Radio România lansează campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor
25 Februarie 2026, 12:31
Radio România anunță lansarea campaniei naționale de conștientizare „Stai sigur pe net”, un demers jurnalistic și educațional, dedicat siguranței minorilor în spațiul virtual.
Într-o eră în care viața copiilor și adolescenților se mută online, Radio România aduce în dezbatere riscurile reale ale internetului: de la provocări virale tragice, la hărțuire și dependență digitală. Proiectul urmărește informarea corectă a adolescenților cu privire la riscurile la care se expun pe rețelele sociale.
Tehnologia fără filtre: de la instrument, la pericol
Într-un context în care hărțuirea online (cyberbullying), provocările virale periculoase și dependența de validare virtuală afectează tot mai mulți minori, Radio România propune o abordare bazată pe dialog și educație, nu pe restricții ineficiente. Campania „Stai sigur pe net” nu demonizează tehnologia, ci oferă instrumentele necesare pentru ca aceasta să fie utilizată fără a periclita echilibrul emoțional și siguranța tinerilor, oferă „traducerea” necesară pentru ca părinții și profesorii să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în universul digital al copiilor.
Inițiativa abordează teme tabu sau insuficient explorate: fenomenul FOMO (frica de a nu fi în trend), mecanismele din spatele jocurilor care dau dependență, riscurile de tip grooming și sexting, precum și impactul pe termen lung al traumei online.
Obiective strategice și impact social
Campania se va desfășura pe toate frecvențele Radio România și în mediul online, pe site-urile și conturile de social media, având ca priorități:
- Identificarea semnelor timpurii ale dependenței digitale și ale izolării sociale.
- Descurajarea participării la provocările virale periculoase care au provocat tragedii.
- Activarea dialogului real între copil, părinte și școală, dincolo de bariera „interzisului”.
- Crearea de conținut educațional, care să devină material didactic în școli.
- Promovarea modelelor reale: Analiza contrastului dintre viața „filtrată” de pe internet și realitate, încurajând valorile autentice în detrimentul hype-ului periculos.
Voci autorizate pentru soluții reale
Pe parcursul campaniei, studiourile Radio România vor găzdui psihologi și psihiatri pediatrici, specialiști în cybercrime din cadrul Poliției Române, experți în algoritmi AI și creatori de conținut responsabil. De asemenea, campania va prezenta mărturii cutremurătoare ale unor tineri care au trecut prin bullying sau dependență, oferind o perspectivă autentică asupra pericolului.
„Internetul este parte din viața copiilor noștri, un aspect pe care nu îl putem ignora. Putem doar să îl înțelegem și să îi învățăm pe cei mici să se protejeze de ceea ce este periculos. Prin campania Stai sigur pe net, Radio România își asumă rolul de partener al părinților, profesorilor și al tinerilor, aducând în spațiul public informație verificată, explicații clare și soluții reale. Este un demers de responsabilitate publică, pornit din convingerea că educația digitală este în zilele noastre o formă esențială de educație civică”, spune președintele director-general al Societății Române de Radiodifuziune, Robert C. Schwartz.
Prin campania „Stai sigur pe net”, Radio România își reconfirmă misiunea de serviciu public, ca principal vector în efortul de a crește o generație digitală echilibrată, conștientă și, mai ales, în siguranță.








