Voci ale muzicii uşoare româneşti: NICOLAE NIȚESCU

Dotarea vocală aparte – ambitus extins, sensibilitate, lirism, temperament dar și aplecare către muzica de divertisment l-au transformat într-o veritabilă vedetă: NICOLAE NIȚESCU (19 noiembrie 1930 – 18 septembrie 2012, București).  A excelat în interpretarea romanțelor, a muzicii ușoare românești și internaționale, a cântat și operetă, a avut numeroase apariții pe scena Teatrului de revistă Constantin Tănase.  A beneficiat, de altfel,și de o monografie al cărei autor a fost Aurel Storin.

A fost primul solist romãn premiat la un festival internaţional de muzicã uşoarã (Polonia, 1963). Şlagãrul  “Of, inimioarã!” a stãrnit furtuni de aplauze pe scena prestigiosului Friedrichstadtpalast din Berlin.

A urmat studii clasice de canto cu Petre Ștefănescu-Goangă, dar marea și adevărata lui pasiune a fost și a rămâne muzica ușoară. Prima piesă devenită șlagăr, cu care s-a și impus de altfel prin intermediul Radio-ului naţional, a fost cea semnată de compozitorul Marius Mihail având titlul Parcă ne-am cunoaște de când lumea (duet cu Dorina Drăghici). Poate fi și logo-ul vieții solistului care a cunoscut o căsnicie de zeci de ani cu soția sa (cu care se cunoștea din copilărie).

Sumedenia de șlagăre pe care le-a interpretat de-a lungul a peste 60 de ani de carieră vorbesc despre aprecierea acordată de crema compozitorilor noștri de muzică ușoară: de la Ion Vasilescu – Așa-mi bate inima, Astăzi e ziua ta  și Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea la Toamna în Cișmigiu de Sile Dinicu, Două viori de Elly Roman, Lină Cătălină de Radu Șerban, Marea Neagră e albastră de Temistocle Popa, Maria de George Grigoriu, O chitară cânta de Vasile Veselovschi ș.a. Gloria interpretării celebrei Marina de Roco Granata și-a împărțit-o cu colegul său, Luigi Ionescu. 
Nu s-a sfiit să abordeze piesele cantate de colegii săi, fiecăreia aducându-i nota personală a personalității sale. A colaborat ori a apărut în spectacole alături de toate numele sonore ale anilor ‘6o-’80, fiind un excelent coleg, un prieten în afară de rivalități, pentru că a avut mereu publicul lui care-l aprecia, îl plauda, venea să-l asculte: dar și pentru că a fost un caracter de elită.

“A avut disponibilități pentru orice gen; deși i se potriveşte cel mai bine melodia generoasă cu vibrație pasională, a cântat mereu cu o frenezie juvenilă, pe care timpul și experiența nu le-au domolit” scria George Sbârcea.

A beneficiat de numeroase premii şi distincții dar peste toate, dragostea păstrată peste timp acordată de public i-a fost marea bucurie. Emisiunile de televiziune l-au promovat, cele de radio asemenea; a plecat dintre noi în urma unui acut accident vascular. Locul său în istoria muzicii ușoare românești a rămas însă intact, de performanță.

La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea.