Ascultă Radio România Cultural Live

Raluca Rădulescu vorbește zilnic despre teatru, la Radio România Cultural: “Fac interviuri în rusă, franceză, engleză, spaniolă, portugheză, dar de rusă rămân cel mai tare legată. Mulți cred că-s rusoaică”

Raluca Rădulescu vorbește zilnic despre teatru, la Radio România Cultural: “Fac interviuri în rusă, franceză, engleză, spaniolă, portugheză, dar de rusă rămân cel mai tare legată. Mulți cred că-s rusoaică”
WhatsApp Image 2020-10-06 at 16

19 Octombrie 2020, 06:39

Raluca Rădulescu prezintă, la Radio România Cultural, alături de Elena Vlădăreanu, “Scena și ecranul”, singura emisiune zilnică despre teatru și film. Doctor în filologie și specialist în teatru, Raluca a tradus numeroase cărți și peste 20 de piese de teatru, majoritatea din limba rusă. Pasionată de călătorii și de creativitatea bijutierilor, Raluca se caracterizează ca fiind o curioasă. Cum s-au lipit de ea limbile străine pe care le vorbește atât de bine și cum a ajuns să lucreze la radio, cum i s-a schimbat viața de la începutul pandemiei și ce plăceri de mult uitate a redescoperit de curând, dar și de ce e de ascultat “Scena și ecranul”, la Radio România Cultural, povestește, mai jos, Raluca Rădulescu:

Realizezi la Radio România Cultural, partea de teatru a singurei emisiuni zilnice despre teatru şi film din FM-ul românesc: „Scena şi ecranul”. Ce se întâmplă, exact, în această emisiune, de la ora 15:30?

Mult teatru și mult film! Și mai multe interviuri, reportaje, comentarii, anchete, dezbateri cu oameni de teatru și film din România și din toată lumea pentru că eu nu cred că mai putem trăi în ziua de azi doar în bula noastră, făcând abstracție de ceea ce se întâmplă pe planetă.

Ce aduce nou „Scena și ecranul”, în această toamnă, la Radio România Cultural?

Întâi de toate, o oră nouă de difuzare. Emisiunea începe acum de la 15.30, deci o luăm cumva de la zero. „Scena și ecranul” este o emisiune cu o istorie serioasă în spate. La începuturi se numea „Rampa și ecranul”. Zeci de ani a fost o emisiune săptămânală. În 2015, a devenit o emisiune zilnică și de atunci se schimbă câte ceva în fiecare toamnă. Ba ora de emisie, ba durata, ba realizatoarele, ba formatul. Încă nu cred că am ajuns la varianta ideală. Momentan aș zice că suntem în formula de pandemie. Și vorbim mult despre contextul ăsta nou în care trăim și care ne-a schimbat viețile, nu doar emisiunea. Eu fac multe anchete despre problemele independenților, despre regulamentele noi de funcționare a teatrelor sau lipsa lor, despre protecția artiștilor și tehnicienilor, despre nevoia de testare, de exemplu, fiindcă sunt meserii de risc, sunt puține spectacolele în care actorii pot juca cu mască și, deși în mod bizar, atenția multor manageri se îndreaptă mai mult spre public, decât spre propriii angajați, și angajații sunt tot oameni care se pot îmbolnăvi, ca și spectatorii. Și am constatat că și atunci când vorbesc despre o premieră sau un festival, mai devreme sau mai târziu, tot vine vorba despre pandemie.

Cred că emisiunea este îndreptată poate un pic mai puțin spre procesul de lucru și partea artistică și mai mult spre cum trăim experiența de teatru în contextul actual, din perspectiva creator de teatru și de spectator. Și tot în ceea ce privește partea de „Scena”, dacă până acum călătoream eu foarte mult și povesteam despre festivaluri și spectacole și artiști din toată lumea, acum fac foarte des interviuri cu oameni de teatru din toată lumea și compar mereu situația din diverse țări cu cea din România. E impresionant să faci dimineața un interviu la Tokyo, când la ei e deja după-amiază și seara un interviu la São Paulo, unde e abia dimineață și să afli că practic oamenii se confruntă peste tot în lume cu aceleași probleme, doar diferit nuanțate. Sau, un exemplu ceva mai aproape de noi, pe celălalt mal al Mării Negre, în Caucaz: în Georgia, Ministerul Sănătății recomandă redeschiderea teatrelor pentru că oamenii au nevoie de socializare și bună dispoziție, pe când în Armenia, cel mai mare festival de teatru se amână, căci sunt în stare de război și mulți actori sau studenți la actorie care făcuseră armata au fost mobilizați ori s-au înrolat voluntar.

Cred că asta e cumva noutatea în emisiune, că acum nu mai facem doar recomandări de spectacole, filme sau festivaluri, nu mai privim teatrul sau filmul ca fiind doar arte, ci mai degrabă ca pe niște domenii (în România ar fi mult să spun industrii!) în care sunt implicați o mulțime de oameni, care nu sunt doar artiști, ci oameni ca noi, cu probleme ca ale tuturor.Și cred că trebuie să mai menționez și pagina de facebook a emisiunii „Scena și ecranul”, care a crescut foarte mult în perioada carantinei, când eu am făcut zilnic recomandări de mari spectacole difuzate online, la care altfel publicul din România probabil nu ar fi avut niciodată acces și apoi am continuat cu știri internaționale, mai ales pentru că e mult mai facil accesul la ce se întâmplă în țară, despre asta vorbim și noi foarte mult în emisiune dar, exact cum spunem, cred că aveam nevoie să ne raportăm mai des la restul lumii. Cam astea sunt noutățile.

În liceu, mă trezeam la cinci dimineața să-mi repet lecțiile și să ascult celebrul „Matinal” al lui Paul Grigoriu

Ești specialistă în teatru și o foarte apreciată traducătoare. Ai tradus multe cărți de teatru și peste 20 de piese, majoritatea din limba rusă. Care este piesa ta preferată, dintre cele traduse, dar și dintre toate pe care le-ai văzut montate? Dar cea la a cărei traducerea ai muncit cel mai mult?

Da. Am tradus mult, cărți și piese de teatru, dar și repetiții, am făcut și dramaturgie de spectacol, am organizat laboratoare de teatru și am făcut vreo patru ani selecție pentru două festivaluri, consiliere pentru altele și de câțiva ani încoace am încercat să promovez teatrul românesc în lume, am recomandat spectacole unor festivaluri internaționale, regizori, proiecte românești, dar imobilitatea adusă de pandemie ne-a cam dat planurile peste cap.

Cât despre piesele traduse, nu știu dacă am una preferată. Deși recunosc că îmi plac incomparabil mai mult povestirile lui, sunt extrem de legată de teatrul lui Cehov. Prima piesă pe care am tradus-o, acum aproape 20 de ani, a fost „Pescărușul”. Cu un curaj inconștient aș zice acum. Cu siguranță e traducerea la care am muncit cel mai mult. Poate și de-asta anul trecut, când am rescris piesa pentru un spectacol la Arad, am fost eu însămi surprinsă să constat că traducerea mea e perfect actuală. Ce am făcut cu acea traducere, asta e cu totul altă poveste! Și tot apropo de altă poveste, sunt legată de teatrul lui Cehov și pentru că prima dată când am semnat dramaturgia unui spectacol și primul text pe care l-am rescris a fost tot unul al lui Cehov: „Trei surori”. De altfel, în diverse contexte, este traducerea mea pe care s-a lucrat cel mai mult. S-au făcut deja opt spectacole și ateliere. Dar încă mai am de tradus din Cehov. Am mai tradus și alți clasici, dar sunt la fel de legată de dramaturgia contemporană. Fiecare piesă e specială în felul ei, ultima traducere e cea mai grea. Glumesc, n-am făcut niciodată astfel de clasamente. Fiecare text tradus are povestea lui care îl face unic pentru mine și „greul” e atât de diferit de la un autor la altul, că nici nu are rost să facem comparații. Iar când le văd montate... sar de pe scaun la fiecare accent care mi se pare că e altfel pus în frază decât l-am gândit eu. De asta eu susțin că e nevoie de dramaturgie de spectacol și că traducătorul sau dramaturgul trebuie să-i însoțească pe regizor și actori în timpul procesului de lucru. Acum, de pildă, traduc o piesă despre situația actuală din Belarus, într-un proiect internațional. Planul e să se facă vreo 50 de spectacole-lectură în cât mai multe țări, pentru ca oamenii să afle ce se întâmplă acum, aici, în Europa, chiar lângă noi. Dramaturgia contemporană de limbă rusă este extrem de puternică, are și o tradiție uriașă pe care se bazează și câteva centre universitare unde se studiază serios scrierea dramatică și mai multe concursuri unde se încriu anual sute de piese, iar textele bune sunt premiate, se montează, se traduc. Există miză și asta se vede.

