Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Noaptea de cristal”, politica antisemită a regimului nazist

Vă invităm ca în emisiunea din această seară să ne oprim la câteva pagini de istorie care nu fac cinste ființei umane. Vom vorbi despre politica antisemită a regimului nazist soldată cu aproximativ șase milioane de victime nevinovate, bărbați, femei, copii.
Ne vom referi în prima parte a emisiunii la politica nazistă față de evreii germani, la legile care încetul cu încetul i-au împins la marginea societății și apoi spre moarte.

Încă din 1924, Hitler postula că Germania va deveni mai puternică dacă statul va recurge la aplicarea principiilor eugeniei și ale ingineriei rasiale. Se viza de fapt înlăturarea moralității creștine tradiționale și înlocuirea ei cu un sistem etic ce avea la bază presupusele interese ale rasei germane. Să spunem că la începutul anilor 20 locuiau în Germania aproximativ 26.000 de țigani, o altă țintă a persecuțiilor naziste, iar în 1933, anul venirii naziștilor la putere, potrivit statisticilor oficiale erau în Germania 437.000 de cetățeni de credință iudaică.

Prin legile promulgate în chiar primul an de guvernare la 7 aprilie 1933, evreilor le era interzis să ocupe posturi de funcționari de stat, să lucreze în universități, în învățământ, în instituții juridice sau orice instituții finanțate de stat.
Persecuțiile erau însoțite de o susținută propagandă condusă de Goebels. Cel mai odios era ziarul antisemit Der Stürmer condus de Julius Streicher. Pe acest fond, apar „inițiative” locale ce pot fi definite de sloganul „evreii nu sunt doriți aici”. De exemplu, la Weimar evreilor li s-a interzis să meargă la cinema.

În septembrie 1935, sunt adoptate așa-numitele „Legi de la Nürnberg”. Erau în număr de trei: „Legea cetățeniei”, cea pentru „Protecția sângelui german și a onoarei germane” și legea privind „Drapelul Reichului”.
Aceste legi au legiferat antisemitismul, au exclus evreii din viața publică, profesională și civică, au deschis calea pentru măsuri radicale, ghetoizare, deportare, Holocaust.

Ne vom ori la un eveniment produs la 7 noiembrie 1938. Atunci un polonez în vârstă de 17 ani, Herschel Grynszpam a aflat că părinții săi fuseseră deportați din Germania în Polonia. Furios, a intrat în ambasada germană de la Paris și a împușcat primul diplomat care i-a ieșit în cale. A fost Ernst von Rath, un oficial de rang inferior care a murit peste câteva zile. Avea să fie descris ca un atac al „evreimii mondiale” și folosit ca pretext pentru declanșarea unor atacuri violente la viața evreilor germani, a incendierii sinagogilor și jefuirea bunurilor evreiești.

Totul a fost prezentat ca o reacție spontană de indignare a poporului german dar, în fapt, asasinatele, incendiile, tâlhăriile, umilințele la care au fost supuși evreii s-au desfășurat la indicația expresă a lui Hitler. La 9 noiembrie, acesta a emis instrucțiuni lui Goebels pentru organizarea unui atac masiv, o izbucnire de violență, împotriva evreilor pentru a-i determina să emigreze și pentru a justifica confiscarea bunurilor lor de către stat. În seara aceleiași zile, Goebels a informat liderii de partid adunați la vechea primărie din München că acțiunile antievreiești trebuie organizate, coordonate, iar unde izbucnesc spontan nu trebuie împiedicate.

Ne vom referi, desigur, la desfășurarea și consecințele acestor violențe care au alimentat spirala criminală care definește regimul nazist. „Noaptea de cristal” a fost doar un reper semnificativ al degradării umane ce a devenit politică oficială. Crimele cele mai odioase au depășit granițele Germaniei și au însoțit ofensiva spre Est a Werhmachtului. La 18 decembrie 1941, Führerul i-a spus lui Himmler, iar acesta a notat în jurnalul său, că „evreii trebuie exterminați ca partizanii”.

Cum a fost executat ordinul? Aflăm de pildă din „Raportul 51” trimis lui Hitler pe 29 decembrie 1942 că „numărul evreilor executați” în sudul Rusiei, Ucraina și Bialystok între august și noiembrie 1942 a fost de 363.211. Era, desigur, un „bilanț” incomplet.

Un alt moment important este și Conferința de la Wannsee care a avut loc la 20 ianuarie 1942. Reynhart Heyndrch și 15 lideri naziști au formalizat atunci modul în care preconizau să pună în practică „soluția finală”.

În ultima parte a emisiunii vom vorbi despre dimensiunile Holocaustului, dar și despre politica antisemită a României lui Ion Antonescu.

Vă invităm să fiți alături de noi în evocarea unui trecut pe care nu avem voie să-l uităm sau să-l ignorăm. Riscăm să...ne ajungă din urmă.