedicată elevilor de liceu şi denumită astfel în amintirea regretatului scriitor şi cofondator al Târgului GAUDEAMUS. Câştigătorii concursului au fost: Iulia Andreea Pietruşel (Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea) - locul 1, Cătălin Răzvan Chirica (Colegiul Tehnic „Petru Rareş” din Bucureşti) - locul 2, Florentina Dima (Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bucureşti). Toţi cei trei câştigători vor participa la finala naţională a concursului, organizată în luna noiembrie în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Premiile au fost oferite de Radio România şi editurile Casa Radio, Integral, Niculescu, Nomina, Sigma şi Semne-Artemis.

Parteneri și sponsori: Partener principal: Primăria Municipiului Bucureşti Sponsori: BRD Groupe Société Générale, Vodafone România şi Automobile Dacia Parteneri: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, mediaTRUST, Spectacular, RATB. Următorul eveniment din cadrul Programului LECTURA 2016 va fi Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură, ediţia 23, care va avea loc în perioada 16 - 20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.

Gala Premiilor Radio România Cultural - NOMINALIZĂRILE
Produs de Radio România 16 Martie 2026, 08:36

Gala Premiilor Radio România Cultural - NOMINALIZĂRILE

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural ,...

Gala Premiilor Radio România Cultural - NOMINALIZĂRILE
Concert extraordinar Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase la Gala Premiilor Radio România Cultural
Produs de Radio România 14 Martie 2026, 04:03

Concert extraordinar Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase la Gala Premiilor Radio România Cultural

Gala Premiilor Radio România Cultural va fi acompaniată sonor de un concert extraordinar susținut de Bogdan Mihai...

Concert extraordinar Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase la Gala Premiilor Radio România Cultural
Tehnologia care salvează vieți: ce face, de fapt, un designer umanitar
Produs de Radio România 13 Martie 2026, 08:44

Tehnologia care salvează vieți: ce face, de fapt, un designer umanitar

Ce înseamnă să proiectezi soluții digitale pentru oameni aflați în mijlocul unor crize umanitare?  La doar...

Tehnologia care salvează vieți: ce face, de fapt, un designer umanitar
„Închide ochii și ai să vezi mai bine”, cu Oana Popa - o nouă rubrică la GPS Cultural, în fiecare vineri
Produs de Radio România 13 Martie 2026, 05:46

„Închide ochii și ai să vezi mai bine”, cu Oana Popa - o nouă rubrică la GPS Cultural, în fiecare vineri

Uneori, cele mai importante lucruri nu se văd din prima. Trebuie doar să încetinim puțin, să ascultăm și, din...

„Închide ochii și ai să vezi mai bine”, cu Oana Popa - o nouă rubrică la GPS Cultural, în fiecare vineri
Cultura la farfurie. De la Roma antică la McDonaldizare: istoria surprinzătoare a fast-foodului
Produs de Radio România 12 Martie 2026, 12:07

Cultura la farfurie. De la Roma antică la McDonaldizare: istoria surprinzătoare a fast-foodului

Fast-foodul pare, la prima vedere, o invenție a lumii moderne, asociată cu ritmul alert al orașelor contemporane și cu marile...

Cultura la farfurie. De la Roma antică la McDonaldizare: istoria surprinzătoare a fast-foodului
„The Living Legend – LIVE at the Radio Hall”: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România
Produs de Radio România 12 Martie 2026, 11:59

„The Living Legend – LIVE at the Radio Hall”: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România

Joi, 19 martie 2026 (de la 19.00) , nu ratați la Sala Radio un concert „incendiar”: „ The Living Legend...

„The Living Legend – LIVE at the Radio Hall”: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România
„Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural
Produs de Radio România 11 Martie 2026, 08:01

„Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural

  Radio România Cultural  difuzează, în perioada  16–20 martie, de la ora 13.00 ,...

„Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural
Dragoș Neamu: „Muzeul Național George Enescu este doar una dintre sutele de piese de puzzle ale dramei patrimoniului cultural” 
Produs de Radio România 10 Martie 2026, 10:36

Dragoș Neamu: „Muzeul Național George Enescu este doar una dintre sutele de piese de puzzle ale dramei patrimoniului cultural” 

Situația manuscriselor și obiectelor de patrimoniu rămase de la  George Enescu  a stârnit o reacție puternică...

Dragoș Neamu: „Muzeul Național George Enescu este doar una dintre sutele de piese de puzzle ale dramei patrimoniului cultural” 
Ascultă live

Ascultă live

11:00 - 12:00
Soundcheck
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
11:05 - 12:00
reluare: MAGAZIN RRI PLUS (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
11:05 - 12:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 14:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Reșița
11:03 - 14:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:03 - 12:00
Dezbaterea zilei
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri