Oana Sîrbu: “Îi doresc României să aibă parte de RESPECT din partea locuitorilor ei!”

Cântăreața și actrița Oana Sîrbu ne-a povestit, de Ziua națională, despre români și România, dar și despre cum sărbătorește, de câțiva ani, ziua de 1 Decembrie. Despre oamenii dragi din familie care i-au fost exemplu de buni români, dar și despre ce-i dorește României, de ziua ei, aflați în cele ce urmează:

Oana, mai trezește azi emoții Ziua națională?

Nu am făcut o analiză din perspectiva emoțională a românilor. Eu însă, în ultimii ani, merg la parada militară organizată de Ministerul Apărării Naționale împreună cu fiul meu. Uneori, am luat cu noi și colegi de-ai lui de la grădiniță sau de la școală și, îndurând câteodată frigul, am rămas să vedem parada. Mi se pare emoționant, mai cu seamă când se cântă imnul, când defilează toate armele. Cel mai mai mult îmi place cavalcada, adică defilarea pe cai a militarilor noștri, iar copilașului meu să urmărească mai cu seamă avioanele militare și tancurile. Cred că 1 Decembrie este o zi care ar trebui să stârnească o anumită emoție.

Dar patriotismul? Mai e cineva mândru ca e român, în ziua de azi?

Eu am simțit lucrul ăsta de câte ori m-am aflat prin turnee în comunitățile românești din Statele Unite, Canada, Israel, Italia, Germania, Austria, pentru că românii se distrează în stil românesc oriunde în lumea asta și sunt mereu cu dorul de casă. Gătesc românește, se îmbracă cu ii… Și ăsta e un lucru foarte frumos. La noi în țară parcă s-a mai pierdut din această atmosferă de naționalism, cred eu… Am însă foarte mulți prieteni sportivi care poartă cu mare drag și mândrie tricoul Naționalei, echipamentele sportive cu tricolorul României.

M-am bucurat în perioada aceasta de o inițiativă lăudabilă legată de Ziua Națională, care s-a concretizat foarte frumos la școala copilului meu, unde s-a organizat o expoziție dedicată Marii Uniri și la care fiecare dintre copii a adus de acasă câte un obiect din arhiva de familie, pentru a fi expus. Mi s-a părut extraordinar. Această expoziție, foarte frumoasă și elaborată, a încununat cu succes emoția acestei zile.

Ce-ti place cel mai mult la România, la români? Ce-ți displace la ei?

Îmi place extrem de mult România ca țară, ca poziție geografică. Aș vrea să o asemăn cu Slovenia, pe care am văzut-o acum vreo 15 ani, în vacanță, și mi s-a părut asemănătoare, pentru că are toate formele de relief pe care le are și România. Cred că e o binecuvântare de la Dumnezeu ca o țară să aibă parte de toate cele patru anotimpuri, datorită poziției geografice, și de toate formele de relief: mare, munte, câmpie, deal, podiș.

La români, îmi place foarte mult umorul, aproape nemaiîntâlnit într-o asemenea formă la o altă nație. Această adaptabilitate a umorului nostru mi se pare fabuloasă. Faptul că românul știe să facă haz de necaz în orice situație mi se pare extraordinar. Îmi mai place inventivitatea românilor și ospitalitatea lor. Românii sunt un popor ospitalier.

Îmi displace însă lipsa de originalitate a românilor și copierea cu orice preț a unor exemple negative de la alte popoare.

Cine-s românii care ți-au fost un exemplu în viață?

În afară de cei pe care-i cunoaște toată lumea, m-aș îndrepta către scriitori și cântăreții de operă, către oamenii mai spirituali.

Însă cel mai bun exemplu pentru mine este chiar în familia mea. Și mă refer la bunica din partea tatălui meu, care a fost o sfântă. A murit la aproape 90 de ani, într-o demnitate extraordinară, după o viață în care a trecut prin foarte multe încercări.

A avut doi copii care au murit de mici de boli incurabile la vremea respectivă, i s-a bombardat casa, a trecut prin secetă, foamete. Mai târziu, a mai pierdut un copil, pe fratele tatălui meu, pictor și profesor de arte plastice, care a murit în somn, la 38 de ani. Atunci, bunica mea a trăit o dramă cumplită. După această nouă pierdere, a renunțat la foarte multe lucruri și s-a îndreptat către biserică. Casa ei era ca un altar, se ruga încontinuu și refuza să mănânce ce-i gătea și îi ducea mama. Foarte multă vreme a trăit doar cu o felie de pâine și un ceai pe zi. Până a murit, a purtat doliu după băiatul ei pierdut, Remus Stelian Sîrbu, fratele tatălui meu și unchiul meu. Am de la ea câteva icoane foarte modeste, dar cu o însemnătate spirituală extraordinară. Pentru mine, bunica mea este un model, ca de altfel și cealaltă bunică, din partea mamei. Ele sunt modelele mele de român.

Ce faci întotdeauna de 1 Decembrie? 

De obicei, petreceam cu ai mei. Acum, probabil că o să-i duc tatălui meu o fasolică bătută și cârnăciori și o să bem împreună un pahar cu vin. Și, cu siguranță, o să merg la paradă.

Ce-i dorești României, de ziua ei?

Îi doresc să aibă parte de RESPECT din partea locuitorilor ei! Să i se respecte și pădurea, și asfaltul, dar și trecutul, istoria, prezentul!