Ascultă Radio România Cultural Live

Serile Radio România Muzical 20, cu pianista Luiza Borac

20 Martie 2017, 16:56

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, un recital susţinut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19:00.

Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la naşterea acestui pianist-simbol şi compozitor inspirat pentru cultura românească.

Pianista Luiza Borac este cunoscută drept una dintre cele mai importante promotoare ale creaţiei lui Dinu Lipatti. În anul 2012, ea a publicat la o importantă casă internaţională de discuri un album dedicat lui Dinu Lipatti, incluzând lucrări scrise de Dinu Lipatti sau aranjamente realizate de Dinu Lipatti după lucrări ale altor compozitori. Albumul s-a bucurat de cronici entuziaste în prestigioase reviste: BBC Music Magazine, International Record Review, Gramophone, Diapason.

În 23 martie, Luiza Borac va interpreta în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni opusuri şi transcripţii de Dinu Lipatti, Frédéric Chopin, Franz Liszt, toate, având o legătură cu Dinu Lipatti compozitorul şi interpretul.

Biletele pentru recitalul din 23 martie sunt disponibile în reţeaua www.eventim.ro. Accesul la Muzeul Naţional Cotroceni este permis, începând cu ora 18:00, prin intrarea aflată vis-à-vis de Grădina Botanică, în baza unui act de identitate.

Înregistrarea recitalului susţinut în 23 martie de Luiza Borac va fi difuzată la Radio România Muzical duminică, 26 martie, de la ora 10:30.

Un prim eveniment din seria Serile Radio România Muzical 20 a avut loc în data de 16 martie. La Muzeul Naţional Cotroceni, violonistul Alexandru Tomescu a interpretat lucrări de Johann Sebastian Bach.

Luiza Borac a obţinut peste 30 de distincţii naţionale şi internaţionale printre care: în anul 1998 premiul al II lea şi Medalia de Argint la concursul internaţional de pian din Salt Lake City, SUA, premiul I la concursurile internaţionale Viotti-Valsesia Italia şi Mendelssohn Berlin, premiile speciale Mozarteum Salzburg, Richard Wagner Bayreuth, Havergal Glasgow, Tomassoni Köln. În anul 2002 Luiza Borac a câştigat Premiul I Prix d’Oslo, Premiul special al juriului şi Premiul publicului la Concursul internaţional de pian „Grieg” de la Oslo, Norvegia.

În 1991 Luiza Borac l-a înlocuit în ultimul moment pe pianistul Sviatoslav Richter în cadrul Schleswig-Holstein Musik Festival, obţinând recenzii excelente. Activitatea ei concertistică cuprinde recitaluri şi concerte în: România, Germania, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Italia, Danemarca, Austria, Norvegia, Elveţia, SUA; la Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Steinway Hall London si New York, Radio Hamburg, Liederhalle Stuttgart, sala Puccini Milano, Auditorium Milano, Radio s’Hertogenbosch; la festivalurile Aldeburgh, Grieg Oslo, Prokofiev Barbican Centre London, Chopin Viena şi Milano, Schleswig-Holstein Musik Festival Germania; cu artişti ca Vladimir Jurowski, Radu Lupu şi Murray Perahia.

Luiza Borac a promovat în mod spectaculos creaţia compozitorilor George Enescu şi Dinu Lipatti în plan internaţional, prin intermediul înregistrărilor premiate de cele mai importante publicaţii de specialitate precum BBC Music Magazine, New York Times, Gramophone, Der Spiegel etc., cât şi al numeroaselor concerte şi prelegeri pe scenele lumii. În martie 2006, revista americană de muzică clasică Fanfare a ales albumul Enescu pentru articolul de la categoria Story şi pentru copertă, incluzând înregistrarea în Hall of Fame Fanfare. Numeroase emisiuni de radio europene au prezentat această înregistrare alături de ample interviuri.

În 2007, pianistei Luiza Borac i s-a acordat premiul BBC Music Magazine pentru cea mai bună înregistrare instrumentală CD a anului: „Pasiune, sensibilitate şi tehnică formidabilă sunt cuvintele care descriu performanţa Luizei Borac.” (BBC Music Awards)

În 2009 Luiza Borac a fost selecţionată să interpreteze în primă audiţie mondială lucrarea recent descoperită a compozitorului Robert Schumann, Ahnung. Tot în 2009, după 10 ani ca artistă a casei Steinway, Luiza Borac a fost inclusă în seria celebrităţilor „Wall of Fame” Steinway.

În anul 2014, Luiza Borac a primit titlul de doctor „summa cum laudae” acordat de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti pentru lucrarea sa dedicată creaţiei lui George Enescu.

În acelaşi an a apărut discul intitulat Chants nostalgiques, care a adus în atenţia internaţională două nume mari ale muzicii româneşti: dirijorul şi compozitor Constantin Silvestri şi tenorul Ion Buzea, aniversat la împlinirea a opt decenii de viaţă.

Radio România Muzical a început să emită în 24 martie 1997, în Bucureşti. În ultimii 20 de ani, s-a impus ca un reper al calităţii în peisajul media şi cultural, rămânând unicul post de radio românesc clasic, jazz & more. 24 ore pe zi, Radio România Muzical promovează marile valori ale creaţiei româneşti şi universale, în interpretări de marcă, româneşti şi străine. Radio România Muzical este unicul post de radio unde pot fi ascultate, de exemplu, creaţiile lui George Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora sau înregistrări realizate de Radu Lupu, Dan Grigore, Dinu Lipatti, Ion Voicu, Sergiu Celibidache.

Radio România Muzical este conectat la realităţile scenelor de concert internaţionale prin concertele pe care le preia, în direct sau înregistrat, prin reţeaua Uniunii Europene de Radio şi Televiziune - EBU. La Radio România Muzical pot fi ascultate în direct spectacole puse în scenă la Teatrul Metropolitan din New York, Scala din Milano sau Covent Garden din Londra, alături de concerte din marile festivaluri de la Salzburg, Lugano, Lucerna sau evenimente memorabile, aşa cum a fost, în ianuarie 2017, concertul de deschidere a complexului Elbphilharmonie de la Hamburg.

Radio România Muzical pune la dispoziţia partenerilor săi din Uniunea Europeană de Radio evenimente care au loc în România, unele special organizate pentru stagiunile EBU, aşa cum a fost festivalul Bucureşti, oraş al muzicii din anul 2007.

Radio România Muzical este un promotor al tinerilor muzicieni români de valoare. În 2013, la propunerea Radio România Muzical, violonistul Răzvan Stoica a participat şi a şi câştigat concursul New talent de la Bratislava, o rampă de lansare în viaţa internaţională de concert. Alţi tineri muzicieni propuşi de Radio România Muzical la concursul Concertino Praga au obţinut de-a lungul anilor importante premii. Printre aceştia: violonista Alexandra Bobeico – premiul I (2013), violoncelistul Cornelius Zirbo – premiul al II-lea (2016), violonista Mălina Ciobanu – menţiune (2016), pianistul Cadmiel Boţac – menţiune (2013).

Radio România Muzical transmite în direct şi înregistrează cele mai importante evenimente muzicale româneşti: de la Festivalul internaţional George Enescu, la Stagiunea de marţi seara de la Ateneul Român, dedicată tinerilor muzicieni.

Radio România Muzical este organizator al unor evenimente aparte în peisajul cultural românesc: de la Festivalul Dinu Lipatti din 1999, unde printre protagonişti a figurat celebra pianistă Elisabeth Leonskaja, la Zilele Lipatti din 2010 şi stagiunile de concerte organizate în 2014 şi 2015 la Muzeul Naţional Cotroceni.

Din 2010, Radio România Muzical a organizat pentru prima dată proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale. Astăzi, Ascultă 5 minute de muzică clasică este unul dintre principalele proiecte culturale Radio România, desfăşurat pe două paliere: în şcoli şi în spaţii neconvenţionale (mall-uri, hipermarketuri, sedii de firme, librării, muzee, magazine de mobilă şi bricolaj).

În 2013, Radio România Muzical a organizat prima ediţie a proiectului Votează discul de muzică clasică al anului. Interpreţii discurilor câştigătoare din ultimii 4 ani sunt: violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Ferenc Vizi (2013), pianista Alina Azario (2014), pianista Raluca Ştirbăţ (2015), violonistul Alexandru Tomescu (2016).

Radio România Muzical poate fi ascultat în prezent pe două frecvenţe: 104.8 FM (Bucureşti) şi 97.6 FM (frecvenţă regională), ca şi pe stream-ul live de pe site-ul www.romania-muzical.ro şi prin aplicaţiile IOS şi Android. Pe site-ul www.romania-muzical.ro sunt disponibile o arhivă audio extinsă de emisiuni, cronici, interviuri, ştiri, alte 7 stream-uri on demand.

„Vrea cineva să fie eu?”, „un schimb ipotetic de papuci” cu Dumitru Gorzo
Produs de Radio România 17 Septembrie 2025, 13:22

„Vrea cineva să fie eu?”, „un schimb ipotetic de papuci” cu Dumitru Gorzo

Artistul Dumitru Gorzo deschide la Muzeul de Artă Recentă din București o expoziție spectaculoasă, intitulată...

„Vrea cineva să fie eu?”, „un schimb ipotetic de papuci” cu Dumitru Gorzo
Cultura la farfurie. Cărțile de bucate pentru copii – între educație, joacă și istorie
Produs de Radio România 17 Septembrie 2025, 12:02

Cultura la farfurie. Cărțile de bucate pentru copii – între educație, joacă și istorie

Cum au apărut primele cărți de gătit dedicate celor mici și ce rol joacă ele astăzi în educația...

Cultura la farfurie. Cărțile de bucate pentru copii – între educație, joacă și istorie
Nona Șerbănescu: „Mobilitatea mentală a unui copil începe cu călătoriile”
Produs de Radio România 16 Septembrie 2025, 14:59

Nona Șerbănescu: „Mobilitatea mentală a unui copil începe cu călătoriile”

Educația, cultura și accesul la muncă nu sunt doar drepturi, ci și punți către o viață mai bună. Despre cum mobilitatea poate...

Nona Șerbănescu: „Mobilitatea mentală a unui copil începe cu călătoriile”
O bijuterie neoromânească revine la viață: Casa Vintilă Brătianu se redeschide cu un recital al pianistei Alexandra Silocea 
Produs de Radio România 16 Septembrie 2025, 13:48

O bijuterie neoromânească revine la viață: Casa Vintilă Brătianu se redeschide cu un recital al pianistei Alexandra Silocea 

Ana Rubeli , cunoscută pentru proiectele sale dedicate patrimoniului și pentru felul în care „dă voce clădirilor...

O bijuterie neoromânească revine la viață: Casa Vintilă Brătianu se redeschide cu un recital al pianistei Alexandra Silocea 
Radio România Cultural celebrează cariera lui Victor Rebengiuc prin zece spectacole radiofonice de referință ale marelui actor
Produs de Radio România 16 Septembrie 2025, 08:01

Radio România Cultural celebrează cariera lui Victor Rebengiuc prin zece spectacole radiofonice de referință ale marelui actor

Radio România Cultural îi aduce un omagiu lui Victor Rebengiuc , una dintre figurile emblematice ale teatrului și...

Radio România Cultural celebrează cariera lui Victor Rebengiuc prin zece spectacole radiofonice de referință ale marelui actor
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - Iași.  Ediția a cincea ● 17 - 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Produs de Radio România 16 Septembrie 2025, 07:39

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - Iași. Ediția a cincea ● 17 - 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt

Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de ieșeni, la început de an școlar! Cea de a cincea ediție...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - Iași. Ediția a cincea ● 17 - 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Alpin Film Festival 2025: 10 ani de filme, comunități și educație montană
Produs de Radio România 15 Septembrie 2025, 18:41

Alpin Film Festival 2025: 10 ani de filme, comunități și educație montană

Alpin Film Festival , ajuns la cea de-a 10-a ediție, transformă Brașovul, timp de o săptămână, într-un centru al...

Alpin Film Festival 2025: 10 ani de filme, comunități și educație montană
Yolanda Crețescu: „Copilul nu este un produs al nostru, nu este rezultatul sau oglinda eficienței sau bunei calități parentale”
Produs de Radio România 15 Septembrie 2025, 16:11

Yolanda Crețescu: „Copilul nu este un produs al nostru, nu este rezultatul sau oglinda eficienței sau bunei calități parentale”

„Primele săptămâni de școală sunt ca un maraton pentru creierul și corpul copilului, indiferent de...

Yolanda Crețescu: „Copilul nu este un produs al nostru, nu este rezultatul sau oglinda eficienței sau bunei calități parentale”
Ascultă live

Ascultă live

12:30 - 13:00
Discuri de cinci stele
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
12:00 - 13:00
reluare: RRI, o voce pentru lumea românească (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru