Editarea în 1996
a Jurnalului lui Mihail Sebastian l-a adus în actualitate pe autorul Stelei fără nume, dar nu numai atât. Ea a și impulsionat cercetarea operei lui
literare și publicistice. Tot Jurnalul pare
să-l fi reașezat pe Sebastian ceva mai sus în canonul nostru literar, față de
poziția lui din deceniile trecute.

Datorită Jurnalului știm ceva mai multe despre relația cu scriitorii
generației sale și ceva în plus despre omul Mihail Sebastian. Jurnalul, cel pe care îl avem tipărit
până acum, începe cu anul 1935. Atunci scriitorul publică un fel de
răspuns pe care îl dă criticilor romanului său De două mii de ani, apărut anul anterior, cu
prefața infamantă a lui Nae Ionescu. Sebastian este din nou în centrul
atenției, așa cum fusese ani la rând, când publica zilnic în Cuvântul, gazeta profesorului său, același Nae Ionescu.
Fusese, pentru că gazeta era suspendată de la sfârșitul lui 1933. După această
dată, Sebastian se dedică finalizării proiectelor lui literare : publică
romane, piese de teatru, scrie despre corepondența lui Proust etc.

Spre sfârșitul lui 1940 intră în vigoare legislația rasială.
Sebastian este dat afară de la Revista
Fundațiilor Regale, unde era angajat din 1936 ; nu poate să mai
publice nimic sub propria semnătură. Motivul ? Este evreu. La acestă
perioadă face referire pe larg Jurnalul .
Tot la ea se referăși textul lui Gabriel Liiceanu, la origine o
conferință publică. Noi o difuzăm din audiobook-ul Sebastian, mon frere. Scrisoare către un frate mai mare, produs de Humanitas multimedia.