Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „Generalul Dumitru Iliescu. Iluzia gloriei militare”. Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu

Despre generalul Dumitru Iliescu nu s-au scris de-a lungul timpului decât pagini din care îi aflam defectele care l-ar fi făcut aproape exclusiv răspunzător de înfrângerile suferite de armata română în prima parte a participării țării la Marele Război.

Tocmai de aceea am primit cu interes apariția lucrării „Generalul Dumitru Iliescu. Iluzia gloriei militare”, lansată de curând de editura Militară la Târgul de carte „Gaudeamus” al Societății Române de Radiodifuziune.

Autorul, invitatul ediției din această seară a emisiunii, ne spune dintru început că „intenția noastră nu a fost nici „reabilitarea” postumă a generalului Iliescu, nici o nouă „condamnare” istoriografică a acestei personalități, plină de calități, dar și de defecte, acestea din urmă transformându-l, dacă pot să mă exprim așa, în „țapul ispășitor” al gravelor înfrângeri din „toamna pătimirii noastre”, cum a fost numită campania dezastruosă din anul 1916.

Cartea urmărește atât cariera militară a generalului, cât și meandrele politicii românești în care s-a implicat.

Dumitru Iliescu s-a născut la Drăgășani în 1865. În 1880 a fost înscris la Școala fiilor de militari din Iași, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. Tot ca șef de promoție a încheiat studiile și la a doua instituție de învățământ, Școala militară de infanterie și cavalerie. Și-a continuat formarea militară la Paris unde a urmat timp de cinci ani Școala de aplicație de artilerie și geniu și Scoala Politehnică, fiind coleg și devenind prieten cu Ion C. Brătianu. Studiile strălucite, această prietenie, dar și aprecierea de care s-a bucurat din partea Prințului Ferdinand, l-au ajutat să aibă o carieră de excepție. A urcat toate treptele ierarhiei militare de la comandant de pluton la secretar general al Ministerului de Război, calitate în care a avut în atribuții și pregătirea și înzestrarea armatei în vederea participării la război și în final Subșef și Șef al Marelui Cartier General.

În această ultimă calitate a condus operațiunile militare ale armatei române în perioada august-noiembrie 1916. A fost demis ca urmare a unei puternice contestări. Contele de Saint Aulaire, ambasadorul Franței la București, de pildă, menționa într-un raport că „era asaltat de militari, oameni politici și chiar guvernanți, care îi arătau în mod unanim consecințele dezastruase ale incapacității și venalității generalului Iliescu.”

Vom discuta pe parcursul emisunii despre argumentele pro și contra în încercarea de a ne apropia de adevăr. Un adevăr necesar pentru a înțelege și a ne explica evidenta lipsă de pregătire a armatei române la intrarea țării în război, dar și erorile strategice și tactice care au dus la dramatica ei retragere în Moldova.

Ne vom referi și la încercarea de reabilitare al cărei moment important a fost discursul ținut de general în fața Senatului pe 13 iunie 1924, în care a încercat să justifice acțiunile din perioada în care a ocupat înaltele funcții militare și să explice cauza pentru care asupra sa s-a abătut timp de peste șapte ani un val de acuzații, invective și calomnii. Efectul nu a fost însă cel scontat. Deși apărat de liberali, presa de opoziție, personalități ale vieții publice au continuat să-l considere principalul vinovat de dezastruosul început de război. Ziarul Neamul Românesc, de pildă, publica un articol cu titlul „Glasuri din mormânt”, probabil scris de Nicolae Iorga.

Cum ar trebui să-l privim astăzi pe generalul Dumitru Iliescu, care este partea sa de vină în pregătirea și înzestrarea armatei, dar și în conceperea și conducerea operațiunilor militare din toamna anului 1916?

Cartea despre conținutul căreia vom discuta ne oferă posibilitatea de a ne face propria părere cât mai apropiată de adevăr.

Vom încheia această succintă prezentare a emisiunii tot cu o mărturisire a domnului profesor Petre Otu, „am căutat să ne conformăm acelui principiu antic, expus de Marcus Tullio Cicero, potrivit căruia istoricul să nu îndrăznească să spună ceva fals, dar să îndrăznească să spună tot adevărul.” Cred că această profesiune de credință ar trebui asumată de toți cei care investighează trecutul. Vă invităm să ascultați emisiunea și desigur, să citiți cartea.