Emilian Mihailov: Observăm un progres tehnologic extraordinar în ultimele decade și atunci trebuie să ne întrebăm: cum adaptăm societatea la acest progres tehnologic și cât de mult bine ne face?

Au fost doar două dintre intrebările la care s-a încercat un răspuns, și doua două dintre temele de discuție ale emisiunii Știința 360, realizată de Corina Negrea și la care invitat, în direct în studioul Radio România Cultural a fost Emilian Mihailov, Conferențiar universitar la Facultatea de Filosofie a Universității București și director al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al aceleiași universități ( http://filosofie.unibuc.ro/emilian-mihailov/ ), Președinte Comisiei de recrutare Young Academy of Europe ( https://yacadeuro.org/mihailov/ ) și colaboartor Oxford Moral Psychology Lab (https://moralpsychlab.web.ox.ac.uk/people).

Centrul de Cercetare în Etica Aplicată a organizat, în 10 aprilie a.c., cea de-a zecea ediție a „Bucharest-Oxford Workshops in Practical Ethics” (https://www.ccea.ro/bucharest-oxford-workshops-in-practical-ethics-editia-x/), găzduită de Facultatea de Filosofie a Universității București.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Oxford Uehiro Institute și a reunit profesori și cercetători din trei mari centre universitare: Universitatea din Oxford, Universitatea din București și Universitatea Națională din Singapore.

Participantii au fost ”filosofi cu importante contribuții în filosofia morală și etica aplicată iar printre temele abordate în cadrul acestei ediții a workshopului se numără relația dintre valori și sensul vieții, atitudinile utilizatorilor față de Inteligența Artificială, problema încrederii în instituțiile politice, etica redării poligenice și a vaccinării, avataruri digitale și utilizarea modelelor lingvistice în cercetarea filosofică. Astfel, prelegerile se încadrează în tematica propusă și au titluri precum: Values and Meaning of Life (Roger Crisp), Ethics of Polygenic Editing (Julian Săvulescu), The Ethics of Self-Experimentation in Scientific Research (Jonathan Pugh) și Vaccination, purpose, and permissibility (Lisa Forsberg)” (https://www.ccea.ro/bucharest-oxford-workshops-in-practical-ethics-editia-x/)

Emilian Mihailov a explicat felul în care progresul tehnologic, în special inteligența artificială, ne transformă nu doar viețile, ci și valorile, deciziile și abilitățile fundamentale. Într-un moment în care AI-ul pătrunde accelerat în educație, sănătate și viața cotidiană, întrebările despre etică nu mai pot fi lăsate pe plan secund.

Emilian Mihailov pledează pentru o societate deschisă, care să nu respingă noutatea din reflex, dar care să învețe să jongleze cu riscurile și beneficiile noilor tehnologii. Într-un ton accesibil, dar profund, el avertizează asupra pericolelor unei încrederi oarbe în tehnologie și ale unei deprofesionalizări accelerate.

„Eu nu vreau să zic că trebuie să îmbrățișăm orice nouă tehnologie, ci că trebuie să fim deschiși la a o evalua, a nu respinge ab initio, doar de dragul de a fi împotriva curentului.”

El subliniază că, într-o societate democratică, deciziile ar trebui să fie luate pe baza științei și a deliberării publice, nu sub influența unor „guru spirituali” care dictează ce e bine și ce e rău în funcție de propriile interese.

„Dumnezeu a fost de la început în istoria noastră culturală exemplu de superinteligență prin atributele de omniștiință, omnipotență, această capacitate extraordinară de a ști tot, de a prevedea viitorul, de a controla viitorul. Avem la îndemână un concept de superinteligență. Nu cred că inteligența artificială va merge în direcția asta de superinteligență divină, dar va merge într-o direcție în care foarte multe activități pe care ființele umane le fac la cele mai înalte standarde, vor fi depășite cu mare ușurință.”

AI-ul nu devine un Dumnezeu, însă, avertizează Mihailov, poate depăși cu ușurință performanțele umane în diverse domenii. Exemplul său preferat este AlphaZero, un sistem de AI care a revoluționat șahul: „Ființa umană nu mai are nicio șansă în fața AlphaZero… Ne uităm la cum joacă pentru a fi minunați, ca la un Maradona sau Messi”.

Inteligența Artificială poate aduce, mai spune Emilian Mihailov, „de-skilling-ul” – pierderea abilităților prin externalizarea lor către tehnologie. De aici apare o dilemă etică majoră: în goana după eficiență, ce abilități umane pierdem? Răspunsul nu e simplu.

„Aș caracteriza evaluarea etică a tehnologiilor din prezent ca pe un clovn care aruncă foarte multe obiecte și jonglează cu foarte multe lucruri în același timp. Cred că noi suntem în poziția asta, de a jongla cu multe beneficii, riscuri, probabilități, și ai nevoie de multe încercări, ai nevoie să fii deschis să înțelegi ce se întâmplă acolo.”

Mai mult, într-o lume în care AI-ul poate redacta eseuri în câteva secunde, scrierea – ca proces de reflecție, rigoare și clarificare a ideilor – riscă să devină opțională.

„Mi-e teamă că studenții din generațiile viitoare nu vor mai învăța să scrie texte… Scrisul este oglinda gândirii. (…) Dacă se pierde abilitatea de a scrie, mi se pare că se pierde ceva din abilitatea de a gândi clar, de a gândi sofisticat, de a gândi critic.” (...) ”Tehnologia este cu un pas înainte,cum de fapt foarte multeinovații sunt cu un pas înainte, e ceva ce trebuie să acceptăm,că vom evalua din mers, vom evalua din urma, hai să spunem așa:vom evalua din urma căruței. Maiîntâi ea pleacă, se duce și apoio urmărim, o alergăm și încercăm să vedemdacă e ce ne trebuie.

În evaluarea etică,să nu credem că răspunsurilevor fi extrem de clare,tocmai pentru că avemde evaluat beneficiiși riscuri. Lucrurilese complicăpentru că vrem beneficiile respective,ne dorimconfortul, ne dorim să ne fieușor, toată istoria umanitățiieste marcată deprovocări din zona confortului. Odatăce ai atins confortul,este foarte greu să ieși din zona aia, nimeni nu dorește să înoate tot timpul în larg,vrem să ne și odihnim,să stăm la plajă. Dacăvremtot timpul beneficiile, sigurcă o să tindem să ignorămriscurile, după aia când mergem înpartea de riscuri, sigur că aici o săne speriem de riscuri care sunăca un baubau, (...),mintea noastră nu este făcutăsă analizeze foarte bine riscurile,noi suntem mult maisperiați de riscuriextrem de improbabile, dar care sunăcatastrofalși suntem extremde ignoranți în fațăunor riscuri care sunt foarte probabiledar sună relativinofensiv, cum ar fi de exemplubolile infecțioase. Atuncicând analizăm riscurile în societățilecontemporane nu suntemextraordinari de pricepuți.”

Una dintre temele de discuție a fost legată de conștiința morală: când și cum se formează conștiința morală? Emilian Mihailov aduce în discuție un experiment celebru cu copii sub un an care, fără să poată vorbi, aleg constant personajul „pozitiv” într-un joc de păpuși. Acest comportament sugerează că moralitatea ar putea avea, cel puțin în parte, o origine biologică, nu doar una socială sau educațională.

„Asta înseamnă că s-ar putea să existe niște elemente înăscute, niște elemente biologice în generarea conștiinței morale.”

Legat de tema ”Etica editării poligenice”, abordată și în cadrul workshopului, Emilian Mihailov spune că deși inițial publicul respingea ideea (editării genetice, n.r.), astăzi se observă o mai mare deschidere spre dezbatere, cu toate că rămân numeroase motive de îngrijorare din cauza necunoscutelor din domeniu. ”Dar există niște ”zone de acord”, să spunem așa, în care oamenii văd beneficiile editării genetice”. Cu toate acestea, “editarea poligenică este ceva ce nu putem face în momentul actual, ține de viitorul apropiat”.

Acesta explorează și legătura dintre genetică și performanța școlară. Pe lângă inteligență, trăsături precum motivația și autocontrolul influențează succesul academic. Mulți copii nu reușesc nu din lipsă de inteligență, ci din cauza unei toleranțe reduse la frustrare.

“Ce am descoperit este că în performanța școlară a copiilor contribuie cât de inteligent ești, dar și cât de motivat ești, deci însăși capacitatea de a te ridica din pat și a merge. Există diferențe extraordinar de mari între indivizi cu privire la capacitatea lor de a face lucruri, de a acționa. Foarte mulți copii nu performează școlar nu pentru că nu ar avea inteligență, ci pentru că au o capacitate redusă de a tolera frustrarea, de a tolera neplăcerea, de a tolera incertitudinea și renunță imediat. Nu doar inteligența, ci și motivarea, și capacitatea de a tolera frustrarea sunt factori determinanți în performanța școlară”.