La patru ani, deja visai să devii „redactor la radio”. Cum s-a prins de tine „microbul” teatrului? Și cum a ajuns o fetiță de doar patru ani la concluzia că vrea sa lucreze la radio când va fi mare?

Este o poveste pe care am tot spus-o. Pe vremea când se lua lumina în fiecare seară, bunicul meu avea un radio pe baterii la care asculta Programul 1 și Vocea Americii. La finalul fiecărui buletin de știri sau emisiuni se spunea numele redactorului. Mă fascina acest cuvânt și am început să spun că „eu când o să fiu mare vreau să mă fac redactor la radio”, deși nu cred că știam exact ce înseamnă. Era o utopie absolută la vremea aceea, dar... uite că visele se mai și împlinesc! Apoi am devenit o ascultătoare mai mult decât fidelă. Îmi amintesc că părinții mei erau îngrijorați la un moment dat că ascult prea mult și citesc prea puțin. În anii 1990, știam programul celor trei posturi naționale de radio pe de rost. În liceu, mă trezeam la cinci dimineața să-mi mai repet lecțiile, dar și să ascult celebrul „Matinal” al lui Paul Grigoriu. Și firește, ascultam teatru radiofonic. Probabil tot în exces. Probabil de acolo am luat și „microbul” ăsta. Și când am venit la București, la facultate, a fost cel mai firesc lucru să încep să merg la teatru. Și toate au venit cumva de la sine, iar radioul și teatrul au fost întotdeauna într-o strânsă legătură în viața mea. La radio, am făcut vreo 15 ani emisiuni de educație și de călătorie, dar mergeam la teatru, traduceam teatru, aveam mulți prieteni care lucrau în teatru și până la urmă am ajuns să mă ocup aproape exclusiv de teatru la Radio România Cultural.

Fac interviuri în rusă, franceză, engleză, spaniolă, portugheză. Și intuiesc ce vorbesc oamenii și în limbi pe care nu le știu

De 14 ani, vorbești la radio despre teatru. Cum ai ajuns să lucrezi la radio?

La radio lucrez din 1999. În august s-au făcut 21 de ani de când sunt la Radio România. Am venit cu eclipsa. Fără glumă. Abia mă întorsesem de la prima mea bursă la Moscova, nu înțelegeam de ce oamenii vorbesc românește pe stradă în București. Locuiam lângă radio și încă aveam visul ăsta de a fi redactor la radio. Profesoara mea de la facultate, Antoaneta Olteanu, a fost invitată la o emisiune a Deliei Dobrotă de la Radio România Cultural, căreia presupun că i-a spus povestea mea și de-asta spun și acum că dacă ceva trebuie să ți se întâmple, ți se va întâmpla! În câteva zile m-am trezit colaboratoare la mult visatul radio, iar după câteva săptămâni eram în direct cu Romulus Rusan și Ana Blandiana, la „Vorba dulce românească”. Au urmat câțiva ani grei. Mă duceam la facultate cu benzile în rucsac, între cursuri alergam la interviuri, ba în anul patru lucram în paralel și la o editură și traduceam, deși nu aveam nici măcar computer, dar orice am făcut, tot radioul a rămas pe primul plan.

Ești doctor în filologie, iar în facultate ai studiat serios rusa și franceza. Tu însă știi multe alte limbi străine. Care sunt acestea? De unde pasiunea pentru limbile străine?

