REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Stelian Tănase la Radio România Cultural

” Cine
disprețuiește scriitorul și forța lui trebuie să se uite atent spre opera lui
Soljenițîn ca să înțeleagă ce poate face o singură carte.”

Stelian Tănase

Sâmbătă 16 mai 2020
de la ora 14,30 vă propunem o reîntâlnire cu Stelian Tănase, scriitor,eseist,
istoric, politolog, jurnalist, profesor la Facultatea de Științe Politice din
cadrul Universității București. Punctul de plecare al dialogului nostru a fost
volumul ”Sunt un copil al Războiului Rece ” apărut în această primăvară la
Editura Corint.

După cum ne
avertizează autorul ” Această carte nu este o istorie a Războiului Rece. Și
nici un volum de memorii. Fiecare om trăiește mai multe vieți în același
timp.Pe una dintre ele o găsiți consemnată în aceste pagini copleșite de furie
și melancolie.”

După ce am citit-o
am avut impresia unui șir de oglinzi care se deschid către propriile noastre
amintiri. M-au surprins relatările
directe, cotloanele din sufletul și viața autorului spre care putem privi. Am regăsit o Românie
suferindă încercând să-și găsească locul în istorie, zgâlțâită de furtunile
comunismului și mai apoi de valurile unei
democrații eșuate.

Interdicțiile din
ultimele săptămâni din cauza epidemiei de COVID m-au făcut să resimt mai acut
privarea de libertate din perioada comunistă, pe care , în anii propriei mele
copilării nu am percepu-o cu atâta durere. Am avut șansa de mă fi născut în Bucovina, într-o
familie de profesori, într-un loc unde absurditățile Bucureștiului nu ajungeau cu atâta putere.

” Haosul a fost
mult mai răspândit și mai puternic decât în scrierile lui Gogol care s-a
ocupat, cu geniul lui, de nebunia administrației țariste. Birocrația controlată
de liderul absolut al PCR devenise un colos, un sistem de care nu aveai cum să
scapi. Așa că râdeai ce râdeai, dar îți îngheța repede zâmbetul pe buze. Nu se
petrecea o comedie, ci o tragedie la scară mare. Demența societății românești sub Ceaușescu a fost aspectul
esențial. Ea provenea din faptul că toți se purtau ca și cum ar fi trăit într-o
lume normală. Efectul a fost o dedublare în masă. Milioane de oameni au fost
cuprinse de acest fenomen. Consecința-schizofrenia generală a lumii românești.
Am trăit * ca și cum * am fi trăit.”

Acest mod de a păcăli viața, acest * ca și cum
* am fi trăit despre care vorbește Stelian Tănase în ultimul său volum îl recunoaștem foarte mulți dintre noi. S-a
infiripat în sângele nostru de mult și a continuat să își schimbe înfățișarea.
Tinerii născuți după 1989 percep comunismul ca pe o perioadă îndepărtată a istoriei, fără legătură adâncă cu propria
lor viață. Unii dintre ei, încep poate să își dea seama că acest chip hâd al
corupției, lăcomiei, minciunii, ticăloșiei, este un monstru cu multe capete hrănit
din trupul comunismului dar și al tranziției șchiopătate:

” Zădărnicia are a
face cu o viziune istorică și păguboasă asupra noastră. Suntem pieritori, orice
am face ajungem o mână de oase într-un cimitir . Din această cauză,
relativizarea lucrurilor, măsura și umilința trebuie să prevaleze în raport cu
o iluzorie măreție. Sau cu caracterul presupus definitiv al lucrurilor, mai
ales al operei omului înclinat mereu să se mintă singur, să vadă mai mult în
loc de mai puțin în ceea ce face, gândește și zice.”

In ultimul său volum apărut la Editura Corint, Stelian Tănase creionează o epocă ale cărei capcane sunt încă aici, lângă noi, acum. Tușe adânci, dureroase, care mai bântuie iluziile și visele multora dintre noi.

Sursa foto: arhiva personala a invitatului