DOCUMENTAR: Institutul Cantacuzino – 100 de ani de la înfiinţare

Joi, 1 aprilie, Institutul de seruri şi vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, sau conform denumirii actuale, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, aniversează 100 de ani de la înfiinţare. Cunoscut ca „mândria cercetării româneşti”, instituţia a parcurs o istorie plină de realizări de excepţie în domeniul microbiologiei şi imunologiei, dar şi o perioadă, mai recentă, în care activitatea sa s-a prăbuşit. RADOR vă prezintă, în cele ce urmează, câteva puncte de reper din existenţa acestei instituţii a cercetării româneşti de înalt nivel.

Microbiolog şi fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală, Ioan Cantacuzino s-a născut la 25 noiembrie 1863, la București.

Este triplu licenţiat – în filosofie, 1882 – 1886, științe naturale, 1886 – 1891 și medicină, 1887 – 1894 – la Paris, iar un an mai târziu obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”.

Lucrează apoi la Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov, în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

În anul 1901 este numit profesor la Facultatea de Medicină din București – unde înfiinţează Laboratorul de „Medicină Experimentală”, apoi, în 1905, înfiinţează „Revista Științelor Medicale”, iar în 1907 este numit Director general al Serviciului Sanitar din România.

În anul 1911 pune bazele revistei „Annales de Biologie”, iar în 1921 devine fondatotul „Institutului de Seruri și Vaccinuri”, care astăzi îi poartă numele.

Lui Ioan Cantacuzino i se datorează descoperiri importante privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Dealtfel, pornind de la cercetările sale a creat o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino”, folosită și astăzi în țările în care se mai semnalează cazuri de holeră.

Tot datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”) împotriva tuberculozei.

El a avut un rol esenţial în campaniile de luptă împotriva epidemiilor de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.

A trecut la cele veşnice la 14 ianuarie 1934, la București. În testament, a menţionat că doreşte să fie îngropat chiar în curtea institutului al cărui fondator este.

Încă din anul 1901, când a fost numit profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, profesorul Ioan Cantacuzino a creat şi condus „Laboratorul de Medicină Experimentală” care, pe lângă activităţile sale didactice şi ştiinţifice, avea ca sarcină, din anul 1904, prepararea serului antistreptococic şi apoi a serului antidizenteric, primele două dintr-o lungă serie de produse biologice pe care la va produce Institutul Cantacuzino, al cărui „Laborator de Medicină Experimentală” a constituit nucleul iniţial.

În anii următori, pe lângă activitatea din învăţământ, colectivul de specialişti condus de profesorul Cantacuzino a realizat o activitate extrem de importantă în producţia de seruri şi vaccinuri, necesare, în special, pentru supravegherea stării de sănătate publică în cel de al II-lea Război Balcanic şi în Primul Război Mondial.

Între anii 1910-1913, au fost produse primele două vaccinuri, tifoidic şi holeric, în cursul Războaielor Balcanice, echipa prof. Cantacuzino furnizând vacinul holeric necesar prevenirii bolii în rândul armatei şi opririi extinderii epidemiei la nord de Dunăre. Aceasta a fost şi prima vaccinare în plin focar epidemic recunoscută internaţional sub titulatura de „marea experienţă românească”.

În perioada 1916-1920, a început prepararea serului antidifteric şi ulterior a serurilor antimeningococic şi antigangrenos, iar campania din Primul Război Mondial desfasurată la Iaşi şi la Odessa a fost o probă de profesionalism desăvârşit a echipei prof. Cantacuzino.

La începutul anului 1921, profesorul Cantacuzino redacta un raport în care arăta:

„Încă de la începutul războiului naţional (primul război mondial) şi de-a lungul întregii sale durate (1916-1918), laboratorul nostru a avut ca sarcină de a produce toate vaccinurile şi serurile necesare armatei (precizez că este vorba atât de armata română, cât si de cea rusă si, apoi, de misiunea Aliată), cât şi populaţiei din Moldova, unde laboratorul nostru a fost evacuat. În aceste împrejurări şi în ciuda dificultăţilor tehnice, am reuşit să facem faţă necesităţilor colosale ale războiului, fără a fi obligaţi să apelăm la un ajutor venit din străinătate. Când s-a instaurat pacea, noi am continuat să producem aceeaşi cantitate de vaccinuri şi seruri, deoarece cererea crescuse prin mărirea teritoriului României şi populaţiei sale şi prin generalizarea practicii de vaccinare şi serotipie. În ziua de azi, nevoile au crescut atât de mult încât mijloacele de care dispunem au devenit total insuficiente. Ne aflăm deci în imposibilitatea materială absolută ca pe viitor să ne putem realiza sarcina … Acestea sunt motivele pentru care ne gândim că este imperativ necesar să găsim o rezolvare a situaţiei în care ne aflăm, în scopul de a putea face fată nevoilor actuale ale României.”

Urmare a raportului Ministrului Secretar de Stat din Departamentul de Interne nr. 126/1921, în ziua de 1 aprilie 1921 a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri “Dr. I. Cantacuzino”. Articolul 2 din legea privind crearea institutului stipulează faptul că „Institutul de Seruri şi Vaccinuri are însărcinarea de a prepara toate serurile şi vaccinurile trebuincioase direcţiei generale sanitare, de a face lucrările de laborator necesare pentru diagnosticul ştiinţific şi profilaxia boalelor contagioase, cum şi cercetările în legatură cu perfecţionarea metodelor tehnice pentru aceste scopuri”. Conform regulamentului de organizare interioară, aprobat în baza raportului nr. 406 din 1 iulie 1924, prin Decret Regal, institutul funcţionează „pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale” şi are următoarele secţii: Seroterapie, Vaccinuri, Analize, Parazitologie, Cercetări şi Serviciul general de administraţie şi contabilitate.

Misiunea Institutului Cantacuzino, după cum a declarat fondatorul său, prof. Ion Cantacuzino, consta în „promovarea sănătăţii publice prin cercetare de înaltă calitate şi interdisciplinară şi prin activităţi de monitorizare, prevenire şi control al bolilor transmisibile”.

În acelaşi an, 1924, Institutul de seruri şi vaccinuri Dr. I. Cantacuzino s-a instalat într-un nou local construit pe terenul Institutului Babeş, pe un lot cedat de primărie, dupa regularizarea cursului Dâmboviţei de la sfârşitul secolului al XIX-ea, fiind organizat şi condus după modelul Institutului Pasteur din Paris, structurat pe criteriul principalelor grupuri etio-epidemiologice. Institutul efectua cercetări în toate domeniile, importante în acel moment, de microbiologie şi ştiinţe înrudite, ocupându-se în acelaşi timp cu producerea de vaccinuri, activităţi de sănătate publică, urmărire epidemiologică a teritoriului si documentare ştiinţifică a personalului.

Între timp s-a înfiinţat şi dezvoltat baza de animale de experiment şi producţie de seruri de la Băneasa.

Printre cele mai reprezentative cercetări ale acestei perioade, sunt cele privitoare la scarlatină şi holeră (I. Cantacuzino), tuberculoză (I. Cantacuzino, Al. Slătineanu, M. Nasta), vaccinuri contra infecţiilor intestinale (Gh. şi Alice Magheru, I. Bălteanu), poliomielită (C. Ionescu–Mihăieşti), difterie şi tetanos (P. Condrea), zoonoze şi tifos exantematic (D. Combiescu), fenomenul bacteriofagiei (Mihai Ciucă), paludism şi parazitoze (Gh. Zotta, M. Ciucă). Unele dintre cercetări constituie premiere extrem de valoroase, exemple fiind transformarea bacteriilor, studiul virusului poliomielitic şi limfogranulomatoza benignă, patogenia tuberculozei.

În perioada 1924-1928, Institutul a asimilat şi a produs un număr de 8 vaccinuri şi 3 seruri terapeutice, iar în anul 1928, sub direcţia prof. Cantacuzino a apărut revista ştiinţifica Archives de Pathologie Experimentale et de Microbiologie, prin care rezultatele cercetării ştiinţifice româneşti puteau fi difuzate în ţară şi în străinătate.

În anul 1932, s-a construit clădirea BCG şi sala de lucrări de la etajul al treilea, considerată cea mai modernă din lume la vremea aceea, Institutul Cantacuzino fiind al doilea institut din lume, după Institutul Pasteur, în care s-a preparat vaccinul BCG. S-a creat, în cadrul institutului, un serviciu de evidenţă a tuturor copiilor vaccinaţi şi un serviciu de radiologie, cu intrare separată pentru public şi, respectiv, pentru personalul medical.

De asemenea, a fost înfiinţat laboratorul de Biochimie, unde au lucrat cercetători iluştri, ca André Boivin, Lydia Mesrobeanu şi Eugenia Soru.

În anul 1938, s-a construit aripa Centrelor Naţionale de Referinţă, cu parter în care funcţiona laboratorul de enterobacterioze şi etajul care era Ricketssiilor şi preparării vaccinului.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea principală a institutului a fost bombardată, fiind afectat spaţiul bibliotecii, podul şi depozitele de materiale, pierderile materiale, imense , fiind evaluate la peste 400 de milioane de lei.

În anul 1944 au loc lucrări de refacere, s-a ridicat etajul al treilea, alocat laboratoarelor de Gripă şi Parazitologie.

Institutul Cantacuzino parcurge în anii următori o serie de modificări organizatorice şi structurale, cunoscând o dezvoltare importantă, atât pe plan ştiinţific cât şi al producţiei de elemente biologice.

În anul 1951 a fost înfiinţat şi Institutul Cantacuzino Iaşi – o filială a celui de la Bucureşti – primul director fiind bacteriologul Petre Condrea, dar fiindcă aici nu exista o secţie de înfiolare, produsul final realizat la Institutul Cantacuzino din Iaşi – unde se fabrica, de exemplu, anatoxina tetanică şi testarea acesteia pe animale – trebuia transportat la Bucureşti pentru înfiolare, însă filiala ieşeană testa toate produsele înainte de expediere.

A început apoi o cercetare de 5 ani pentru realizarea Polidinului, iar după testări pe animalele din laborator, s-a creat un produs de excepţie, fără efecte adverse asupra organismului. Primele zece fiole de Polidin au fost fabricate în anul 1960.

În anul 1956 are loc o reorganizare a instituţiei, aceasta devenind „Institut de Microbiologie, Parazitologie şi Epidemiologie dr. I. Cantacuzino”, un organism tehnic de specialitate al Ministerului Sănătăţii, care se implica în activităţile de standardizare a produselor obţinute în conformitate cu cerinţele internaţionale şi de supraveghere epidemiologică la nivel naţional.

La nivelul anului 1962, institutul prepara nu mai puţin de 174 de produse de diagnostic, iar producţia de vaccinuri şi anatoxine a început sa crească şi să se diversifice. A început realizarea de seruri de diagnostic anti-Salmonella, anti-Shigella, anti-E. coli, noi antigene de diagnostic, anatoxine purificate şi adsorbite, vaccin şi ser antirabic, antitularemic şi antibrucelos.

În anul 1964 a început producţia de vaccin polio dupa metoda Salk şi a unor vaccinuri purificate şi adsorbite, precum şi a vaccinului tifoidic enteral.

În anul 1967, profesorii Lydia Mesrobeanu şi Nicolae Nestorescu au restabilit, pentru prima dată după război, legătura cu Institutul Pasteur, şi s-au organizat manifestări ştiintifice naţionale cu participarea unor personalităţi de la Institutul Pasteur, precum profesorii Buttiaux, Le Minor, Drouhet şi Seligmann.

Anii ‘70 au însemnat deschiderea pavilionului A, cu secţiile Enterobacterioze, Pseudomonas, secţia pentru producerea gamaglobulinei şi a produselor derivate, secţia pentru producţia vaccinului viu rujeolos, dar şi a pavilionului B, cu laboratoarele Lowenstein, medii de cultură şi gamaglobuline.

Din păcate, în aceeaşi perioadă, regimul comunist a determinat şi începutul exodului „creierelor”, mai multe personalităţi din domeniu luând calea exilului şi intrând în sfera elitelor de peste hotare: prof. Bona, prof. Teodorescu, prăf. Săsărman, dr. Gaşpar, dr. Marina Gheorghiu, dr. Klein, dr. Vlădoianu.

Mai mult, în anul 1972, în urma vizitei prof. Emil Palade, laureat al Premiului Nobel în acel an, trei cercetători din institut au obţinut burse de studiu în centre de înaltă reputaţie din SUA, doi dintre ei rămânând să-şi construiască cariere de mare succes în genetica bacteriană, peste Ocean.

Anii Revoluţiei din decembrie 1989 au găsit pe linia de producţie a Institutului medicamente precum cantastimul – un stimulator al capacității de apărare a organismului, cu rezultate în unele forme de cancer – , polidinul – un excepţional leac împotriva multor tipuri de infecţii – , precum şi alte aproape 400 preparate.

După Revoluţie, în anul 1990, s-a înfiinţat Regia Autonomă „Institutul Cantacuzino”, prin Decizia Guvernului României nr. 1284 din 4 decembrie, iar Institutul Cantacuzino a reluat relaţiile tradiţionale de colaborare cu Institutul Pasteur din Paris, recăpătând statutul de membru al Reţelei Internaţionale a Institutelor Pasteur.

În anul 1991, institutul a deschis „Laboratorul de analize medicale”, având ca principal obiect de activitate prestarea de servicii de analize medicale către populaţie, iar în 1994, prin Hotărârea Guvernului nr. 133 din 30 martie, Regia Autonomă „Institutul Cantacuzino” a fost reorganizată sub formă de Institut Public, cu regim extrabugetar, continuând să exercite aceleaşi patru funcţiuni principale: cercetare ştiinţifică, învăţământ, preparare şi desfacere de produse biologice şi sănătate publică prin laboratoarele de referinţă implicate în supravegherea microbiologică a bolilor transmisibile. A fost înfiinţat Laboratorul de Epidemiologie Moleculară, de către cercetătorii reveniţi în institut după stagii de 1-2 ani la Institutul Pasteur din Paris.

În anul 2000 la Iaşi se fabricau circa 15 milioane de fiole de Polidin !

În urma evaluării activităţii Institutului de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Hotărârea Guvernului nr. 352 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 320 din 15 mai 2002, s-a înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”, în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, prin reorganizarea Regiei Autonome „Institutul Cantacuzino” Bucureşti.

În anul 2006, au loc consolidări la clădirea corpului E unde au fost localizate Laboratoarele Naţionale de Referinţă pentru supravegherea bolilor transmisibile, iar un an mai târziu, după aderarea la Uniunea Europeană, laboratoarele din institut au devenit interfaţa României cu Centrul European de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (ECDC) in cadrul programelor de supraveghere derulate la nivel european.

În anul 2009, Institutul a lansat un vaccin nou, Cantgrip, împotriva gripei porcine, pandemia care tocmai lovise România.

În februarie 2010, deoarece Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras licenţa, din cauza expirării standardului de bune practici de fabricaţie (GMP – good ma­nufacturing practice), se derula reautorizarea Institutului Cantacuzino după o perioadă de aproape trei ani, vaccinul pentru gripa nouă exista în stoc, vaccinul BCG nu se mai producea, iar în ceea ce priveşte gripa sezonieră, producerea noului vaccin urma să se realizeze după ce OMS recomanda noua compoziţie.

Atunci au reapărut în presă informaţii că terenul central al institutului ar fi intrat în atenţia investitorilor imobiliari, o veste care, practic, reapare de fiecare dată că instituţia se află în mijlocul unei noi campanii a media.

Angajaţii institutului considerau la acel moment că printre cauzele prăbuşirii institutului, pot fi enumerate cel puţin două: tocmai interesul imobiliar – terenurile Institutului şi ale biobazei sale se află într-o zonă valoroasă, devenind ţinta unor investitori imobiliari, şi a unor “revendicatori imobiliari”, apoi interesele (am spune mârşave) ale companiilor farmaceutice de a scăpa de concurenţa mai ieftină, situaţie în care vor putea intra pe piaţă produse (vaccinuri) la preţuri de câteva ori mai mari (de ex. la acea vreme o fiolă de ser antitetanos costa 2 lei la Cantacuzino – 43 de lei din import – iar un vaccin antirabic era 4 lei la Cantacuzino şi 45 din import).

În anul 2011 aici se derulează un proiect POS-CCE, axa 2, Dezvoltarea infrastructurii de cercetare în microbiologie, imunologie şi biotehnologie în scopul creşterii capacităţii de investigare a bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, iar la finalul anului, Polidinul, mândria institutului, dispărea complet din farmacii, la mai bine de 50 de ani de la apariţie.

Însă standardele impuse de apropierea şi ulterior aderarea la Uniunea Europeană au impus retehnologizarea liniilor de fabricaţie şi procesului de producţie, iar bâjbâiala guvernanţilor a dus, în cele din urmă, în anul 2012, la retragerea, de către Agenţia Naţională a Medicamentului, a autorizaţiilor de producere şi vânzare a oricărui tip de vaccin – cu excepţia celui antigripal dispărut din producţie un an mai târziu – , un proces care până în acel moment a funcţionat pe bază de derogări timp de mai mulţi ani.

În 2013 se produce acreditarea intitutului ca site european pentru pregătirea microbiologilor de sănătate publică în cadrul programului ECDC-EUPHEM, iar la 6 februarie 2014, la filiala Iaşi a Institului Cantacuzino s-a pus lacătul, Institutul de la Bucureşti aflându-se într-o perspectivă de lichidare apropiată.

Pe 22 ianuarie 2015, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF iar în vara anului 2015, instituţia a primit la rectificare 44,5 milioane de lei, sumă care acoperea atât datoriile la stat, cât şi cheltuielile cu salariile şi cele de funcţionare pentru lunile care au rămas până la sfârşitul lui 2015.

În decembrie 2016, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care reglementează activitatea Institutului Naţional de Cercetare Cantacuzino, prin care acesta trece din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar finanţarea activităţilor desfăşurate de institut se va realiza din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii. Acest act a însemnat redeschiderea de jure a institutului şi speranţe multe pentru viitor. Mai mult, tot de atunci, a fost reluată experimental producţia de vaccin antigripal, un demers firesc pentru începerea procesului de revitalizare a producției tradiționale de seruri și vaccinuri a institutului.

de Răzvan Moceanu - RADOR