Dimensiunea științifică a artei: Horea Avram - ORLAN va fi prezentă la Cluj Napoca, la deschiderea expoziției ORLAN - Les filmes de SAINTE ORLAN
04 Octombrie 2021, 06:03
”Permiteți-mi să mă prezint. Numele meu este ORLAN, se scrie totdeauna cu majuscule, pentru că nu doresc să fiu ca toată lumea, iar acest statut nu este deloc ușor de obținut. ORLAN este un pseudonim care mă definește, iar eu sunt propria mea invenție.” Sunt cuvintele cu care ORLAN începea o prelegere în anul 2014 la Science Gallery din Dublin.
Orlan se autodefinește ca body-artist, lucrările ei incorporează medicină, științe, tehnologie și de cele mai multe ori implică propriul corp. Ea a fost primul artist care a utilizat chirurgia estetică ca mediu artistic. În anii ’90 s-a supus unor intervenții chirurgicale pentru a-și modifica dramatic fizionomia, s-a folosit de implanturi în zona frunții pe care le mai are și astăzi ca o particularizare identitară.
ORLAN chestionează de fapt până unde se pot întinde limitele corporalității, lucrează cu identitatea personală pe care o consideră propria invenție.
Este o legendă vie care mâine 5 octombrie va fi prezentă, în persoană la deschiderea expoziției: ORLAN - Les filmes de SAINTE ORLAN, la Centrul de Interes din Cluj Napoca , expoziție curatoriată de Horea Avram.
Interviu cu Horea Avram curatorul expoziției ORLAN - Les films des SAINTE ORLAN
Realizator Mihaela Ghiță