Știința 360 – 10 februarie 2021 – ”2020, al doilea cel mai călduros an după 2016”
10 February 2021
A murit academicianul Dan Dascălu
11 February 2021

Dimensiunea științifică a artei: Bogdan Drugă – De ce se justifică studiul algelor marine, într-o țară precum România?  ep. 4

 

Zeci de mii de tone de alge marine se adună la malul mării, în fiecare an, spre exasperarea turiștilor și a celor care întrețin plajele. În alte țări, algele marine sunt utilizate pe scară largă în industrie, producerea de biocombustibil aduce venituri substanțiale. La noi, însă, algele ajung direct la groapa de gunoi.

Algele sunt un important agent antipoluare și se folosesc la tratarea apelor uzate, în industria textilă, fabricarea celulozei si a hartiei, în industria alimentara, chimica, patrochimica, farmaceutica sau metalurgica.

Importanța pentru toate aceste ramuri industriale a făcut ca cercetătorii să își îndrepte atenția asupra lor. Există un site de știri din lumea algelor news.algaeworld.org dar și o asociație a bioartiștilor care se ocupă de studiul algelor și sunt inspirați de aceste viețuitoare marine (www.algaesociaty.org).

Continuăm astăzi cu ultimul episod al interviului cu Bogdan Drugă, cercetător la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj, directorul unui proiect finanțat prin UEFISCDI – fonduri norvegiene, care va studia în următorii ani, efectul încălzirii globale asupra algelor din oceanul planetar și cum se vor adapta ele la creșterea temperaturii mediului lor de viață.

Proiectul ”Evoluția adaptivă a algelor marine în contextul schimbărilor climatice și consecințele asupra serviciilor oceanice” este finanțat prin programul RO-NO 2014-2021, parte a unui mecanism financiar numit „Granturile SEE (Spațiul Economic European) și Norvegiene”, prin care Norvegia, Islanda și Liechtenstein finanțează cercetarea într-o serie de state europene. Scopul acestui mecanism financiar constă în consoție de 85% de către Norvegia, și 15% de către Statul Român. Fondurile sunt coordonate de către UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării), care este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale. UEFISCDI are rol de Operator de Program.

Institutul de Cercetări Biologice (ICB) Cluj este coordonatorul proiectului, iar partenerul norvegian este Institutul Norvegian pentru Cercetari Acvatice (NIVA).

Interviu cu Bogdan Drugă – dr. în biologie, cercetător la Institutul de Cercetări Biologice din Cluj, directorul proiectului.

Realizator Mihaela Ghiță