Da. Așa este. Eu tot spun că „rusa m-a ales pe mine, nu eu pe ea”. Din pricina părerii preconcepute că sunt slabe clasele de filologie, am făcut un liceu de matematică-fizică. Și, deși îmi plăcea fizica, eu tot „redactor la radio” voiam să mă fac și deja știam că vreau să merg la Facultatea de Jurnalistică. Părinții mei au exclus de pe orice listă această variantă, în ideea că nu e o meserie de fată sau în orice caz, nu pentru fata lor. Compromisul a fost să mă lase să merg la filologie, doar că eu nu știam nicio limbă străină. Sau oricum, nu la nivel de admitere la facultate. Știam ceva franceză, dar eram deja clasa a douăsprezecea, iar ai mei, sperând că mă vor descuraja, m-au lăsat să mă descurc singură. Așa că m-am documentat cine e cel mai bun profesor de rusă din oraș (nu pentru că îmi doreau eu în mod special, ci pentru că făcusem rusă din clasa a cincea, iar engleză nu știam deloc), mi-am adunat tot curajul și m-am dus la doamnă profesoară Rodica Ulmeanu, care era la alt liceu și i-am spus cine sunt și ce vreau. Și așa a început aventura. Practic am învățat rusă de la zero, până la nivel de admitere la facultate în nouă luni. N-am intrat la facultate, că neglijasem franceza. Am șocat un oraș întreg. Fusesem întotdeauna premianta clasei și a școlii. Dar anul acela de șomaj a fost o mare lecție. Am intrat la facultate anul următor. Am avut norocul unor profesori foarte speciali la rusă. Din păcate, la franceză, noi, cei de la „slave”, eram tratați ca niște oi negre. Din fericire au urmat bursele de studii la Moscova și Paris, apoi în Polonia și Portugalia, și odată cu ele și nevoia de a învăța tot mai multe limbi străine. S-au lipit de mine, ce să zic?! Și eu cred că atunci când ai învățat două-trei limbi diferite ți se formează un mod de gândire, care te ajută să înveți mai ușor. Și cred că și matematica din liceu m-a ajutat puțin să învăț limbi străine.

O întâmplare simpatică am trăit în Iran. Eram de câteva zile la Teheran, la un festival de teatru. Traducătoarea mea vorbea la telefon și explica cuiva programul de a doua zi, iar eu am corectat-o că ordinea activităților e alta, nu cum zice ea. A închis destul de repede telefonul și absolut șocată m-a întrebat: „Raluca, tu știi farsi și n-ai spus?” I-am răspuns că vorbea engleză, de-asta am înțeles, dar m-a convins că vorbea farsi, pentru că vorbea cu cineva care nu știa engleză. Scena s-a repetat și după aceea și probabil că iranienii chiar cred că eu știu farsi. Dar nu, chiar nu știu. Probabil simt, intuiesc ce vorbesc oamenii și în limbi pe care nu le știu. Există diverse niveluri de comunicare, nu-i așa? Din păcate, acum vorbesc tot mai rar limbi străine și îmi trebuie timp să mă adaptez, dar am făcut și fac interviuri în rusă, franceză, engleză, spaniolă, portugheză.

Portugheză am învățat după ureche, în mai puțin de o lună

Care e prima limba străină în care ai învățat să vorbești? Care ți-e cea mai dragă și de ce? Care ți s-a părut cel mai greu de învățat?

Aș fi tentată să zic că franceza dar, de fapt, e tot rusa. Când am mers cu prima bursă la Moscova, mi s-a părut firesc să vorbesc cu profesorii rusă, asta făceam și la București, dar nu vorbisem niciodată în afara pereților sălii de curs. Știu că sună ciudat, dar mi se părea mai simplu să discut în rusă despre Dostoievski, decât să cer o pâine la magazin. Mi-au trebuit câteva săptămâni să merg singură la magazin să cer pâine sau lapte și să accept că e aceeași limbă și oamenii înțeleg și în afara școlii ce spun eu. Când am ajuns prima dată la Paris, mi se descărcase telefonul și prietena care trebuia să mă aștepte la aeroport întârzia, eu nu aveam nicio adresă unde să mă duc, eram pur și simplu pierdută. Soluția era să îmi încarc telefonul și să o sun, dar nu îmi aminteam cum se spune la priză decât în rusă, deși în franceză e ca în română „prise”. Nimic nu e greu de învățat dacă vrei cu adevărat. Portugheză am învățat „de ouvir” (după ureche). În mai puțin de o lună, de la „bom dia” (bună ziua) și „obrigada” (mulțumesc) am ajuns să predau franceză prin intermediul portughezei. Dar asta fiindcă nu am avut de ales. Pe de altă parte, pe cât de repede am învățat, pe atât de repede am uitat. Dar de oriunde aș privi, tot de rusă rămân cel mai tare legată. Mulți cred că-s rusoaică, până încep să vorbesc și aud că am accent, cred că tot de la radio mi se trage. Învățasem să vorbesc rusă și fără accent, dar vorbeam românește cu accent rusesc și profesoara noastră de dicție de la radio nu voia să mă mai lase să intru pe post, așa că am reînvățat să vorbesc românește și, de atunci, nu prea m-a mai interesat cu ce accent vorbesc nicio limbă străină. Important este să comunic cu oamenii. Iar comunicarea nu ține de accent.

