Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Ziua cea mai Lungă”. Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu, președintele Comisiei Române de Istorie Militară

Realizator, Dan Manolache

Există în această lume locuri pe care Istoria le-a încărcat cu emoție. O emoție aproape palpabilă pe care o transmit celor ce le vizitează după zeci sute sau chiar mii de ani.

Am în aceste zile șansa, dorită de multă vreme, de a mă afla într-un astfel de loc. Vizitez așadar Normandia și celebrele plaje ale debarcării din 6 iunie 1944, pe numele lor de cod „Sword”, „Juno”, „Gold”, „Omaha” și „Utah”.

Mareea este joasă și vremea mohorâtă. Cu excepția Mării Mânecii, în aceste zile liniștită, condițiile par a fi asemănătoare celor în care acum 76 de ani s-a desfășurat „Overlord”, cea mai mare operațiune amfibie din istorie la care au participat aproximativ trei milioane de militari. Tăcerea plajelor pustii la ora înserării este tulburată doar de freamătul ritmic al valurilor care se sparg de țărm, privirea nu întâlnește decât rare păsări ale mării. Și totuși, așa cum spuneam, locurile transmit emoție... Zeci de cărți citite, între care cea a lui Cornelius Ryan „Ziua cea mai lungă”, filmele artistice sau documentare, toate îți revin în memorie și auzi parcă înfricoșătorul vuiet al bătăliei, devii aproape participant la evenimentele vechi.

Au trecut 76 de ani, puțini dintre cei care au debarcat atunci în Normandia mai sunt în viață. Și mai puțini dintre ei, o mână de oameni, mai au puterea și dorința de a revedea câmpurile de luptă. Totuși, în fiecare an curajul celor care au înfruntat formidabila rezistență germană a Zidului Atlanticului și au deschis drumul eliberării Europei nu este uitat. În aproape fiecare localitate normandă, cu precădere în cele de pe coastă, localnici, turiști, autorități organizează evenimente aniversare, prade ale tehnicii militare folosite la debarcare, depuneri de coroane și mai ales pelerinaje la punctele fierbinți ale bătăliilor și la cimitirele în care se odihnesc cei care și-au dat viața pentru libertate. Totul impresionează. Ceea ce m-a emoționat însă cel mai mult a fost faptul că oamenii de astăzi nu uită istoria și încearcă să o păstreze în inima lor, fără accente demagogice stridente ci cu naturalețe și respect. Am încercat prin fotografiile pe care le-am postat să vă ofer o imagine, desigur incompletă a omagiului celor de astăzi pentru jertfele ce au stat la baza revenirii la normalitate a unei bune părți a continentului nostru. Spun a unei părți pentru că, din nefericire, cealaltă parte a schimbat ocupația nazistă cu cea comunistă odată cu căderea „Cortinei de Fier”.

Vom vorbi în emisiunea din această seară despre pregătirea giganticei operațiuni militare, despre desfășurarea ei, despre consecințele pe care succesul debarcării l-a avut asupra desfășurării războiului.

Vom detalia ce s-a întâmplat pe fiecare dintre cele cinci plaje, vom sublinia rolul diviziilor de parașutiști în crearea capetelor de pod, vom evalua rolul aviației și artileriei în diminuarea substanțială a capacității de luptă a apărării germane.

Vom evoca desigur comandanții celor două armate care se înfruntau și precum și modul în care deciziile oamenilor politici au influențat rezultatul imensei bătălii.

Nu vom uita să ne referim la ajutorul pe care Rezistența Franceză l-a oferit, cu imense sacrificii, celor care luptau pentru eliberarea țării lor. Să ne amintim și versurile lui Paul Verlaine care au vestit-o că debarcarea este iminentă:

„Les sanglots longs

Des violons

De l’automne

Blessent mon coeur

D’une langueur

Monotone”

Aici unde mă aflu, la Courceulles- sur- Mer, un orășel aflat în vecinătatea plajei „Juno” unde au debarcat forțe canadiene dar și generalul de Gaulle, ca și la Caen, Cherbourg, Arromanches- les Bains sau alte localități aflate în apropierea plajelor de debarcare, am aflat cum se poate trăi respectând istoria și pe cei care au făurit-o.

Fotografiile postate fac parte din arhiva personală sau au fost preluate (2) de pe site-ul Wikipedia.