Ilustrată din Amsterdam - Călin și Nina, carte scrisă cu şi pentru copii

Cartea Oxanei Greadcenco e dovada că cele mai frumoase cărți pentru copii sunt cele scrise împreună cu ei. Călin și Nina e povestea unui băiețel și a prietenei lui, o furnicuță. Aventurile celor doi au fost așezate în rime cu cuvinte potrivite și ilustrații pe măsură.

Am întrebat-o pe Oxana, care locuiește în Olanda de mai mulți ani, cum s-a născut această carte:

„Călin e un băiețel de patru ani, care seamănă cu fiul meu, Teo. Atunci când am construit chipul personajului, am analizat multe poze de-ale băiețelului meu.

Noi avem o tradiție cu Teo: în fiecare seară îi citesc o carte pentru copii și după aia el îmi zice «Mami, acum inventează-mi tu o poveste». Sau [îmi cere] să-i zic întâmplări din copilăria mea. Și sunt creativă, dar uneori sacul meu nu e chiar nelimitat.

Când Teo avea doi ani, în timp ce lua prânzul, a venit o furnicuță pe marginea mesei, așa că m-am agățat de povestea asta cu furnicuţa. În fiecare seară adăugam tot felul de scene și aventuri, până când povestea s-a scris aproape fără să vreau și am repetat-o de atâtea ori că am zis că merită să ajungă și pe hârtie.”

Teo a fost de acord ca pe băiețelul din poveste să-l cheme Călin. Mai mult decât atât, Teo este și coautor, pentru că unele scene au fost imaginate de el, mai spune Oxana.

Fig.2 - colecție personală Oxana Greadcenco

„Pe lângă faptul că mi-am dorit ca această poveste să ajungă la mulți copii, m-am gândit că e un tribut frumos [adus] copilăriei lui și relației dintre noi doi. Mi-a plăcut foarte mult să-i văd curiozitatea: «Mami, ai mai scris la poveste, poți să-mi mai citești un pic?» Mergea deja la grădiniță și-mi zicea dimineața: «Mami, rămâi acasă, dar să mai scrii la poveste, că vin și aștept scene noi.» A fost un mod în care ne-am conectat foarte tare.

Când cartea a fost gata și urma să fie trimisă la tipografie, în mintea lui nu dorea să accepte că cartea lui o să meargă la alți copii. Abia când a văzut-o în mii de exemplare tipărite a înțeles că e OK să împartă și cu alții. Avea și el un soi de posesivitate față de poveste.”

Oxana Greadcenco este o scriitoare de limbă română pentru care legătura cu rădăcinile româno-moldovenești este foarte importantă.

„Intenția de a scrie această carte pentru copii – și poate altele care vor urma – a venit din dorința profundă de a-l ajuta pe băiatul meu să fie aproape de cultura română. Noi avem acasă foarte multe cărți în limba română.

Modelul pe care-l ofer, de om din diasporă care rămâne atașat de cultura de acasă, care citește literatură română și scrie, cred că-l va ajuta și pe el să aibă un model sănătos de apartenență și păstrare a identității. Nu vreau să se simtă vinovat că este rupt de rădăcinile lui, iar pentru mine e important ca noi, ca familie, să avem o relație sănătoasă cu rădăcinile noastre și cu cultura și identitatea noastră.”

Povestea lui Călin și a prietenei lui, Nina, încântă deja mulți copii din Republica Moldova, țara în care s-a născut autoarea. Cartea, însă, a ajuns și la mulți copii vorbitori de limbă română din diaspora. Pentru aceștia, în special, unele cuvinte și expresii se pot dovedi dificile. Ca exemplu, scrie Oxana:

„Do – re – mi, Fa – sole fierte,

Înc-un pic și dăm concerte!

Părinții sunt mândri de mica lor fiică,

Nina este primul dirijor-furnică”.

„Cred că am un copil interior foarte puternic, încât și la maturitate, dacă mi-aduc aminte expresii banale, dar foarte comice, mă amuză și acum și-mi place că le-am valorificat.

Au fost câteva cuvinte pe care cei de aici nu le folosesc zilnic. De exemplu: tihnă. În mod intenționat am presărat cuvinte un pic mai vechi, așa încât copiii când citesc împreună cu părinții să aibă un context în care părinții să le explice cuvinte mai vechi. Cred că ăsta e și rolul literaturii: să te ajute să ai un vocabular mai mare și să te conectezi mai bine și mai profund cu limba ta.”

De multe ori, atunci când vrei să publici o carte, partea cea mai simplă este să o scrii. Dificultățile apar atunci când începi să bați la ușile editurilor. Oxana s-a hotărât să nu aștepte ca aceste uși să se deschidă. Pregătirea jurnalistică i-a fost de mare folos.

„E un produs moldo-românesc, pentru că această carte a apărut după ce am făcut timp de doi ani un curs de scriere creativă ținut de Liviana Tane, o formatoare de la București. Am făcut această școală alături de colegi din România. Editoarea care m-a ajutat să editez această carte e de la București, deci am făcut un trio ilustrator-autor-editor foarte fericit.

A fost o investiție proprie, pe lângă școala pe care am făcut-o timp de doi ani. Am găsit eu ilustratorul care mi se potrivește, l-am plătit din banii mei – ilustrațiile au fost făcute de Ivanka Costru, o artistă de la Chișinău. Tot eu m-am ocupat și de machetare și am mers cu produsul finit la câteva edituri. Două dintre ele au fost interesate, dar trebuia să aștept cel puțin un an ca să-mi facă loc în agenda lor de publicare.

Am avut o convingere limitativă, credeam că dacă public pe cont propriu nu e un produs foarte bun. Dar pentru că am lucrat cu profesioniști – ilustratoarea este la a noua carte, iar Ioana Văcărescu e o editoare profesionistă și o traducătoare pentru mai multe edituri din România – și pentru că am avut [undă] verde din partea lor, nu mi-a mai fost frică.

E un text scris organic, în rime, și cred că s-a simțit dedicarea noastră. Am avut reacții minunate și încă mai am, iar asta mi-a confirmat că a fost o idee bună să public pe cont propriu, să funcționez eu ca o mașinărie, ca o editură întreagă, inclusiv să mă ocup de vânzări.

Am avut exercițiul ăsta legat de tipărirea unei cărți la moldova.org, platforma media pe care o coordonez de mai bine de 13 ani. Am scos câteva ediții ale revistei Oameni, o ediție de storytelling și povești, deci știam procesul, cum e „bucătăria” din spate.”

După ce am răsfoit cartea, am realizat că Teo nu este singurul coautor. În Călin și Nina se regăsesc trei generații: cei doi coautori menționați deja și bunicul Oxanei, de la care autoarea a moștenit dragostea pentru povești. Cartea îi este dedicată:

„Bunicul meu scrie și el foarte mult. Scrie jurnale. Face asta de peste 30 de ani și de la el cred că m-am molipsit. Apoi, era singurul din familie care ținea să-mi spună povești înainte de somn. Probabil și de acolo îmi vine setea asta de povești, pentru că am fost un copil care a trăit cu povești.

Efectiv, aveam patru ani și dacă mi se întâmpla ceva rău, nu știu, să cad de pe bicicletă într-o tufă de măceșe, eram toată zgâriată, dar aveam o bucurie interioară imensă că am o poveste bună de spus prietenilor. Și nu întâmplător am mers la jurnalism. Am o sete de povești foarte mare.

Atunci când am scris povestea, mă gândeam „oare i-ar plăcea bunicului?”. Și da, i-a plăcut foarte mult. A doua zi, după ce i-am dat cartea – a avut 12 ore să proceseze faptul că i-am pus o dedicație pe prima pagină – m-a sunat foarte emoționat, să-mi zică că nu-i vine să creadă că numele lui ajunge în sfârșit pe hârtie.”

Cu această carte pentru copii Oxana Greadcenco își face debutul ca scriitoare. Inițial și-ar fi dorit să înceapă cu un roman pentru adulți (care, de altfel, va apărea curând) plecând de la ideea că nu poți să scrii pentru copii „dacă nu ai testat întâi terenul pe adulți”, spune Oxana.

„Cred că era o convingere greșită pentru că noi credem că literatura pentru copii e inferioară literaturii pentru adulți, dar nu avem cum să creștem cititori îndrăgostiți de literatură dacă nu facem asta de la rădăcină, de când au șase luni. Așa vom crește o generație de cititori aprigi, obișnuindu-i de mici și oferindu-le acces la povești bune, care să le stimuleze imaginația și să-i facă să vrea la rândul lor să inventeze povești. Între timp am început să lucrez la alte povești pentru copii și cred că a început să-mi placă, mai ales că am avut câteva ateliere de lectură cu copii și ador să fiu printre copii”.

Fig.3 - colecție personală Oxana Greadcenco

Vă imaginați că Teo este foarte mândru de cartea la care a colaborat. Atât de mândru, că a ținut să o prezinte și colegilor lui de școală. Și totuși, un pic de critică constructivă nu strică niciodată:

Oxana Greadcenco: „Cu toate că inițial am agreat ca băiețelul să fie Călin, după ce a apărut cartea mi-a zis că trebuia să fie Teo.”

Notă:

Fig.4 - colecție personală Oxana Greadcenco

Oxana Greadcenco s-a născut în Republica Moldova. Locuiește în Olanda de peste opt ani. A studiat jurnalismul și de peste 13 ani coordonează platforma www.moldova.org . Își împarte viața între Amsterdam și Chișinău.

Autor: Claudia Marcu

Editare: Mihaela Niţă