Cum te înțelegi cu Elena și care dintre voi cedează prima atunci când aveți mici divergențe?

Ne înțelegem. Nu îmi amintesc să fi avut vreodată divergențe legate de subiectele din emisiune, deși avem abordări și perspective diferite asupra lucrurilor. Cred că nu suntem deloc conflictuale și amândouă cedăm destul de repede.

Calc tot, până la ultima cârpă de praf. Mă relaxează și îmi dă o stare de confort

Cum ești tu, Raluca cea de toate zilele? Ce pasiuni ai?

„Sunt un omuleț și eu”... a devenit un soi de laitmotiv de ceva vreme. Mai demult, când mă contraria câte o situație sau când voiam să justific comportamentele inexplicabile ale oamenilor, ziceam că „Sunt niște omuleți și ei!”, apoi am început să zic la fel și despre mine. Sunt și eu ca toată lumea. Vreau să cred că evoluez mereu. Uneori mai încet, mai greu, mai cu hopuri, dar aș zice că e important să mergem înainte.

Viața mea de toate zilele s-a schimbat mult din martie încoace. Mai în glumă, mai în serios, ziceam că eu nu locuiesc acasă. Eram tot pe drumuri, prin avioane, trenuri etc. Acum locuiesc acasă. Muncesc acasă. Trăiesc acasă. Am redescoperit multe mici plăceri uitate. Îmi place să fac curățenie, să calc rufe. Toată lumea râde de mine când spun că eu calc tot, până la ultima cârpă de praf. Dar mă relaxează și îmi dă o stare de confort, de bine, de acasă când sunt toate la locul lor.

Pasiuni? Nu m-am gândit niciodată. Îmi plăceau măștile, le-am adunat din toată lumea. Și acum îmi plac, dar parcă n-aș zice că mai e o pasiune. Acum sunt fascinată de creativitatea bijutierilor, de câtă imaginație încape într-un cercel... Și da, îmi place să călătoresc. Nu întâmplător am scris o teză de doctorat despre literatura de călătorie și am făcut 15 ani emisiuni de călătorie pentru Radio România Cultural. Obișnuiam să spun că „nu e loc pe lume în care să nu vreau să ajung și nici om pe care să nu vreau să cunosc”. Asta e: sunt o curioasă!

Care e mediul în care îți place să scrii, să traduci? Cum arată „micul univers” în care creezi?

Ani de zile am tradus exclusiv acasă, la biroul meu, înconjrată de dicționarele mele, în liniștea mea. Cred că de când am început să traduc am avut acces la un excepțional dicționar online care, la un moment dat, din lipsă de utilizatori a fost desființat. Am suferit de-a dreptul. Tot ce era la un clic distanță s-a îndepărtat teribil. Dar ne obișnuim și cu răul, nu doar cu binele... Apoi a trebuit să corectez o traducere în timp ce eram la un festival de teatru și stăteam la hotel și am reușit. După aceea n-au mai fost limite. Am tradus în gări, aeroporturi, avioane. N-o să uit niciodată cum am tradus în timpul unui zbor foarte aglomerat, cu un domn care dormea în fața mea și nu a fost chip să-l conving că scaunul lui e extrem de înclinat, iar eu am de lucru, așa că la fiecare două-trei cuvinte trebuia să schimb poziția laptopului, ba să citesc, ba să scriu. Dar după vreo lună aveam premieră, cine se mai gândea la amănuntele astea?! Sau mi s-a întâmplat să scriu împreună cu regizorul bucăți de text după, în pauze sau în timpul repetiției, între două fraze de traducere consecutivă la scenă, și mai traduceam și câte o replică din textul pe care actorii îl aveau de învățat pentru a doua zi. Am tradus mult noaptea, apoi am tradus și mai mult ziua. Îmi place să lucrez dimineața, când e liniște, până să înceapă să sune telefoanele și să se trântească ușile dar, cum ziceam, m-am obișnuit să fac abstracție de orice m-ar putea distrage. Traduc oriunde, oricând și aproape în orice condiții. Mă bucur dacă am conexiune la internet și nu e excesiv de mult zgomot în jur.

La „Scena și ecranul”, îl facem curios și pe cel mai neîncrezător ascultător să meargă la cinema sau la teatru

Cum vezi activitățile teatrale, teatrul, în general, în perioada următoare, în care acest virus care a schimbat lumea nu pare să cedeze?

Oooooo... Această întrebare preocupă toată lumea teatrală de pe toată planeta și, grație emisiunii „Scena și ecranul” și prin intermediul interviurilor pe care le fac zi de zi, am avut ocazia să aflu perspective dintre cele mai diferite, atât de la Constanța la Satu Mare, cât și din Noua Zeelandă până în Macedonia.

Sunt regizori și manageri de teatru care consideră că teatrul trebuie să rămână exact cum a fost, că altfel nu e teatru, și care nu au simțit nevoia să schimbe nimic în proiectele lor pentru stagiunea actuală și alții care spun că teatrul nu poate face abstracție de realitatea în care trăiesc și cei care îl fac și spectatorii, așa că și-au regândit complet proiectele. Probabil ca întotdeauna adevărul e undeva la mijloc dar, cu siguranță, e contraproductiv să facem abstracție de realitatea în care trăim. Așa că eu cred că va fi nevoie de foarte multă deschidere, mobilitate, adaptabilitate și dorință de experimentare în perioada următoare. Realitatea se schimbă aproape de la oră la oră, dacă rămânem înțepeniți în zona noastră de confort, avem toate șansele să nu supraviețium, teatral vorbind! Eu văd că teatrul există și acum, în timpul pandemiei, și cred că va exista și după. Dar cred că e un moment de care trebuie să profităm și dăm un restart de care teatrul în general, dar și în România și mai cu seamă în București, cred că are nevoie. Pur și simplu e nevoie de o regândire a paradigmei în care există teatrul.

Dacă ar fi să pui în scenă, vreodată, o piesă de teatru, care ar fi aceea? Și de ce?

Nu cred că aș putea face așa ceva vreodată. Și nici n-aș ști să aleg. Aleg greu și când traduc. Prefer să traduc „la comandă” ceva ales deja de altcineva. Mă urmărește întrebarea: pe cine interesează ce fac eu, ce gândesc eu, ce vreau eu, ce simt eu? Apropiații îmi spun că pe ei i-ar interesa, dar eu tot mă gândesc că i-ar interesa că sunt „ai mei”. Și-apoi nu cred că oricine poate fi regizor. Așa cum știu că nu oricine vorbește o limbă străină poate fi traducător. Sunt meserii pentru care ai vocație sau nu. Așa că eu rămân la a traduce, adapta, rescrie piese de teatru.

De ce să ascultăm toamna aceasta „Scena și ecranul”, la Radio România Cultural?

Pentru că vorbește despre tot ce se întâmplă în teatru (și film, desigur) în timp real. Pentru că punem întrebări directe și incomode, dacă e cazul. Pentru că eu, una, încă îmi propun, deși acum e mai greu, că nu ne mai întâlnim față în față, ca înterlocutorii mei să se simtă bine în emisiune și să se bucure de întâlnirea cu Radio România Cultural și cu ascultătorii noștri, pentru că e calea cea mai sigură ca mesajul lor să ajungă la public.

