CU DRAGOSTEA LA PSIHOLOG – “Încătușatul” Liber Arbitru

Am ales să vă vorbesc astăzi despre STILURILE DE ATAȘAMENT care din umbra minții ne influențează în mod categoric fiecare alegere de pe parcursul vieții. Acestea au la bază ”Teoria atașamentului” ce descrie nevoia omului de a forma și întreține legături emoționale puternice cu alții asemenea lui. Această teorie a fost formulată și consolidată de psihiatrul de copii britanic John Bowlby și de către psihologa canadiană Mary Ainsworth. 

Cei doi au identificat cum la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura timpurie mamă-copil. Interacţiunile timpurii dintre copil şi mama sunt internalizate şi encodate ca modele ce vor sta la baza interacțiunilor ulterioare cu adultului responsabil cu suportul și îngrijirea sa. Figura centrală de ataşament este iniţial mama, însă pe parcursul dezvoltării copilului sau ca adult, acesta regăsește ”această figură” în grupul de vârstă şi ulterior în ”partenerul romantic”. 

John Bowlby și Mary Ainsworth, urmați de alți asemeni lor, au continuat cercetările în acest domeniu astfel încât, la acest moment, se poate identifica legătura dintre:

• ”modul de răspuns ale mamei/persoanei de atașament la nevoile emoționale ale copilului” în drumul lui spre ”independența timpurie” 

și 

• stilul de atașament aferent vieții de adult. 

Vă prezint pe (foarte) scurt câteva repere despre stilurile de atașament pe care le puteți identifica la copiii sau adulții de lângă voi:

• Atașamentul sigur/securizat este prezent la copiii care au o mare încredere în disponibilitatea mamei (sau a persoanei de suport) și știu ca întotdeauna este cineva sigur la dispozitia lor. Acești copii plâng și ei în situații noi, necunoscute și își manifestă emoțiile și cu toate că despărțirea de mamă le provoacă emoții negative au încredere că mama va apărea având în acest sens o reacție adecvată. La întoarcerea mamei, copilul se bucurăși caută contactul și apropierea fizică, pentru apoi să intre în lumea sa de joacă fără probleme.

Acești copii, deveniți adulți se vor manifesta ca persoane autonome.Vor avea încredere în sine, un sentiment adecvat al valorii personale, toleranță la situații frustrante, capacitate de empatie și vor manifesta relații interpersonale sănătoase. Aceste persoane au o viață echilibrată și se raportează la relațiile cu părinții în mod realist și sunt capabile să trăiască echilibrat relațiile de prietenie și cuplu. Au capacitatea de a identifica nevoile emoționale ale copiilor lor si le satisfac in mod implicat, empatic.

• Atașamentul – anxios. Această formă de atașament este asociată copiilor temători și dependenți de mamă. Aceștia nu pot dezvolta o atitudine pozitivă pentru că persoana de referință adesea nu este disponibilă fizic și emoțional – nici atunci când este în apropiere. Pornesc greu in explorarea mediului, sunt rezervați și timizi, se calmează greu când mama revine în prejma lor și în momentul îmbrățișării păstrează între ei și mamă o barieră de respingere de tip mânuțe sau cot. 

Ca adult, copilul cu stil de atașament anxios, va dezvolta comportamente de nesiguranța. Acești adulți sunt autocritici și caută mereu aprobarea și reasigurarea din partea celorlalți, condiție de cele mai multe ori insuficientă pentru a înlătura îndoiala ce îi frământă. În relațiile interpersonale, posibilitatea unei respingeri îi neliniștește, îi activează emoțional și îi face neîncrezători. Sunt atașați și dependenți față de partenerul de cuplu, suspicioși și geloși, sentimentul de insecuritatea dezechilibrându-i și manifestă adesea în relații un nivel înalt de emotivitate și disperare.

• Atașamentul evitant apare la copilul aparentindiferent când mama părăsește încăperea unde el se joacă. Copilul se joacă în continuare și pare că nu este înfricoșat sau supărat dar la o privire mai atentă, cei care au analizat acest tip de situație, au observat reacții fiziologice ce au condus la concluzia că există o secreție de cortizon – hormon asociat stării de stres și o creștere a pulsului. La revenirea mamei în preajmă, copilul o ignoră. Copiilor atașați nesigur-evitant le lipsește siguranța în ce privește disponibilitatea persoanei de care sunt atașați și se așteaptă ca adesea dorințele lor să fie refuzate. 

Ca adult, amintirea stării de teamă din copilărie persistă, este inflexibil și evitant, refuzând de cele mai multe ori să se angajeze în situații emoționale în care ar putea fi rănit sau în care ar putea eșua. Aleg să se pună la adăpostul singurătății, ”înghețând nevoia sa emoțională” și considerând emoțiile, sentimentele, intimitatea și relațiile ca fiind fără valoare în viața lor. Aparent raționali, cerebrali și reci aceștia pot fi ușor identificați prin greutatea cu care își exprimă emoțiile și sentimentele și prin aplicarea frecventă a tacticii evitării. Conflictul interior dintre ”modul de a fi emotional” și ”modul impus de manifestare” îi obosesc având adesea momente de anxietate și depresie..

• Atașamentul dezorganizat/dezorientat – Copiii atașați dezorganizat, pot avea un istoric de traumă sau abuz, se sperie adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și manifestă o serie de strategii cum ar fi comportamente nesigure și evitante sau nesigure și de împotrivire. Unii dintre copiii din această grupă țipă după despărțirea de persoana de referință dar se îndepărtează singuri dacă persoana respectivă se întoarce și încearcă să se apropie și să mențină contactul. Alții reacționează înțepenind brusc pentru căteva secunde cu o expresie a feței foarte afectată, sau se rotesc în cerc, sau se aruncă pe jos cănd se adresează persoanei apropiate. 

Ca adult, având la bază impredictibilitatea mediului de referință, va avea un comportament dezadaptat, posibil marcat de adicții. Asumarea rolului de partener sau părinte este grea și marcată frecvent de insucces.

…….

Oricare dintre voi vă puteți identifica cu copilul sau adultul descris mai sus. Simpla identificare nu rezolva însă problema. ”Eliberarea” Liberului Arbitru prin dezvoltarea unui atașament sigur poate fi realizată prin conștientizare și dorință de schimbare. Rescrierea dintr-o altă perspectivă (cea a adultului) a istoriei personale este un mod prin care se poate rezolva aceasta situație oferind un sens propriei povești de viață. Capacitatea de atașament a multora dintre noi a fost distrusă într-o relație de tip ”mama/părinte-copil” astfel că cel mai bun mod de a o reconstrui este tot o relație prin dezvoltarea unei legături emoțională, cu cineva care are un atașament sigur.

De asemenea, oricare dintre voi poate apela la un psihoterapeut ca la o persoana de atașament sigur, într-un proces de autocunoașterea și dezvoltarea personală, pentru ”recadrarea” experiențelor din copilărie și demolarea blocajelor mentale și comportamentale. Veți experimenta în această relație sigura și securizată, nevoia emoționala născută în copilărie și neîmplinită, furia și deznădejdea copilului interior, durerea și frica, revolta și ura și veți putea să vă reinventați în acel adultul dorit – liber în alegeri și sigur pe sine.

…

În loc de exercițiu vă propun cartea STILURI DE ATAȘAMENT – autori: Amir Levine şi Rachel S.F. Heller de la Editura ASCR. În carte sunt explicate pe larg conceptele parcurse în rândurile de mai sus, sunt prezentate studii de caz și teste pe care vă invit să vi le aplicați.

Succes!

https://soundcloud.com/user-396758896/cu-dragostea-la-psiholog-incatusatul-liber-arbitru

Rubrică și text realizate de Roxana Alexandra POPA – Psiholog clinician & Psihoterapeut

Coordonator – Mihaela Ghiță