Mirela Stana, realizator al emisiunii IClasă, de la Radio România Cultural: “Sunt empatică, fapt ce îmi aduce câteodată multă suferință”

Mirela Stana, pe care ascultătorii Radio România Cultural o pot asculta la emisiunea IClasă, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 14:00, urma să fie inginer de sistem și automatizări când s-a angajat la radio, acum mai bine de 25 de ani, ca tehnician de sunet. Doi ani mai târziu, schimba munca tehnică pe cea redacțională și începea să realizeze emisiuni despre educație. Fire veselă și perfecționistă, Mirela Stana povestește în cele ce urmează cum a fost botezul directului și cum i-a afectat viața această pandenie, dar și despre pasiunile ei mai puțin știute și despre cât de complicat poate fi să lucrezi într-un mic studio de înregistrări improvizat în dormitor.

Cum s-a schimbat din cauza pandemiei emisiunea IClasă, pe care o realizați sâmbăta și duminica, de la ora 14:00, la Radio România Cultural?

Am introdus subiecte noi despre coronavirus, pandemie, învățământ online, lipsa mijloacelor tehnice pentru desfășurarea învățământului online (tablete, Internet), lipsa resurselor (lecții, softuri), lipsa pregătirii cadrelor didactice pentru învățământul online, scenarii după care funcționează o școală (denumite plastic: roșu, galben, verde). Cine s-ar fi gândit că vor fi cuvinte în jurul cărora vor gravita subiectele emisiunii? Acum doi ani, când am avut o iarna grea și cursurile au fost suspendate din cauza condițiilor meteo, mi-a trecut prin gând ideea că ar fi foarte utile cursurile la distanță, dacă s-ar putea... Atunci a fost și momentul în care Ministerul Educației anunța că au fost legate la Internet wireless 4500 de școli și încă 2000 de școli aveau promisiunea că vor putea folosi resurse educaționale prin intermediul "Wireless Campus", dar lucrurile se mișcau foarte încet. Cred că pandemia a accelerat de cel puțin zece ori schimbările din educație.

Realizați IClasă alături de alte trei colege. Cum v-ați cunoscut? Este primul proiect la care lucrați împreună?

M-am angajat la Radiodifuziunea Română la Departamentul tehnic, ca tehnician de sunet. Pe mulți dintre colegii mei i-am cunoscut din spatele ciclopului - fereastra care desparte cabina tehnică de studio. Așa le-am cunoscut pe Anca Mateescu, realizatoarea GPS Cultural, dar și pe două dintre coechipierele de la IClasă - Lidia Laic și Mirela Nicolae. Mă amuzam la replicile scenetelor Gumiță și Creionel, două simpatice personaje care-i ajutau pe copii să-și rezolve problemele, iar Gumiță era glasul Lidiei Laic. La fel s-a întâmplat și în cazul Mirelei Nicolae. Ea realiza pe atunci emisiunea "Învățământul azi". Roxana Păsculescu este un coechipier nou, dar la fel de valoros. Cu Mirela Nicolae am cea mai veche și intensă colaborare, amândouă împărțind același domeniu, educația, încă din 1997. La început am avut emisiuni distincte, dar complementare. În afara emisiunilor, am colaborat cu ea și extraeditorial - mese rotunde, concursuri pentru elevi, proiecte, am coordonat practica studenților de la Facultatea de Jurnalism.

Radioul mi s-a părut fascinant. Mi-am dorit să fiu parte din asta

Dacă v-ar sta în putere, ce v-ați dori să schimbați, cât mai curând, în privința educației, în România?

De la Revoluție încoace, s-au schimbat 30 de miniștri ai educației, dacă numărăm și mandatele multiple sau interimatele. Fiecare a venit cu viziunea lui, cu schimbările lui. Este nevoie de predictibilitate, educația suferă din lipsa coerenței. Și asta se vede în fiecare rezultat slab de la examenele naționale, în fiecare copil care abandonează școala și nu reușește să-și facă un viitor. Ar fi necesară o coalitie pentru educație care să urmeze aceeași linie, indiferent de coloratura politică.

Sunteți absolventă de Politehnică. E drept, și de Jurnalism. Cum ați ajuns, totuși, să lucrați la radio?

Din întâmplare. Cineva, acolo sus, a aranjat piesele pentru mine! Urma să devin inginer la Întreprinderea Mecanică Fină București, unde am lucrat și pe timpul cât am fost studentă, la Secția manometre. A venit Revoluția, iar Mecanică Fină s-a închis. M-am trezit în postura de șomer. În această perioadă am urmat cursuri de perfecționare pentru inginer de sistem și automatizări. Un cunoscut care lucra în acea perioadă la Radio, mi-a spus că sunt scoase la concurs posturi pentru tehnic. L-am rugat să mă pună în temă cu activitatea. Așa am ajuns să vizitez Radioul. Mi s-a părut fascinant, pupitre de comandă cu multe butoane, cea mai adâncă liniște pe care o întâlneam, asigurată de izolația fonică, magnetofoane, microfoane, oameni care comunicau dincolo de ciclop prin semne și îndemânarea cu care tehnicianul mânuia o foarfecă cu care tăia cuvinte și sunete dintr-o bandă magnetică și apoi o lipea la loc cu un scotch mititel... Oau! Mi-am dorit să fiu parte din asta. Am dat examen și am intrat. Doi ani mai târziu, printr-un alt examen, schimbam munca tehnică pe cea redacțională.

De peste 25 de ani, lucrați la radio. Care sunt cele mai frumoase amintiri?

Prima zi în Radio a fost una de excepție. Am multe amintiri alături de foștii colegi din Departamentul înregistrări. Se făceau mici farse, dar ne și susținem când erau probleme. Momentul în care am intrat în Redacția Învățământ Programe Educaționale nu-l voi uita niciodată! Am simțit atunci că, de fapt, acela era drumul meu și că, până atunci, rătăcisem. Momente de neuitat sunt și cele petrecute alături de redactorul șef de la Redacția Învățământ, Elena Petrescu, un om vizionar care parcă avea un glob de sticlă în care vedea viitorul, alături de colege care acum sunt pensionate, Ana Ionescu, Romanița Ștențel, Delia Dobrotă și regretata Maria Repede care mă lua cu ea în piață, la anchete. Momentele în care înregistram pentru emisunile scenarizate ale fostului nostru coleg, Marius Constantinescu (acum angajat la TVR), erau unele dintre cele mai vesele. Înregistram într-o cabină veche, la subsol, pe care o numeam "la șobolani", deși nu am întâlnit niciunul. Momentele în care mi s-au înmânat premii pentru activitatea jurnalistică (Premiul Asociației Editorilor din România și Premiul UNESCO pentru educație pentru realizarea emisiunii "Școala pe uliță"). Momentul în care am pășit prima dată în biroul legendei radioului, Paul Grigoriu. Sunt cel puțin 25 de momente memorabile. Cred că și viitorul îmi mai rezervă câteva. Numărătoarea continuă!

Sunt pasionată de literatură SF și snooker, dar și să imortalizez în fotografii ruine de case

Dar cei mai interesanți oameni pe care i-ați cunoscut, de când faceți meseria asta?

Am cunoscut profesori minunați, dedicați, care cu resurse puține și cu multă inventivitate reușesc să aducă în sala de clasă un întreg univers. Am cunoscut profesori, adevărați vrăjitori care mânuiesc noile tehnologii, revoluționari. Profesori care acum, în pandemie, au sărit în ajutorul elevilor care nu se puteau conecta la învățământul online, care au ținut ore pe stradă pentru copiii vecinilor. Profesori de la țară care-și cedează pachetul de mâncare copiilor săraci și flămânzi. Directori de școli care au atras fonduri europene și au modernizat școli uitate de timp și de autorități. Am cunoscut părinți minunați, ai unor copii cu dizabilități sau CES care au mutat munții din loc pentru educația și demnitatea copiilor lor. Am cunoscut elevi minunați, talentați, olimpici. Am cunoscut tineri care știau ce vor face în viață încă din clasa a cincea. În acest domeniu sunt oameni minunați care se feresc să iasă în față, modești. Este datoria noastră să-i facem cunoscuți, să-i scoatem din anonimat.

Care este prima emisiune radio pe care ați realizat-o? Cum a fost atunci când v-ați auzit pentru prima dată vocea pe post?

Prima emisiune realizată și prezentată de mine a fost "Banca a patra de la geam", realizată la Radio 3, în colaborare cu prof. univ. dr. Romiță Iucu de la Universitatea din București, în prezent coordonator al Centrului de Dezvoltare și Formare în Domeniul Învățământului Superior, aflat atunci la începutul carierei.

Prima dată, am intrat în direct întâmplător. Îl ajutam pe colegul nostru, Atilla Vizauer, actualmente redactor șef la Redacția Teatru, la o emisiune care avea și un concurs de fidelitate pentru ascultători. Era în preajma Craciunului. Într-o pauză muzicală, i-am înmânat, scris pe o hârtiuță, numele câștigătorului. Pe finalul melodiei, mi-a spus doar atât: “Anunță și tu câștigătorul și mulțumește-le celor care au participat”. Becul roșu s-a aprins, semn că suntem în direct. Panică! În minte mii de cuvinte se îmbulzeau să iasă pe gură, dar niciunul nu reușea. După o pauză de două secunde, am anunțat câștigătorul, am mulțumit celor care participaseră și le-am urat Sărbători fericite. Eram roșie ca focul.

Acesta a fost, pentru mine, botezul directului!

Cum sunteți dvs., în viața de toate zilele?

Sunt o fire veselă. Un prieten devotat. Sunt perfecționistă. Sunt empatică, fapt ce îmi aduce multă suferință câteodată. În fiecare zi caut un motiv de bucurie, cât de mic - o pasăre în zbor, un copil care face primii pași, un morman de frunze uscate...

Care sunt pasiunile dvs.?

Literatura SF. Am toate operele lui Asimov. Am descoperit, de vreo zece ani, snookerul. Mă uit fascinată la partidele de snooker de pe Eurosport, la situațiile pe care le generează cele 22 de bile colorate pe postavul verde. Nu am jucat niciodată. Îmi place să călătoresc prin țară, în locuri mai puțin cunoscute. Am descoperit Țara Făgărașului, locul în care revin de cinci ani de zile, iar și iar. Imortalizez în fotografii ruine de case, clădiri și instalații părăsite, ca o punere în practică a lecției de estetica urâtului. Colecționez clopoței și broscuțe țestoase. Prietenii știu și îmi întrețin "viciile". Asta este de la Lidia, asta este de la Daniela… Apropos, cât de curând vom avea în România un "Muzeu al clopotelor lumii" în localitatea Șercaia, județul Brașov, care va avea în centru colecția de 600 de piese a domnului Ovidiu Oană - Pârâu.

Este greu să înregistrezi pentru emisiune de acasă. Blocul meu este o adevărată junglă de zgomote

Cum s-a schimbat viața dvs, în perioada asta de pandemie?

Perioada pandemiei mi-a afectat libertatea de mișcare, parcurgeam pe jos șapte, chiar zece kilometri pe zi. De când sunt în telemuncă, am improvizat în dormitor un mic studio de înregistrări. Este greu. Blocul meu este o adevărată junglă de zgomote. Unul dă găuri în pereți cu mașina de găurit, altul spală rufe. Motorul ascensorului hârâie. Copiii vecinilor, săracii, se joacă în casă. Dacă nu am un interval convenabil de liniște, în care să pot înregistra, pun o pătură peste instalație și peste cap. Așa rezolv izolarea fonică. Mulți dintre colegi procedează așa.

Apoi, mi-a afectat relația cu prietenii și cu colegii, cu care nu mai interacționez în mod direct și la fel de mult ca în vremurile fără pandemie. Aș dori să-mi vizitez și să-mi îmbrățișez mama care s-a retras de la pensionare la țară. Îmi este tare dor de ea!

Cât de mult contează educația în viața unui om, în anul 2020?

"Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală", spunea Albert Einstein. Sunt de acord cu el.

Ce vă deranjează cel mai mult la majoritatea semenilor noștri, în ceea ce privește educația?

Lipsa politeții, lipsa empatiei, lipsa modestiei, nepăsarea... Faptul că suntem tentați să credem că totul ni se cuvine. Mulți dau crezare oricărei informații, fără a o trece prin filtrul gândirii, fără a se gândi vreo clipă că ar putea fi fake-news, o manipulare.

Care sunt temele despre care v-ar plăcea să vorbiți mai des, la IClasă?

Mi-ar plăcea să vorbesc mai des despre lucruri frumoase, despre bunătatea oamenilor și spiritul lor de sacrificiu, despre cum binele învinge răul, așa ca în poveștile pe care le ascultam când eram mică.

Interviu realizat de Anca Nicoleanu