Dacă oamenii se simt confortabil sunt sinceri și deschiși, iar asta se simte perfect la radio. Probabil este și motivul pentru care, anul acesta, pentru prima dată în istoria de aproape jumătate de secol e emisiunii și istoria de 30 de ani a premiilor UNITER, eu am fost nominalizată la critică de teatru pentru o emisiune de radio, care nu e tocmai critica aceea clasică, dar care cred că astăzi este importantă pentru că ajunge la un public mult mai larg și mai variat decât o revistă de teatru. Și apoi mai cred că oamenii de teatru au nevoie de acest tip de însoțire, pentru ca un public cât mai numeros să ajungă la spectacole, la festivaluri, la teatru. De-asta e de ascultat „Scena și ecranul” că, până la urmă, tot îl facem curios și îl convingem și pe cel mai neîncrezător ascultător să meargă la cinema sau la teatru. 

interviu realizat de Anca Nicoleanu

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”
Produs de Radio România 07 Februarie 2023, 12:25

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”,...

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”
Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”. Biletele s-au pus în vânzare
Produs de Radio România 07 Februarie 2023, 10:56

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”. Biletele s-au pus în vânzare

Violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma și pianista Sînziana Mircea sunt capetele de afiș ale concertului...

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”. Biletele s-au pus în vânzare
Viaţa într-o valiză - Interviu cu artistul vizual Dan Perjovschi
Produs de Radio România 07 Februarie 2023, 07:49

Viaţa într-o valiză - Interviu cu artistul vizual Dan Perjovschi

"Presupun că reacţia mea o are fiecare om care trăieşte într-o zonă cât de cât civilizată din lumea asta. A fost o reacţie de...

Viaţa într-o valiză - Interviu cu artistul vizual Dan Perjovschi
Hacking Work 008. Concedieri decise și făcute de roboți – cât de uman este noul HR?
Produs de Radio România 06 Februarie 2023, 13:48

Hacking Work 008. Concedieri decise și făcute de roboți – cât de uman este noul HR?

O parte considerabilă din deciziile de concediere luate recent, în industria software și nu numai, are la bază algoritmi Big...

Hacking Work 008. Concedieri decise și făcute de roboți – cât de uman este noul HR?
Patrimoniul artistic al Bucovinei
Produs de Radio România 06 Februarie 2023, 06:25

Patrimoniul artistic al Bucovinei

Așa cum o declară, cu mândrie, chiar angajații săi, Muzeul Național al Bucovinei este în momentul de față„ mai mult decât...

Patrimoniul artistic al Bucovinei
Trompetistul de talie internațională,  ALEX SIPIAGIN, va cânta cu  BIG BAND-UL Radio România!
Produs de Radio România 06 Februarie 2023, 06:00

Trompetistul de talie internațională,  ALEX SIPIAGIN, va cânta cu BIG BAND-UL Radio România!

Trompetistul de talie internațională ALEX SIPIAGIN – ale cărui albume au fost nominalizate sau au câștigat premii Grammy –...

Trompetistul de talie internațională,  ALEX SIPIAGIN, va cânta cu BIG BAND-UL Radio România!
Românii în lume astăzi la Madrid, Tel Aviv, Oslo, Berlin, New York, Braşov, Bucureşti şi Timişoara - Realizator Magdalena Tara Duminică, 5 Februarie, ora 21
Produs de Radio România 05 Februarie 2023, 06:54

Românii în lume astăzi la Madrid, Tel Aviv, Oslo, Berlin, New York, Braşov, Bucureşti şi Timişoara - Realizator Magdalena Tara Duminică, 5 Februarie, ora 21

În fiecare Duminică, de la ora 21.00 la ora 22.30, vă invitam să ascultaţi emisiunea Românii în lume – realizator Magdalena...

Românii în lume astăzi la Madrid, Tel Aviv, Oslo, Berlin, New York, Braşov, Bucureşti şi Timişoara - Realizator Magdalena Tara Duminică, 5 Februarie, ora 21
REConCHILLiant  cu Daniela Rei Vișan și invitații săi
Produs de Radio România 05 Februarie 2023, 06:37

REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan și invitații săi

” Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are,...

REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan și invitații săi
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orasul vorbeste
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional
Ascultă live Radio România Internaţional
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța
Ascultă live Radio România Constanța
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara
Ascultă live Radio România Timișoara
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj