Dimensiunea științifică a artei – La ce sunt bune virusurile?
23 March 2020
cemafac.ro este live!
24 March 2020

Echipamente medicale pentru tratarea cazurilor de coronavirus la Maternitatea Bucur

Sursă FOTO - Salvați Copiii România

Organizația Salvați Copiii România a început echiparea spitalelor cu aparatură medicală urgentă în lupta contra pandemiei de Covid-19. În urma solicitărilor urgente primite de la Maternitatea Bucur din București, transformată în unitate medicală specială pentru cazurile de contaminări cu SARS-CoV 2, organizația a achiziționat prioritar, din fondul de urgență deschis pentru spitale, echipamente și materiale medicale indispensabile în lupta medicilor. Astfel, două incubatoare și un ventilator de suport respirator ajung astăzi, la Maternitatea Bucur. Până la finalul săptămânii, o altă tranșă de echipamente medicale vor fi puse la dispoziția medicilor, respectiv 25 de kituri de echipamente de protecție, constând în halate impermeabile și costume chirurgicale, halate și ochelari de protectie, manuși, bonete și botoșei impermeabili. Suma totală alocată pentru întărirea capacității Maternității Bucur de a putea ingriji adecvat cazurile de Covid-19 este, pana acum, de 45.950 de euro, fonduri oferite de companii partenere.  

Sursă FOTO – Salvați Copiii România