Scrie de mână! De vorbă cu scriitorii Ioana Pârvulescu și Marius Chivu

Radio România Cultural se află în plină desfășurare a campaniei Scrie de mână! menită să reamintească ascultătorilor frumusețea scrisului caligrafic.

Caietul de caligrafie, stiloul, cerneala și sugativa sunt elemente care ne trezesc, tuturor, amintiri puternice de pe băncile școlii, din momentul în care am fost inițiați în tainele scrisului.

Din cele mai vechi timpuri, arta scrisului a avut o latură practică dar și una estetică, cea din urmă fiind încet uitată în secolul vitezei. Forma literelor, spațierea dintre cuvinte și înclinația acestora pot spune multe despre trăsăturile de caracter ale autorului iar știința care se ocupă de această analiză se numește Grafologie. În ziua de astăzi mulți aleg tastarea la calcurator în detrimentul scrierii de mână.

Am stat de vorbă cu scriitorii Ioana Pârvulescu și Marius Chivu în încercarea de a îi descoase și de a afla de unde început relația lor cu arta care acum îi definește, scriitura.

Ioana Pârvulescu
„Știu exact când am compus prima poezie și anume la 8 ani. Am compus o baladă lungă, lungă și am ținut-o minte și abia apoi am transpus-o într-un caiet pe care l-am primit de la tata și în care am început să-mi notez poezii, gânduri, tot felul de lucruri.

Ca oricine a făcut școală temeinic, am făcut și caligrafie și am învățat să scriu ordonat dar pot să constat că scrisul s-a degradat, în general, la nivel de omenire; dacă compari scrisul lui Eminescu, ce să mai spun de scrisul copiștilor de pe vremuri... Lucrurile s-au degradat dintr-un secol în altul, după apariția tiparului, în orice caz, totuși, în secolul 19 încă se scria superb, dacă ne uităm la scrisul tuturor. Era o raritate să nu ai un scris perfect caligrafic și se spune că în momentul în care s-a abandonat pana nici scrisul nu a mai fost înaripat.”

Marius Chivu
„Eu țin foarte mult la acest tip de artefact, care a devenit hârtia scrisă de mână și încă am scrisorile pe care eu, copil fiind, de nouă, zece ani, i le scriam tatălui meu care plecase să muncească în Irak vreme de un an de zile. Venind mai încoace, am un jurnal pe care l-am ținut în timpul liceului și firește, e un jurnal de dragoste și de lecturi. Când nu povesteam pe cine iubesc, scriam în jurnal ce cărți citeam și impresiile mele de lectură, copiam fragmente ce îmi plăceau atunci. Vorbim de anii `90 când scriai de mână că nu aveai calcurator și nu exista funcția de Copy/Paste. Dacă îți plăcea ceva dintr-o carte, mai ales dacă nu era a ta și trebuia să o duci înapoi în Bibliotecă sau o împrumutai de la cineva, trebuia să copiezi de mână fragmentele care îți plac și am cred că patru sau cinci agende cu astfel de fragmente, copiate din tot felul de cărți.

Când dau dedicații pe cărțile mele scriu foarte frumos și lumea spune „Vai, ce scris frumos ai” când trebuie să scriu în agendă și nu mă urmărește nimeni și știu că scrisul ăla e pentru mine, este atât de urât și atât de haotic încât de foarte multe ori nu știu eu însumi ce am scris acolo. Procesul scrisului, care e mai lent și mai greoi și care îți cere un efort mai mare decât tastarea la calcurator, îți permite să gândești mai bine frazele și atunci prefer să scriu așa, unde mai pui că mă apucă inspirația, nu știu, undeva în parc... am agenda la mine, nu am întotdeauna laptopul.

Când am văzut, de pildă, manuscrisele lui Mircea Cărtărescu de la romanele Orbitor sau Solenoid și am văzut că erau scrise cu pixul sau cu stiloul și nu aveau nici o greșeală, mi s-a părut ...Dumnezeule! era ceva nepământean acolo!”

Mircea Cărtărescu, Marius Chivu și Ioana Pârvulescu sunt doar câțiva dintre scriitorii care își aștern inspirația pe hârtie. În spatele cărților noastre preferate de află sute de foi și zeci de caiete și agende pline. Scrisul de mână e ceva atât de personal încât semnătura autorului înnobilează cartea.

Călina-Maria